Chetraru, convocat la PLDM: „Este o încercare de presiune asupra CNA“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, a fost convocvat în această după-amiază la şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal-Democrat.

Prin intermediul serviciului de presă al CNA, Chetraru a anunţat că nu va da curs acestei invitaţii şi nu se va prezenta la sediul PLDM şi nici la sediile altor partide.

„Domnia sa apreciază că această convocare, făcută tocmai acum, este încă o încercare de presiune asupra CNA. Directorul CNA este gata să se prezinte în plenul Parlamentului sau la comisiile parlamentare, dacă vor exista solicitari în acest sens“, se arată într-un comunicat de presă difuzat de CNA.

Anterior, Viorel Chetraru nu ezita să meargă la consultări cu fracţiunile parlamentare. În ziua în care a fost numit director al instituţiei reformate, el a fost filmat în timp ce intra la sediile PL şi PLDM, alături de noul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Bălan, şi al Comisiei Naţionale pentru Integritate, Anatolie Donciu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite