Bătrânii din Moldova, țintuiţi la pat şi lipsiţi de soare

Bătrânii din Moldova, țintuiţi la pat şi lipsiţi de soare

Bătrânii și invalizii se plâng că nu sunt scoși afară cu lunile

Imobilizaţi la pat şi uitați de lume, peste 80 de oameni de la azilul republican pentru invalizi şi pensionari văd lumea de afară doar prin fereastă.

Oamenii spun că nu sunt scoşi afară cu săptămânile, iar atenţia infirmierelor este direct proporţională cu banii pe care îşi pot permite să-i scoată din buzunar. La rândul lor, angajaţii instituţiei neagă că ar cere bani de la pacienţi şi afirmă că nu le ajung forţe să-i îngrijească aşa cum se cuvine. Deşi în ultimii ani finanţarea instituţiei este mai bună, statul nu a făcut nimic pentru a majorara salariile personalului îngrijitor.

„De la începutul anului am fost scos afară la plimbare o singură dată. La concertele sau spectacolele organizate în azil n-am fost dus niciodată. Mă aflu aici de aproape un an. Infirmierele spun că nu reuşesc să aibă grijă de toţi", povesteşte Iurie B., în vârstă de 49 de ani, unul dintre pacienţii care nu se scoală din pat.

Într-o situaţie similară se află fiecare al doilea pacient de la azilul republican pentru invalizi şi pensionari. Majoritatea se plâng că nu văd lumina soarelui cu lunile şi că personalul nu prea îi ajută să se deplaseze în scaunele cu rotile. În ziua în care am vizitat azilul, în curte nu era niciunul dintre pacienţii care nu se pot mişca fără ajutor.

STĂ IZOLATĂ DE 16 ANI
Una dintre femeile imobilizate la pat ne-a mărturisit că nici nu vrea să fie scoasă afară, de teamă să nu fie traumatizată. „N-am ieşit la aer de 16 ani, de când am fost adusă încoace. Dar nici nu le rog pe infirmiere să mă scoată. Înţeleg că şi lor le este greu să mă ridice şi apoi să mă pună din nou în pat. Unde este garanţia că nu mă vor scăpa pe scări?", zice Lidia M.

Angajaţii recunosc indirect că nu oferă pacienţilor prea multă mobilitate. „Muncim de dimineaţă până seara, dar tot nu le reuşim pe toate. Azi aţi venit Dumneavoastră şi trebuie să facem curăţenie peste tot. Când putem, îi scoatem la plimbare. Pe unii, mai grei, chiar nu putem să-i ridicăm ca să-i aşezăm în scaunele cu rotile", s-au plâns două angajate care munceau de zor la spălatul podelelor.

Potrivit statelor de personal ale azilului, la un etaj în care sunt 26 de bolnavi la pat, lucrează în fiecare zi câte trei infirmiere şi două asistente medicale. Astfel, la fiecare îngrijitoare revin aproximativ şase persoane care nu se pot ridica din pat. Aceste angajate vin la serviciu o dată la trei zile. Aceasta înseamnă că muncesc vreo opt zile pe lună pentru un salariu de aproximativ o mie de lei.

„NOI SUNTEM OAMENI,
NU VITE"

Rapoartele întocmite în ultimii ani de ombudsmani, ONG-uri şi jurnalişti arată că situaţia pacienţilor ţintuiţi la pat din azilul din Chişinău rămâne practic neschimbată. Pacienţii stau ca şi până acum cu dorul de a părăsi cel puţin o dată pe săptămână încăperile în care au fost condamnaţi de soartă să trăiască.

La fel ca şi în anii precedenţi, majoritatea se plâng că nu se pot bucura de o atitudine omenească din partea personalului. „Noi suntem oameni, nu vite. Chiar dacă cineva e neputincios şi stă la pat, să nu strige la el.

Am fost numit o dată «neputincios». Am venit aici mai mult în speranţa că voi beneficia de un tratament care să încetinească progresarea distrofiei musculare pe care o am. Din păcate, aşteptările nu mi-au fost împlinite. E dificil să chemi o infirmieră când ai nevoie de ceva. Le mai sunăm pe mobil, dacă acceptă să ne dea numărul. Dar şi atunci sunt nemulţumite. Când eram acasă, băieţii din mahala veneau mai repede să mă ajute cu ceva decât infirmierele de aici", povesteşte Iurie B.

Şi reprezentanţii instituţiei ombudsmanului care au vizitat azilul au fost sesizaţi despre conflictul care ar exista între bolnavii imobilizaţi la pat şi personalul care îi îngrijeşte. Administraţia pune această atitudine pe seama salariilor mici şi a sarcinii mari ce cade pe umerii angajaţilor. Avocaţii parlamentari consideră că situaţia ar putea fi schimbată chiar şi fără implicări financiare suplimentare din partea statului.

„În ţările cu bune practici în acest domeniu la un bolnav ţintuit la pat revine cel puţin un îngrijitor. Bineînţeles că la noi această proporţie nu este respectată. Dar conducerea azilului nu a depus eforturi pentru a schimba situaţia. Noi am recomandat de mai multe ori să atragă voluntari în procesul de îngrijire. Studenţi de la medicină şi asistenţă socială, bunăoară, ar putea face practica aici sau voluntariat. Astfel, azilul ar acoperi o parte din necesităţile de îngrijire, iar tinerii s-ar alege cu o experienţă de muncă, cerută, de regulă, la angajare. Nu înţeleg de ce până acum nu s-a dat curs acestor recomandări", a menţionat avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu.

Directorul azilului, Gheorghe Gherştega, recunoaşte că ar exista anumite tensiuni între pacienţi şi personal, dar afirmă că de multe ori acestea sunt generate de comportamentul necuviincios al bolnavilor. „Au fost cazuri când infirmierele au fost înjurate sau înjosite. Unii special fac mizerie ca să aibă de lucru îngrijitoarele. În asemenea cazuri este greu să se menţină o relaţie prietenoasă cu ei", explică managerul.

REPARAŢII ŞI PE BANII RUDELOR
Instituţia este în prezent în plin proces de reparaţie. Directorul spune că în majoritatea camerelor cu bolnavi la pat a fost demontat parchetul urât mirositor, instalat încă în 1976, când a fost construit azilul, iar pereţii au fost curăţaţi şi tencuiţi. În unele camere însă reparaţiile s-au făcut până acum din banii rudelor pacienţilor, care n-au mai vrut să aştepte până când statul îşi va onora obligaţiunile.

Unii tutelaţi, pe care cei apropiaţi nu i-au uitat, şi-au adus de acasă lenjerie de pat şi alte obiecte, cum ar fi televizoare. „Am trei seturi de albituri aduse de acasă, pentru că cele de aici sunt ca nişte cârpe. Chiar şi dacă au fost cândva noi, ele se uzează repede de la procesul de spălare. Eu le rog pe infirmiere să mi le spele separat", spune una dintre bolnave.

TAXE SUPLIMENTARE
LA AZIL?

Subiectul taxelor suplimentare pe care le-ar percepe îngrijitorii este destul de cunoscut la azil. Întrebaţi dacă sunt nevoiţi să plătească pentru plimbarea la aer sau pentru că sunt duşi la baie, unii răspund: „Dacă ai obraz, le dai 10-20 de lei... iar dacă nu...". „Eu le-am zis din start că nu am de unde să plătesc suplimentar", adaugă un alt bolnav.

O altă pacientă afirmă însă că, dacă nu ar plăti câte o sută de lei pe lună, nu ar fi îngrijită şi lenjeria de pat nu i-ar fi la fel de curată. Femeia se arată înţelegătoare totuşi, scuzându-le pe infirmierele care „vin din suburbii şi le este şi lor greu, având un salariu de o mie de lei".

Directorul Gheorghe Gherştega se arată surprins să audă că în instituţie se percep asemenea plăţi. „Sincer, au fost cazuri în care s-a furat de la beneficiari. Chiar am concediat o infirmieră pentru aşa ceva. Dar să se ceară plăţi suplimentare pentru îngrijire... Nimeni nu mi s-a plâns până acum", spune directorul.

„De unde îngrijire bună
cu salarii mizere?"
În 2009, azilul a fost verificat de ombudsmanul Iurie Prevoznic, care a constatat o serie de încălcări ale drepturilor omului. Şi Curtea de Conturi a găsit atunci o situaţie deloc favorabilă întreţinerii bolnavilor, după care a fost schimbat directorul.

„După ce am reparat sistemul de aprovizionare cu apă şi am schimbat cablurile electrice din toată instituţia, am început şi reparaţia camerelor, pe care vrem să o încheiem până în toamnă. O perioadă saloanele erau încălzite cu reşouri, pentru că aici nu era gaz. Am avut chiar şi mici conflicte cu beneficiarii pentru a-i convinge să scoată instalaţiile periculoase", povesteşte directorul Gheorghe Gherştega, care a preluat instituţia acum doi ani.

Totuşi, discuţiile cu angajaţii Azilului, de la infirmiere şi până la director, nu trec fără a se ajunge la mărimea salariilor. Directorul, care deţine cea mai înaltă funcţie în instituţie, spune că are un salariu lunar mai mic de 2.000 de lei, în timp ce minimul de existenţă, calculat de Biroul Naţional de Statistică la sfârşitul anului 2011, este de 1.386 de lei pentru o persoană. „În momentul în care voi găsi o ofertă de muncă bună voi pleca de aici", recunoaşte directorul. Infirmierele primesc şi ele puţin peste 1.000 de lei. Cu toate acestea, la azil nu sunt funcţii vacante. „Sunt oameni care au muncit ani de zile aici şi acum nu au unde se duce", explică Gheorghe Gherştega.

Potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în Moldova sunt 29 de aziluri pentru întreţinerea pensionarilor şi a oamenilor cu dizabilităţi. Numai pentru activitatea celui din Chişinău se alocă anual 6-8 milioane de lei, la care se adaugă câteva sute de mii de lei provenite din pensiile şi indemnizaţiile tutelaţilor.

Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente", desfăşurată cu suportul UE şi PNUD.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările