Cei 16 învinuiţi din dosarul „Metalferos” au fost eliberaţi. Toate demersurile procurorilor privind arestarea acestora respinse de judecători

Cei 16 învinuiţi din dosarul „Metalferos” au fost eliberaţi. Toate demersurile procurorilor privind arestarea acestora respinse de judecători

Toate cele 16 demersuri la arestare, înaintate de procurori în privinţa figuranţilor din dosarul privind fraudarea SA ”Metalferos”, au fost de magistraţii de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorii au decis ca 9 învinuiţi, printre care şi cei 4 poliţişti INI, să fie liberaţi provizoriu sub control judiciar, iar ceilalţi 7 figuranţi – să fie cercetaţi în arest la domiciliu pentru o lună.

Necesitatea cercetării învinuiţilor în arest preventiv este dictată de gravitatea infracţiunilor incriminate, rezonanţa socială a cazului, circumstanţele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală şi posibilitatea eschivării lor de răspundere penală, precum şi faptul că anterior, o parte din ei, deşi au fost arestaţi, şi-au continuat activitatea criminală.

Din aceste considerente, procurorii vor contesta încheierile judecătoreşti şi vor insista pe plasarea învinuiţilor în arest preventiv. De asemenea, procurorii vor înainta Ministerului Afacerilor Interne demers cu privire la suspendarea din funcţie a poliţiştilor vizaţi în anchetă.

Procuratura Generală le-a înaintat tuturor figuranţilor învinuirea miercuri, 5 august, pentru escrocherie şi spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în proporţii deosebit de mari, în interesul unei organizaţii criminale.

Amintim că luni, 3 august, Procuratura Generală, de comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, cu suportul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI, au desfăşurat, o serie de acţiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Naţional de Investigaţii al MAI, precum şi la sediile firmelor-căpuşe, şi intermediare din jurul SA ”Metalferos”, prin care erau achiziţionate metalele, iar banii - lichefiaţi.

Procurorii susţin că investigaţiile respective nu afectează activitatea cotidiană a companiilor respective. Acţiunile oamenilor legii sunt orientate strict pe documentarea acţiunilor anterioare ale acestor agenţi economici cu întreprinderea cu capital de stat şi dominaţie pe piaţa metalelor.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: