Au fost aprobate modificări în legislaţia muncii: Compensaţia pentru reţinerea salariului din cauza angajatorului va creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul a aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, 31 mai, modificarea şi completarea mai multor articole din Codul muncii al Republicii Moldova. Acestea vin să perfecţioneze legislaţia muncii şi să asigure respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale ambelor părţi în rapoartele de muncă.

Pentru a responsabiliza angajatorul şi a nu admite reţinerea salariului din vina acestuia, autorii proiectului de lege au venit cu propunerea de a modifica compensaţia pentru reţinerea salariului de la 0.1% pentru o zi de reţinere (cât este actualmente), la 0.3% din salariu pentru o zi de reţinere. De exemplu, dacă până acum în cazul unui salariu de 5.000 de lei lunar angajatul primea 0.1% pe zi, ceea ce înseamnă 5 lei pe zi, respectiv 150 de lei pentru o lună de reţinere, acum va fi 0.3%, adică 15 lei pe zi sau 450 de lei pentru o lună de reţinere.

În scopul îmbunătăţirii climatului investiţional, contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului care absentează din motive necunoscute. 

De asemenea, din contractul individual de muncă vor fi excluse prevederile contractului colectiv de muncă şi ale regulamentului intern al unităţii, referitoare la condiţiile de muncă ale salariaţilor. Salariatul va primi la angajare contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, precum şi informaţia privind cerinţele de securitate şi sănătate.

Codului muncii este completat cu un nou articol care reglementează noţiunea de staţionare. Aceasta va reprezenta imposibilitatea temporară de a continua activitatea de producţie de către o unitate, de un grup de salariaţi sau un salariat. Remunerarea timpului de staţionare, produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin decât mărimea unui salariu minim, pe unitate de timp, pentru fiecare oră de staţionare. În caz de staţionare produsă din vina angajatorului, acesta este obligat să compenseze salariul angajatului. În acelaşi timp, dacă staţionarea are loc din vina angajatului, acesta nu va fi plătit pentru orele în care nu se va munci.

Modificările mai prevăd că angajatorul va fi obligat să elibereze gratuit salariatului certificatul cu privire la muncă şi salariu în cadrul instituţiei.

Potrivit proiectului, şomajul tehnic în decursul unui an calendaristic nu va depăşi patru luni, iar indemnizaţia lunară va constitui 50 la sută din salariul de bază.

Modificările şi completările aprobate vin să aducă Codului Muncii al Republicii Moldova în concordanţă cu cerinţele moderne ale economiei de piaţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite