Cântăreţi în fanfară, din tată-n fiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă e vacanță, elevii din Holercani vin de două ori pe săptămână la repetiții
Chiar dacă e vacanță, elevii din Holercani vin de două ori pe săptămână la repetiții

La 50 de kilometri de Capitală, se află un sat cunoscut în toată ţara nu numai prin vilele guvernamentale care se află aici, ci şi prin ansamblurile sale.

La Holercani, Dubăsari, toate sărbătorile încep şi se termină pe ritmuri de fanfară. Oamenii de aici sunt mândri de orchestra cu care au crescut. Pe lângă aceasta, astăzi mai există două trupe, câte una pentru fete şi băieţi.

Nicolae Sandu este pensionar şi stă toată ziua pe scaunul de la poartă. Bătrânul îşi aminteşte de vremurile „când era tânăr şi frumos", cum îi place lui să glumească. Spune că atunci când în sat e petrecere, e bucurie mare pentru el. „Orchestra e mândria satului, au fost vremuri când şi eu am cântat acolo", mărturiseşte bărbatul. Vasile Popuşoi vine deseori acasă din Capitală, unde învaţă, ca să cânte la trompetă. „Fanfara ocupă un loc aparte în sufletul meu. Am cântat aici zece ani", susţine studentul.

FANFARA DE FETE, UNICĂ ÎN ŢARĂ

Dacă unii holercăneni vorbesc cu mândrie despre fanfarelele lor, alţii spun că sunetele scoase de trompete, tobe şi tromboane îi deranjează. „Mi-e greu când se fac concerte. Cui îi trebuie muzica asta aşa de tare? Şi ferestrele duduie. Eu nu mai sunt tânără şi vreau linişte", se plânge mătuşa Ioana, care locuieşte lângă Casa de cultură.

Ansamblu are la activ numeroase premii şi distincţii Băieţii din orchestra mică, la repetiţii Băieţii din orchestra mică, la repetiţie

Click aici pentru a vedea GALERIA FOTO

Deşi a fost creată la 1 octombrie 2010, acest ansamblu a participat la mai multe festivaluri, de unde s-a întors cu menţiuni şi premii. În orchestră activează 19 fete, eleve din clasele III - VII. Tinerele artiste au ajuns şi pe scenele Teatrului Naţional „Mihai Eminescu", dar şi pe cea a Teatrului „Licurici" din Chişinău.

A MOŞTENIT HARUL DE LA TATĂL EI

Pe Elena Porubin am întâlnit-o la repetiţia trupei de băieţi. Puştoaica de 13 ani a venit să exerseze, chiar dacă este în vacanţă. Cântă la tubă şi spune că a moştenit dragostea pentru muzică de la tatăl ei. „Când am auzit că se va face o grupă de fete, am venit cu mai multe colege la repetiţii. În prima zi, m-am speriat şi am fugit. Dar m-am întors şi a început să-mi placă", povesteşte Elena.

La 11 ani, Valeria a schimbat hârjoneala din mahala pe exerciţiile la trompetă. Cu emoţii în glas, vorbeşte despre debutul ei în muzică. „Când am urcat prima dată pe scenă, îmi tremurau picioarele şi credeam că nu am să pot cânta. Dar totul a fost bine", a spus fata. Mezina orchestrei de fete este Daniela, de numai zece ani, care este şi fiica dirijorului Nicolae Jelauc. „Îmi place să cânt la trompetă. Sunt cea mai mică din colectiv, dar nu mă simt mai prejos faţă de celelalte fete. Până nu învăţ cântecul, nu mă las", a spus ea.

Ideea creării unei orchestre de fete a venit spontan, mărturiseşte conducătorul fanfarei. „La una din repetiţii a venit o fată mai îndrăzneaţă şi mi-a zis că şi ea vrea să cânte în ansamblu. După asta au mai venit câteve zeci, dar, până la urmă, au rămas doar cele mai puternice", a spus dirijorul.

Animatorul fanfarelor se plânge de faptul că nici primăria, nici autorităţile raionale nu îi ajută financiar. „Am apelat şi la ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, care este de la noi din sat, şi la raion, dar fără niciun rezultat. Nu demult am pus mână de la mână şi am cumpărat caiete la toţi", a mai spus acesta. El visează la timpurile când în Holercani va exista o şcoală muzicală.

ORCHESTRA MODEL „GHEORGHE TICU"

Fanfara de la Holercani a fost înfiinţată în anul 1973, sub conducerea răposatului Gheorghe Ticu. Pe parcursul anilor, prin această „şcoală muzicală" au trecut peste 500 de muzicanţi. Ansamblu de maturi se bucură de un mare succes şi a adunat peste 60 de diplome. Printre distincţiile cele mai valoroase este şi diploma de la „Teatrul Mare" din Moscova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite