Buletinele pentru europarlamentare au ajuns în Republica Moldova

Buletinele pentru europarlamentare au ajuns în Republica Moldova

Buletinele de vot pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European, dar şi cele pentru referendumul naţional cu privire la probleme de interes naţional au ajuns în R. Moldova. Duminică, 26 mai, cetăţenii români din Moldova vor primi un buletin pentru alegerile europarlamentare şi două pentru întrebările supuse referendumului, însă alegătorii pot opta dacă votează doar pentru un scrutin sau ambele, transmite IPN.

Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că autorităţile române organizează în străinătate 441 de secţii de votare. Adresele pot fi accesate pe o hartă interactivă. Din numărul total de secţii, 36 sunt deschise în Republica Moldova. Votarea începe la ora 07.00 şi se desfăşoară până la ora 21.00.
 
Cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate pot vota indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul străin – domiciliaţi, rezidenţi sau turişti. Cetăţenii români care sunt înscrişi în listele electorale ale altor state membre UE pot să-şi exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European numai după ce dau o declaraţie pe proprie răspundere că nu şi-au exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul membru UE în ale cărui liste electorale este înscris.
 
Daniel Ioniţă a menţionat că, pentru a-şi exercita dreptul la vot, cetăţenii români trebuie să deţină un act de identitate românesc valabil. În acest context, ei sunt îndemnaţi să verifice din timp valabilitatea actelor şi să facă demersurile necesare pentru înlocuirea sau reînnoirea acestora. În ziua scrutinului, 26 mai, Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău, precum şi consulatele României de la Bălţi şi Cahul nu vor elibera acte de identitate. Ultima zi înainte de scrutin, în care pot fi eliberate acte este vineri, 24 mai, între orele 14.00 şi 15.00. eliberarea actelor va fi reluată de marţi, 28 mai.
 
În prezent, România este reprezentată în Parlamentul European de 32 de parlamentari. Moldovenii cu cetăţenie română vor putea alege dintre cei 16 concurenţi electorali. Este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când sunt organizate alegeri pentru reprezentanţii României în Parlamentul European. Scrutinele anterioare au avut loc în noiembrie 2007, iunie 2009 şi mai 2014.
 
Întrebările pentru referendumul naţional sunt: „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” şi, a doua,  „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: