Ce au discutat preşedintele Nicolae Timofti şi Preafericitul Chiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii
0Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut o întrevedere astăzi, la Reşedinţa prezidenţială, cu Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Preafericitul Chiril, aflat în vizită în ţara noastră.
Şeful statului şi-a exprimat speranţa că vizita Patriarhului Chiril va contribui la consolidarea comunităţii creştine din ţările care împărtăşesc religia ortodoxă.
„Într-o perioadă în care lumea este polarizată, Biserica are menirea să apropie oamenii“, a spus preşedintele Nicolae Timofti. Totodată, el a apreciat drept pozitivă colaborarea între Biserica Ortodoxă din Republica Moldova şi autorităţi. „Noi credem în puterea dialogului“, a notat şeful statului.
Potrivit unui comunicat, preşedintele Timofti i-a spus Patriarhului Chiril că Republica Moldova este fermă în decizia sa de a merge pe calea integrării europene, ceea ce, potrivit şefului statului, va fi şi în beneficiul Bisericii Ortodoxe şi a tuturor enoriaşilor săi din Republica Moldova.
La rândul său, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, preafericitul Chiril, a vorbit despre importanţa păstrării spiritualităţii şi a moralităţii în rândul comunităţii creştine. „Mă rog pentru ca Biserica să-i unească şi să-i împace pe oameni“, a spus Patriarhul Chiril. Patriarhul Rusiei a apreciat rolul Mitropoliei Moldovei în consolidarea suveranităţii ţării şi şi-a exprimat încrederea că slujitorii Domnului vor veghea şi de acum înainte asupra sufletelor enoriaşilor.
Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, preafericitul Chiril a fost însoţit la întrevederea cu preşedintele Nicolae Timofti de către ÎPS Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove.