Care este starea copiilor din Comrat, răniţi de un tânăr care conducea maşina în stare de ebrietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru dintre cei cinci copii răniţi în accidentul de vineri, 2 uagust, produs în satul Dezghingea din Comrat, sunt internaţi în secţiile traumatologie şi pediatrie. Un băiat de opt ani s-a stins la spital.

Solicitat de IPN, Dmitri Stanilevici, şef de secţie la Spitalul raional Comrat, a declarat că starea celor patru copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, este satisfăcătoare. Copiilor li se acordă asistenţa medicală necesară.

Cel mai mult în urma accidentului a avut de suferit copilul de opt ani, care a fost internat la reanimare. Acesta s-a stins a doua zi de la accident.

Cei cinci copii au fost loviţi în plin de un automobil condus de un bărbat în stare de ebrietate şi fără permis de conducere. Accidentul a avut loc vineri, la ora 22.30. Cei cinci copii se jucau la marginea drumului când automobilul a fost direcţionat spre ei. Bărbatul a fost reţinut şi se află în izolator.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite