Ce spune un membru CEC despre declaraţia lui Pavel Filip privind anticipatele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Un referendum consultativ poartă un caracter de opinie publică pentru viitorii legiuitori, care pot să-şi întemeieze iniţiativele legislative, inclusiv de modificare a Constituţiei, pe rezultatele acestui referendum.

Este opinia personală a membrului CEC, Iurie Ciocan, exprimată într-un interviu pentru Europa Liberă, pe marginea declaraţiei premierului în exerciţiu Pavel Filip, liderul fracţiunii PDM în Parlament, de a organiza un eventual scrutin parlamentar anticipat pe baza rezultatelor referendumului din 24 februarie, transmite IPN.

Potrivit lui Iurie Ciocan, negocierile privind formarea unei majorităţi parlamentare şi rezultatele unui referendum nu trebuie puse într-un coş, sunt chestiuni absolut separate. Membrul CEC a spus că rezultatele referendumului consultativ nu produce efecte imediate juridice, nu s-a modificat Constituţia prin diminuarea numărului de membri în Parlament.

„Aceste lucruri urmează încă, dacă va fi voinţa politică necesară, să fie transcrise sub formă de proiecte de modificare a Constituţiei, trecute toate procedurile legislative stabilite, inclusiv pauza cea de şase luni pentru chibzuirea asupra necesităţii, oportunităţii modificării Constituţiei, ulterior, după modificare, dacă asta va avea loc, se va aplica deja regula nouă. Asta-i partea teoretică a problemei”, a spus Iurie Ciocan.

Întrebat, în cadrul interviului, de unde s-ar luat bani pentru alegerile parlamentare anticipate, Iurie Ciocan a spus că „doar din buget, din altă parte decât din buget activitatea electorală nu poate fi finanţată”, amintind că la „ultimele alegeri parlamentare au fost bugetate 100 de milioane de lei”.

Premierul Pavel Filip, tot el şi preşedinte al fracţiunii parlamentare a PDM, a declarat recent că „dacă vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, ele trebuie să se desfăşoare aşa cum au votat cetăţenii ţării la referendumul consultativ din 24 februarie, adică să fie aleşi 61 de deputaţi, nu 101”. În urma referendumului republican consultativ din 24 februarie, pentru reducerea numărului deputaţilor s-au expus aproape 745 de mii de cetăţeni, iar împotrivă – peste 266 de mii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite