Casa călcată de hoţi a magistratei Tamara Pelin

Casa călcată de hoţi a magistratei Tamara Pelin

Casa pe care judecătoarea Tamara Pelin afirmă că a construit-o în 1996 a fost înregistrată la Cadastru abia în noiembrie 2011 Foto: CIN

Judecătoarea Tamara Pelin, unul dintre cei trei magistraţi de la fosta Curte de Apel Economică implicaţi în cazul Registru, locuieşte într-o casă cu două niveluri evaluată, în 2005, la doar 41.000 de euro. Acum doi ani, a fost jefuită, dar infractorii n-au fost descoperiţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un jaf ce avut loc acum doi ani, la 2 martie 2011, a făcut ca în atenţia presei să ajungă casa judecătoarei Curţii de Apel Chişinău Tamara Pelin. Atunci, deşi locuinţa i-a fost călcată de hoţi, nici magistrata şi nici soţul ei (care este avocat), nu au vorbit cu jurnaliştii despre subiect. Poliţia a anunţat doar că cei doi le-au dat hoţilor 3.500 de euro şi câteva bijuterii. Nimeni însă nu s-a interesat cât valorează locuinţa cu doua niveluri, garaj şi zid de piatră şi pe ce bani a fost ridicată.

Până la începutul anului 2012, Tamara Pelin a fost judecătoare la Curtea de Apel Economică, iar după ce a aceasta a fost dizolvată, a trecut la Curtea de Apel Chişinău, noroc pe care nu l-au avut alţi colegi de-ai săi, cum ar fi preşedintele instanţei, Aureliu Colenco. Acestuia i s-a oferit un loc de muncă la Bălţi, însă a refuzat.

Cum a fost construit imobilul

Solicitată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice, magistrata a declarat că imobilul cu două niveluri din Durleşti a fost construit în 1996, lucru pe care l-a indicat şi în declaraţia de venituri şi proprietăţi. Pe atunci Tamara Pelin era de nouă ani în funcţia de judecător. La Agenţia Cadastru locuinţa, cu o suprafaţă de 126,8 metri pătraţi, a fost înregistrată abia la 15 noiembrie 2011.

În prezent, salariul Tamarei Pelin la Curtea de Apel Chişinău abia ajunge la 6.000 de lei, după cum reiese din veniturile declarate. Pe vremea când îşi construia casa, la sfârşitul anilor ’90, primea însă o leafă mult mai mică. La fel ca şi în cazul altor judecători care şi-au ridicat locuinţe impunătoare, nimeni nu a verificat dacă imobilul corespunde veniturilor proprietarei. Ultima dată, casa a fost estimată în 2005 şi costa, oficial, 659.154 de lei (circa 41.000 de euro), dar preţul pare a fi mult sub cel de piaţă. Atunci cu această sumă putea fi cumpărat un apartament cu o cameră în Chişinău şi nicidecum o casă la sol cu două niveluri. Întreţinerea unei asemenea locuinţe costă, pe timp de iarnă, potrivit estimărilor, cam cât salariul lunar al judecătoarei.

„De unde ştiţi cât costă casa mea?“

Solicitată prin telefon, magistrata a spus că „întrebarea nu e la temă“, întrucât şi-a declarat toate veniturile, inclusiv casa: „De unde ştiţi cât valorează? Aţi făcut o expertiză şi ştiţi cât costa la momentul construcţiei? Eu şi soţul meu nu am lucrat numai la buget. Casa am construit-o în 1996. Soţul meu era comerciant atunci“.

Soţul magistratei, Veaceslav Pelin, coproprietar al imobilului, este avocat şi şef al unei întreprinderi individuale ce figurează în lista Curţii de Apel Bălţi ca administrator de insolvalbilitate. L-am căutat la telefon, dar nu ne-a răspuns.

Hoţii n-au fost găsiţi

Ne-am interesat dacă jaful din 2 martie 2011, în urma căruia judecătoarea a rămas fără bijuterii şi 3.500 de euro, a fost descoperit. La Inspectoratul General de Poliţie am aflat că urmărirea penală a fost suspendată din cauza că nu au fost identificaţi făptaşii. Nu se ştie nici măcar dacă hoţii au ales intenţionat această casă sau au acţionat la întâmplare.

În declaraţia de venituri şi proprietăţi pentru anul 2012, Tamara Pelin a indicat că a avut un venit total din salariu de 70.000 de lei, adică aproximativ 6.000 de lei lunar. La acestea se adaugă 53.000 de lei din pensia de magistrat (aproximativ 4.400 de lei pe lună). În schimb, soţul său ar fi câştigat 288.000 de lei. Tamara Pelin mai are o maşină Suzuki X4 din 2007, care ar valora, potrivit declaraţiei de venit, 197. 810 de lei (aproximativ 12.000 de euro). 

Numele judecătoarei apare în cazul Registru

Tamarei Pelin are 60 de ani şi este unul dintre cei trei judecători de la fosta Curte de Apel Economică (alături de Aureliu Colenco şi Eugen Clim), care au lăsat în vigoare hotărârea prin care Întreprinderea de Stat Registru a fost obligată să-i plătească firmei Intercomsoft 41 de milioane de dolari.

Totuşi, ea nu figurează în lista celor şapte magistraţi în privinţa cărora ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să iniţieze proceduri disciplinare în legătură cu acest caz. 

Autor: Viorica Zaharia, Centrul de Investigaţii Jurnalistice 

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Toleranţă zero corupţiei! Fii activ şi pune corupţia la zid!“, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: