Cărţile editate de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi cenzura volumelor româneşti de la Prut

Cărţile editate de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi cenzura volumelor româneşti de la Prut

Casa eparhială din Chişinău şi monumentul ţarului Alexandru I, instalat în 1914. Ambele se aflau vizavi de Arcul de Triumf. FOTO Oldchisinau.com

Doctorul în ştiinţe istorice Maria Danilov, de la Muzeul Naţional de Istorie din Republica Moldova, susţine că Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut şi merite la dezvoltarea culturii române şi că a depus eforturi pentru ca basarabenii să nu fie fi rusificaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ajunul vizitei Patriarhului de la Moscova, care vine să sărbătorească 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin, de fapt două secole de prezenţă a Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia, „Adevărul“ vă povesteşte cum ruşii au intervenit brutal în treburile Bisericii Ortodoxe Române.

Într-un prim material, academicianul Andrei Eşanu afirmă că din 1821 până în 1917 scaunul mitropolitan va fi ocupat exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Aceştia au depus permanent eforturi pentru substituirea cărţii, învăţământului şi serviciului divin în limba română cu cel în limba slavonă şi în limba rusă.

Istoricul Tudor Ciobanu spune că pofta ruşilor era mai mare. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, militarii Imperiului Rus l-au dat jos pe Mitropolitul Moldovei de la Iaşi şi au numit ierarhi bisericeşti în numele românilor.

Circulaţia cărţii româneşti în Basarabia şi restricţiile de cenzură

Maria Danilov, doctor în ştiinţe istorice

Problema cărţii liturgice în Basarabia, după anul 1812, trebuie privită din perspectiva statutului politic, cultural şi ecleziastic oferit acestei provincii în urma tratatului de pace de la Bucureşti (16/28 mai 1812). Or, scindarea politică a Principatului Moldovei, prin anexarea de către Imperiul Rus a teritoriului dintre Prut şi Nistru a fost urmată arbitrar de scindarea administrativ-religioasă prin crearea unei noi eparhii în teritoriul anexat, cea a Chişinăului şi Hotinului, subordonată canonic (anticanonic) unei Biserici străine.

Cartea liturgică tipărită în epoca lui Gavriil Bănulescu-Bodoni

Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, încercând să organizeze tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română, trebuia, în primul rând, să-şi subordoneze activitatea tipografică Ucazului sinodal din 4 mai 1814, care impunea restricţii deosebit de dure: cărţile tipărite urmând să fie reproduse, în exclusivitate, după ediţiile apărute anterior în tipografiile sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ruse (art. 7). De altfel, Biserica din această provincie românească avea o tradiţie seculară a practicii liturgice şi ea nu putea fi întreruptă brusc printr-un ucaz sinodal al unei Biserici străine. Cărţile liturgice româneşti aveau în trecut (ca şi acum) deosebirile lor în comparaţie cu cele slavoneşti (ediţii sinodale). Evident, Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni era pe deplin conştient de acele schimbări radicale ce ar fi intervenit în viaţa duhovnicească a Basarabiei, dacă aceste cerinţe ale Sfântului Sinod ar fi fost respectate întocmai şi imediat.

Astfel, mitropolitul va fi nevoit să caute o variantă de compromis ce ar împăca dominaţia politică şi ecleziastică a ruşilor cu viaţa duhovnicească a basarabenilor. Istoricul fiecărei tipărituri liturgice apărute în tipografia duhovnicească din Chişinău (1814-1821) poartă amprenta luptei tacite dintre tradiţia locală şi cea imperială. Activităţile întreprinse de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni în vederea tipăririi cărţilor liturgice trebuie, astfel, reconsiderate dintr-o altă perspectivă: în ce măsură a respectat exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni restricţiile cenzurii sinodale, privitor la tipărirea cărţilor liturgice, traducerea cărora urma să se facă după ediţiile sinodale?

Datorită unor condiţii impuse, cartea bisericească constituia aproape 90% în raport cu alte tipărituri româneşti.

Maria Danilov, doctor în istorie

Cărţile liturgice apărute în epoca mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1815-1821), precum Liturgierul (1815), Ceasoslovul (1817), Rânduiala Panihidei (1817), Psaltirea (1818), Mineiul de Obşte (1819), Biblia (1819) Trebnicul (1820) etc., sunt în marea lor majoritate, reproduceri după vechile cărţi româneşti „mai înainte tipărite” (până la 1812), care au fost identificate şi/sau semnalate, de fiecare dată în urma unor cercetărilor colaţionare asupra textelor cuprinse în ediţiile de la Chişinău.

Mitropolitul a luptat pentru păstrarea elementului românesc

Ori de câte ori a fost nevoie, mitropolitul Gavriil Bănulecu-Bodoni a intervenit energic către autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe Ruse - Sinodul din Sankt Petersburg - obţinând cedări esenţiale în vederea tipăririi cărţilor liturgice în favoarea elementului românesc. Aşa a fost şi în cazul demersului întreprins către Sf. Sinod în vederea tipăririi unui Apostol, a unei Evanghelii şi a Trebnicului mare (1819) ce se „tipăreau întotdeauna şi se tipăresc şi acum în Moldova şi Valahia întocmai, cum se tipăresc acele cărţi la greci, nu după început ca în cele slavoneşti, ci separat, în bucăţi rânduite pentru fiecare zi, începând cu Duminica Învierii“. Astfel, dintre instituţiile culturale, care au contribuit în mare măsură la conservarea identităţii culturale a neamului românesc din Basarabia aflat sub dominaţie străină (1812-1918) se înscrie, în primul rând, Tipografia Exarhicească din Chişinău (1814), înfiinţată de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Volumele treceau mai întâi prin „zonele de carantină“

Cartea românească a pătruns în Basarabia pe tot parcursul secolului al XIX-lea, deşi aceasta s-a făcut în condiţii mult mai dificile decât în celelalte provincii româneşti aflate sub stăpânire străină (Transilvania sau Bucovina). Totuşi, s-au conservat suficiente mărturii documentare, ce ne permit să judecăm despre sistemul de restricţii (cenzură) asupra cărţii româneşti ce pătrundea în Basarabia. Cărţile aduse legal treceau mai întâi prin punctele de control instituite la frontieră imperiului, aşa numitele „zone de carantină“, unde se alcătuiau listele cărţilor reţinute în serviciul de carantină, apoi acestea erau expediate la Dikasteria Duhovnicească (în cazul cărţilor duhovniceşti), de acolo treceau la Seminarul Teologic din Chişinău, pentru a fi verificate de către un împuternicit cu funcţii speciale de cenzor ce avea sarcina să verifice textele „din punctul de vedere al doctrinei ortodoxe, dacă nu sunt vătămătoare“. Un loc a aparte în cadrul circulaţiei tipăriturilor îl constituie cartea bisericească. Datorită unor condiţii specifice impuse în dezvoltarea ulterioară a Basarabiei în perioada dominaţiei ruseşti, cartea bisericească constituia aproape 90% în raport cu alte tipărituri ce au pătruns aici în din alte provincii româneşti.

Tipografia Exarhicească din Chişinău, ctitorită de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, a fost pentru toată perioada dominaţiei ruseşti unicul centru spiritual al Basarabiei în care s-au tipărit cărţi de slujbă şi de lectură religioasă pentru românii basarabeni. Tirajul tipăriturilor, însă, era limitat (300-1.200 de exemplare) şi nu putea acoperi totalmente nevoile spirituale ale eparhiei. Lipsa cărţilor necesare cultului divin - în multe biserici din Basarabia - este un fapt istoric greu de contestat. Petre Ştefănucă afirma pe bună dreptate, că „în tot timpul stăpânirii ruseşti în Basarabia cartea românească a fost foarte rară […]“.

Multe cărţi au ajuns aici, fiind căutate sau dobândite prin stăruinţă, altele s-au transmis „den cuvânt în cuvânt“, aşa după cum stau mărturie însemnările manuscrise prinse pe filele de carte. Uneori, cărţile erau împrumutate „pentru nevoile sufleteşti“ de la o biserică la alta, atunci când ele lipseau. Istoricul fiecărui exemplar ieşit de sub teascurile tiparniţelor din Iaşi, Blaj, Sibiu, Braşov, Neamţ, Râmnic, Buzău, Bucureşti etc, pentru a fi ajuns în altarul sau strana bisericilor din Basarabia, înfăţişează, neîndoielnic, un act de conştiinţă a unităţii spirituale a neamului.

Maria Danilov, doctor în ştiinţe istorice

Istoricul Teodor Candu ne povesteşte cum era organizată Mitropolia Moldovei până la ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către ruşi, remarcând că până la acea dată mitropoliţii moldoveni erau aleşi din rândul ierahilor locali şi nimeni nu le impunea vreo decizie, nici măcăr Patriarhul Ecumenic.

Totodată, doctorul în Teologie Ortodoxă Romeo Cemîrtan susţine că Patriarhia românilor din Basarabia e la Bucureşti, nu la Moscova, acest lucru fiind stipulat în canoane, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii.

Istoricul Veaceslav Stăvilă analizează rolul pe care l-a jucat ierarhul român Gavriil Bănulescu-Bodoni în teritoriile ocupate de militarii ruşi, pornind de la descriirea pe care i-a făcut-o mitropolitului poetul Aleksandr Puşkin.

Profesorul universitar Gheorghe Palade relatează cum a apărut Mitropolia Basarabiei şi care au fost doleanţele ierarhilor din provincia dintre Prut şi Nistru de după revoluţia rusă din februarie 1917.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările