Călătoria spre Rusia şi Israel rămâne restricţionată pentru moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Statul Israelian şi Federaţia Rusă păstrează interdicţiile de călătorie pe teritoriul acestora pentru cetăţenii Republicii Moldova. Totodată, părăsirea ţărilor respective de către moldoveni este permisă, transmite IPN.

Autorităţile israeliene au anunţat că interdicţia de intrare a cetăţenilor străini pe teritoriul Statului Israel se menţine până la 1 septembrie.Totodată, ieşirea cetăţenilor străini de pe teritoriul Statului Israel este permisă prin Aeroportul Ben-Gurion. În Statul Israel este în vigoare şi purtarea obligatorie a măştilor în locurile publice şi la muncă, menţinerea distanţei sociale şi respectarea altor măsuri de protecţie individuală. Sunt interzise reuniunile în grupuri mai mari de 20 de persoane în spaţii deschise şi în grupuri mai mari de 10 persoane în spaţii închise.

Moldovenii nu pot în continuare intra pe teritoriul Federaţiei Ruse. Excepţie sunt membrii misiunilor diplomatice şi consulare acreditaţi în Rusia şi membrii familiilor acestora; colaboratorii organizaţiilor internaţionale în Rusia şi membrii familiilor acestora; şoferii pe rute internaţionale de transport; membri ai echipajelor de transport aerian, maritim şi fluvial, feroviar internaţional;  membri ai delegaţiilor oficiale, cei cu vize diplomatice, de serviciu şi obişnuite, eliberate în legătură cu decesul rudelor apropiate, care au locuit pe teritoriul Rusiei; persoanele care au soţ, soţie, părinţi, copii, înfietori, sunt înfiate, tutelează sau sunt tutelaţi de cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi alte categorii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite