Cele mai bune filme româneşti, în premieră la Anim'est

Cele mai bune filme româneşti, în premieră la Anim'est

Sebastian Cosor, câștigătorul competiției de film românesc și al Balkanimation Animest 2011

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film organizată la Chişinău aduce publicului cele mai bune pelicule din istoria filmului românesc de animaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deschiderea vine cu cele mai reușite 20 de filme românești de animație ale acestui an - selecționate în Competiţia de Film Românesc a Anim'est 2011. O secțiune tradițională și urmărită în programul festivalului bucureștean, Competiția Națională este menită să ofere o imagine de ansamblu asupra filmului de animație contemporan produs în România.

Sambătă, 5 noiembrie, aveți ocazia să vizionați filmele celui mai important animator român din istorie, Ion Popescu Gopo. Printre cele nouă scurtmetraje semnate de renumitul artist, fondatorul studiourilor româneşti de animaţie, se numără şi primul câştigător de Palme d'Or din istoria filmului românesc: „Scurtă Istorie", recompensat cu cel mai important premiu acordat unui film de scurt metraj la Festivalul de Film de la Cannes, în 1957. Din programul dedicat lui Gopo nu lipsesc nici alte filme clasice, precum „7 Arte" (1958), „Homo Sapiens" (1960) sau „Ucenicul Vrăjitor" (1985).

Oaspeţii festivalului
Câștigătorul Premiului pentru Cel mai Bun Film Românesc, oferit de Institutul Cultural Român, dar și al Premiului secțiunii Balkanimation, „The Scream" (Strigătul), face de asemenea parte din acest program, alături de celelalte filme care au concurat. La Odeon vor fi prezenți autorii filmului, regizorul Sebastian Cosor şi desenatorul Cosmin Sîrbulescu, care promit să răspundă la toate curiozitățile publicului.

Din competiția de film românesc de anul acesta, foarte diversă tematic și stilistic, au făcut parte titluri semnate de animatori care nu se află la prima prezență în cadrul festivalului, cât și producții ale unor realizatori care nu au mai făcut parte din programul Anim'est. Din prima categorie, publicul chișinăuian nu trebuie să rateze pelicula „Growing", a Roxanei Bențu; „Euro potentia est" sau „Blestemul lui Dragulea", scurtmetrajul lui Ion Octavian Frecea. Dintre „bobocii" competiției dedicate filmului românesc de animaţie, la Bucureşti s-au făcut remarcaţi, pe lângă Sebastian Cosor cu „The Scream", Andra Berilă, cea care semnează „Mr. gRAPE" și Gabriel Vasiliu, cu „Dodo și Tic", episod-pilot al unui viitor serial de animație. Toate filmele românești vor fi subtitrate în limba rusă. Filmele vor rula la cinematograful Odeon, între 3 și 6 noiembrie


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările