Bomba energetică globală în curtea Republicii Moldova: alegerea pro-europeană în cumpănă

Andrei Spînu

Am urmărit cu deosebit interes conferinţa de presă a lui Andrei Spînu, ministrul care se ocupă de negocierile pentru aprovizionarea cu gaz şi energie electrică.

Fireşte, nu ştiu ce s-a discutat cu adevărat la Sankt Petersburg, dar mi s-a părut o poziţie excesiv de optimistă, cu garanţii de certitudine date populaţiei fără acoperire şi fără nici un cuvânt, înţelegere sau acord din partea rusă. Mai grav, din toate cele comunicate public, rezultă şi lipsa unei conştientizări că Republica Moldova se află astăzi în faţa provocării ruse obligatorii care urma să vină, despre care am vorbit după vizita lui Kozak la Bucureşti (vezi adev.ro/qxpm50) şi că miza e mai mare decât pare le prima vedere: testarea gradului de pro-europenism al Guvernului de la Chişinău, respectiv dacă intră în logica acordului pe termen lung care constituie legătura cu Moscova sau dacă optează pentru negocierea în grup cu statele europene a preţului şi cantităţii de gaz.

Securitatea energetică a Republicii Moldova – gaz şi energie electrică

Securitatea energetică are la bază patru componente: existenţa cantităţii suficiente şi furnizarea de gaze şi energie electrică; preţurile la produsele energetice acceptabile; asumarea unui calendar de ajungere la preţurile pieţei treptat şi acceptabil pentru populaţie; şi atragerea de investiţii străine directe în piaţa energetică. Pentru Republica Moldova, la această oră şi pe termen scrut e importantă sursa de produs energetic – petrol, gaze, energie electrică – şi preţul acestor produse pentru populaţie. Sigur, în subsidiar, devine de primă importanţă trecerea la energie curată, verde şi ralierea la politicile europene de mediu, de combatere a încălzirii globale şi de decarbonizare a producţiei de energie.

Sursele de gaz ale Republicii Moldova sunt două azi: Gazprom şi Federaţia Rusă, care este dependenţa majoră a Chişinăului şi care vine cu condiţionări de preţuri şi de avantaje politice; şi România şi Uniunea Europeană, prin conducta VestMoldGaz, cu gaz disponibil, dar despre care Chişinăul consideră că e prea scump preţul, că e doar o rezervă şi pentru care nu are nici un contract de achiziţie, deşi conducta a ajuns până în capitală. Se întâmplă astfel şi pentru că distribuitorul MoldovaGaz e deţinută în proporţie de două treimi de către Gazprom, celălalt furnizor.(Pachetul trei energetic european, invocat de către ministru în discursul său, poate avea şi această semnificaţie, a accesului terţului la distribuţie). Aici ANRE are instrumentar pentru a regla şi obţine, tehnic, accesul şi astăzi.

La energie electrică, situaţia e similară. Atractivitatea preţului fals şi necompetitiv al Moldavskie Gres, de la Cuciurgan (5,4 dolari până de curând), preţ realizat pe baza gazului rusesc plasat pe contul datoriilor Republicii Moldova faţă de Gazprom şi Rusia – un alt instrument de constrângere al Moscovei - îl depăşeşte pe cel al energiei electrice ucrainene – la 10 dolari şi pe cea din România, cu circa 15 dolari.

În plus, e o problemă a sistemului de sincronizare cu frecvenţele europene, Republica Moldova fiind încă în regimul energetic al fostei URSS, acest lucru mai ales în perspectiva sincronizării ucrainene anunţată pentru 2024 – Ucraina începe testele din anul acesta, în regim insulă. În plus, contează şi interconectarea cu reţelele vecine, în special cu România, deoarece Cuciurganul ca sursă de energie electrică este obligatoriu dacă nu se construieşte cealaltă parte a buclei independente de Transnistria prin Ucraina, prin linia Vulcăneşti-Chişinău. Sunt şi alte condiţii tehnice limitative, care pot fi, totuşi, depăşite.

Altfel, Republica Moldova nu are nici o sursă proprie de energie – gaze, petrol sau energie electrică - şi nici o piaţă energetică serioasă, printr-un mix extern convenabil şi echilibrat. Alternativele sunt reduse iar dependenţa de Rusia este majoră. Sigur, există varianta interconectării cu România şi cu Ucraina, UE a finanţat, alături de România, proiectele peste Prut, însă preţurile produselor pe piaţa europeană sunt necompetitive cu cele livrate prin dumping de către Moldavskie Gres: chiar dacă sunt realizate din gaz neplătit şi acumulat la datoria statului Republica Moldova, chiar dacă curentul luat de la Cuciurgan se preia cu tot cu dependenţa politică de Moscova şi de regiunea separatistă şi cu acoperirea energiei ieftine pentru Tiraspol şi împrejurimile lui din stânga Nistrului.

Greşeli de tactică, erori de poziţionare, gafe de protocol

Participarea la negocierile sincrone, gemene de la Moscova şi Sankt Petersburg a fost o greşeală fundamentală de tactică: niciodată nu joci pe aceeaşi temă la două mese cu acelaşi jucător. Acesta va avea tendinţa să obţină angajamente, promisiuni şi avantaje la ambele mese pe care să le joace între oficiali. Asta pentru că delegaţia politică, condusă de către vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kilmunski, s-a aflat la Moscova în acelaşi timp cu ministrul Andrei Spînu, prezent la Sankt Petersburg. Fără comunicarea operativă directă. Asta în loc să avem o singură delegaţie, cu o singură voce şi un singur semnal coerent, care să se întâlnească succesiv cu reprezentanţii ruşi, am avut două, care jucau concomitent la 2 mese simultan. Eu aş fi negociat succesivitatea întâlnirilor, cu toată lumea din delegaţia Republicii Moldova prezentă la aceeaşi masă în acelaşi timp.

Apoi abordarea fundamentală a vizat prelungirea contractului lunar, la preţurile existente pe piaţă, versus încheierea unui Acord pe termen lung, la preţul actual sau comparabil. Aici intervin mai multe teme. Mai întâi, faptul că încheierea oricărui contract la preţurile actuale, exagerate prin penuria de produs, competiţie de pe piaţă şi criza europeană sau chiar mondială de resurse energetice, ar fi sinucigaşă pe termen mediu şi, deigur, nesustenabilă pentru cetăţeni şi populaţie; apoi încheierea unui contract pe termen lung determină dependenţa de furnizor, Gazprom şi Rusia şi, cel mai probabil, marchează eşuarea Chişinăului în faţa testului rus despre cât de pro-europeană e Republica Moldova astăzi. Pentru că Moscova vrea un contract pe termen lung, la preţ cât mai mare, şi mai ales îşi doreşte ca livrarea să nu se facă prin Ucraina, dacă se poate, vezi lecţiile învăţate din contractul Ungariei şi Serbiei prin TurkStream.(E adevărat şi că, pentru cantitatea relativ redusă livrată Republicii Moldova, acesta e un detaliu secundar).

În al treilea rând, trebuie să vedem o subreprezentare a părţii ruse la întrevederi. Şeful Gazprom, Alexei Miller, nu a fost prezent anunţat iniţial(deşi de aceea s-a şi făcut deplasarea la Sankt Petersburg şi nu la Moscova) nu a fost prezent şi a rămas vicepreşedinta Gazprom şi şefă a Gazprom Export. Apoi şi la Moscova, nivelul primirii a fost cea de adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale, Dmitir Kozak, şi de secretar de stat al MAE – vicepremierul Kulminski neprimind un omolog iar Serghei Lavrov insistând că se întâlneşte doar cu Ministrul Nicu Popescu(pe fond tot o chestiune simbolică, Rusia nerecunoscând că e parte a conflictului nistrean, trimite vicepremierul pentru Reintegrare în afaceri interne şi la reprezentantul special pentru conflict, nu îl acceptă la nivelul Relaţiilor Externe ale sale. În ambele cazuri, reprezentarea sub nivel este o marcă de desconsiderare a partenerului, dacă nu de umilire a lui.

Rămân şi învăţămintele acordurilor pe termen lung cu Ungaria şi Serbia: Acordul pe termen lung şi ocolirea Ucrainei – pentru a nu plăti tranzitul, a sugruma Ucraina şi a o menţine în siajul rus. Pentru un contract avantajos, preopinentul trebuie să decidă să sbmineze relaţia sa cu Kievul. Deci Acordul pe Termen Lung, de principiu, este element de dependenţă pe termen mediu cu Rusia şi presupune că Moscova a luat sub control şi influenţă Chişinăul, dacă un asemenea acord se încheie. Fireşte că, dincolo de simbolism, adevărul stă în detalii, şi aici pot fi formule de ocolire elegantă a constrângerilor chiar şi fără a antagoniza Rusia.

Utopiile soluţiei şi mandatului lui Andrei Spînu la Sankt Petersburg

În urma conferinţei de presă a lui Andrei Spînu, am putut vedea utopia din mandatul cu care a plecat în Rusia. Îmi închipui discuţiile care au avut loc, pentru că poziţiile sale erau non starter pentru Rusia. Într-adevăr, nu am văzut nici un rezultat, nici un acord şi, mai mult, am auzit în conferinţa de presă doar poziţiile cu care s-a prezentat Republica Moldova, nu şi reacţiile Rusiei. Practic singura realizare anunţată este începerea discuţiilor tehnice.

Altfel am aflat că ministrul cabinetului Gavriliţă a cerut menţinerea aceluiaşi preţ din contractul existent sau a unui preţ comparabil, aceeaşi logică, chiar dacă nu e acceptabilă părţii ruse sau conformă cu preţul pieţii, acolo unde nici dependenţa de preţul barilului de petrol, cum arătau calculele la mia de metri cubi de gaz, nu este avantajoasă. Motivaţia şi argumentul său este că nu e realistă varianta existentă în octombrie – creşterea majoră de la 160 la 800 a preţului per unitate. Sigur, Rusia nu are cum să cedeze pe această variantă, tot aşa cum nu a acceptat măcar livrarea cantităţilor suficiente solicitate chiar şi la preţul existent(pe octombrie nu sunt suficiente cantităţile, chiar dacă preţul e enorm).

În fine, înregistrăm o cedare majoră, odată ce Andrei Spînu vorbeşte de negocierea unui acord pe termen lung. Pentru că, mai întâi, un contract negociat pe vârf de sarcină şi criză europeană e menit să fie unul prea costisitor, pentru că e conjunctural, în urcare substanţială de preţ. Apoi pentru că face chiar cedarea de principiu la acordul pe termen lung, respectiv leagă Republica Moldova de Rusia, nicidecum de UE. Ştiu că e dificil, era un pas important, dar negocierile trebuiau făcute împreună cu întreaga Europă, în varianta solicitată de România şi de alte state europene, nu de una singură, pentru că forţa de negociere e mult mai mare astfel. Marcam şi apropierea de UE cu aceeaşi ocazie. Aşa, Rusia poate clama victoria în testul său şi în condiţionarea Chişinăului.(încă o dată, aceasta nu e o chestiune absolută, şi în contractele pe termen lung condiţiile pot fi negociate avantajos şi evitând condiţionările, dar de principiu e un semnal mai degrabă de menţinere în siajul şi dependenţa de Moscova, nu de legare a Republicii Moldova de UE).

Susţinerile lui Andrei Spînu mai conţin anunţul privind contactarea partenerilor de dezvoltare şi căutarea de soluţii alternative, a doua veste bună după chestiunea recursului la Pachetul trei energetic european(care ar impune separarea producătorului Gazprom de distribuitorul Moldova Gaz şi, deci nevoia de a renunţa la majoritate în distribuţia din Republica Moldova). Apoi, Ministrul responsabil face referire şi la existenţa unor garanţii că nu cresc preţurile excesiv pentru consumatori, mai degrabă un angajament politic. În plus, a fost anunţată formula sprijinului consumatorilor social-vulnerabili.

Nu în ultimul rând, Andrei Spînu a anunţat că nu vor lipsi produsele energetice pe piaţa din Republica Moldova. Că există alternative. Că Republica Moldova nu va rămâne fără gaze şi energie electrică. Că există soluţii. Apreciem abordarea corectă de comunicare pentru a nu stârni panica, pentru a linişti piaţa şi populaţia, dar garanţii aşa nenominalizate, neangajante, sunt riscante, mai ales în condiţiile în care există deja semnale şi apeluri în piaţă de reducere a consumului pentru că produsele energetice vor fi mai scumpe, mult mai scumpe anul acesta, şi mai puţine, poate. Şi e o tendinţă la nivel european şi global, nu numai la nivelul Republicii Moldova. Care nu este vinovată astăzi de criza energetică globală.

Chişinăul a clipit primul

Jocul în forţă al Rusiei a fost evident şi el a ridicat semne de întrebare şi asupra problemei unei vulnerabilităţi autoimpuse de către Republica Moldova. E vorba despre strategia Chişinăului de a evita orice abordare contondentă care ar afecta relaţiile cu Rusia. Republica Moldova are, astăzi, prea multe reforme de făcut şi priorităţi pentru care numai o situaţie conflictuală de orice fel cu Rusia nu e de ajutor. Abordarea este corectă pe deplin, dar de partea cealaltă, Rusia nu a fost corectă, nu a livrat la declaraţiile lui Dmitri Kozak, în vizita sa la Chişinău, şi a creat această dificultate, blocând prelungirea contractului, fie şi cu o lună, şi ridicând preţurile gazului la cer. Rusia a profitat de această dorinţă afirmată a Chişinăului de a evita disputele şi a optat pentru constrângerea Republicii Moldova, şi pe fondul crizei europene şi globale pe care a produs-o pentru a obţine autorizarea forţată, la nivel european, a conductei Nord Stream 2, e adevărat.(Vezi aici adev.ro/qzrtvr)

Afirmaţia vizând dorinţa de protejare a orgoliilor, frustrărilor şi a poziţiilor Rusiei nu este de bun augur pentru Chişinău. Acesta riscă să se subordoneze în viitor intereselor Moscovei şi să-şi dinamiteze drumul european, care ar deveni necredibil prin constrângerea opţiunilor Republicii Moldova.  Şi asta mai ales când Rusia una spune la Chişinău şi alta face la ea acasă. A nu recunoaşte tensiunile şi diferenţele de poziţii, a ocoli sistematic răspunsurile privind poziţia Rusiei şi a trata excesiv de optimist evoluţiile de viitor ridică probleme majore şi în perspectiva negocierilor de conţinut a acordurilor pe gaz ce urmează a fi derulate cu Gazprom.

În fapt, Rusia a păcălit Republica Moldova. Mai întâi, nu a fost respectată înţelegerea convenită în urmă cu două luni cu Dmitri Kozak. Acesta nu a continuat acordurile, a prelungit parţial înţelegerea pe luna octombrie, dar la preţuri mult superioare, de piaţă, şi livrând cantităţi mai mici decât necesarul. Nu e vorba, constrângerile şi preţurile sunt la fel de importante în Europa şi în Occidentul continentului şi au acelaşi conţinut de constrângere. Dar şi lăsarea în seama unei echipe tehnice a unei probleme strategice şi de securitate a RM nu e altceva decât tot o eroare.

Putem discuta şi despre pregătirea pentru sezonul rece, şi pentru evitarea perspectivei manevrelor ruse la schimbarea de contract. Republica Moldova ştia că i se încheie contractul de furnizare de gaze, în septembrie, şi nu putea presupune că Rusia îi va face vreun cadou în acest sens. Pentru că, dacă pe termen lung se poate vorbi despre schimbarea naturii produsului energetic pentru a evita emisiile de bioxid de carbon, şi ralierea la politicile europene, inclusiv cu banii de la UE pentru relansarea economică post-pandemie, cu noi capacităţi energetice verzi, pe termen scurt, nu există alternative de petrol şi gaze, respectiv energie electrică altele decât cele negociate la pachet cu Bruxellesul şi Bucureştiul.

Ar fi fost util ca, înainte de plecarea în Rusia a echipelor de negociere să fi avut loc consultarea anterioară la Bucureşti şi Bruxelles, dacă nu cu toţi partenerii de dezvoltare. Care sunt premizele, care sunt riscurile, ce alternative există. Înainte, nu după aceste negocieri. În plus, o vizită de urgenţă şi consultări la Bucureşti şi, împreună cu România, la Bruxelles poate aduce formule de soluţii şi pe preţ: negocierea la pachet cu UE a cantităţilor, acoperirea diferenţelor de preţ nesustenabile de la bugetul european contra angajamentelor şi programului de lansare a investiţiilor de energie verde şi schimbare a mixului energetic în Republica Moldova, de ajustare a sistemului, cu privatizări şi adaptarea la piaţă a preţului produselor energetice. Sigur, şi cu decuplarea de Moscova şi Gazprom.

În aceste condiţii, cred că şi Rusia ar da înapoi. E foarte greu să ai glonţul de aur şi să-l iroseşti deodată. În faţa unei asemenea afirmaţii de voinţă a opţiunilor de întărire a relaţiilor cu Uniunea Europeană, a unui asemenea demers – ofensiv, e adevărat - şi Gazprom cred că ar renunţa la poziţiile inflexibile şi exagerate şi s-ar adapta cu oferta pentru a nu pierde un client prea repede şi a nu pierde o pârghie de dependenţă a Republicii Moldova de Moscova. Iar pe o asemenea perspectivă, e posibil ca şi preţul final al produselor energetice să fie mai avantajos.