CC a decis: Cei cercetaţi disciplinar la serviciu nu sunt obligaţi să dea explicaţii angajatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Angajatorul nu poate să oblige salariatul să dea explicaţii într-o cercetare disciplinară de serviciu. Curtea Constituţională a decis miercuri, 14 septembrie, că dreptul la tăcere implică dreptul persoanei de a nu fi silită să mărturisească împotriva sa sau să-şi recunoască vina.

Curtea Constituţională a luat decizia după ce a examinat cererea privind excepţia de neconstituţionalitate a unui articol din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului şi a unui punct din Statutul disciplinar al poliţistului, înaintată de avocata Doina Ioana Străisteanu.

Statutul disciplinar al poliţistului pune în sarcina angajatului obligativitatea prezentării explicaţiilor scrise cu privire la încălcarea comisă, iar în cazul refuzului de a da explicaţii, obligă persoana să motiveze în scris refuzul. Astfel, examinând Statutul, Curtea Constituţională a constatat că normele cuprinse în acesta contravin prevederilor legale, afectează dreptul persoanei de a nu mărturisi împotriva sa contrar garanţiilor consfinţite în Constituţie, precum şi în Convenţia Europeană.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite