Articolul care lipseşte din Constituţia României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii Sfatului Ţării. Sursa: A.N.R.
Membrii Sfatului Ţării. Sursa: A.N.R.

Va veni şi ziua când despre 27 martie 1918 se va vorbi, cu îndreptăţită mândrie, în oraşul românesc Chişinău, cu recunoaşterea publică a faptului că, atunci, demnitatea naţională şi decizia de a repara o nedreptate istorică a fost mai mare decât apetenţa pentru o statalitate artificială, menţinută şi azi, din obişnuinţa unora din legislativul trăitor în dreapta Nistrului, de a se închina la Est, mimând spre Vest o democraţie europeană.

- Domnule Constantin Corneanu, ca istoric şi specialist în geopolitică, membru fondator şi preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, cum priviţi acum decizia luată la Chişinău, pe 27.03.1918? Ca un accident istoric?

- Nu a fost un accident istoric! Votul deputaţilor din Sfatul Ţării din 27 martie 1918 a reprezentat încununarea unui efort al unor generaţii de români basarabeni care s-au educat în universităţile Imperiului Ţarist şi au încercat, mai apoi, să lupte pentru dreptul românilor basarabeni la identitate naţională, culturală, lingvistică.

În spaţiul dintre Prut şi Nistru, Mişcarea de Renaştere Naţională s-a manifestat în contextul izbucnirii şi desfăşurării Revoluţiei Ruse din 1905, astfel încât Ioan Pelivan, un important lider al studenţilor basarabeni de la Universitatea din Dorpat (Estonia) şi iniţiatorul Pământeniei basarabene, alături de Constantin Stere, Pantelimon Halippa, Paul Gore, Emanuil (Manolache) Gavriliţă, Vladimir Herţa, Eugen Purcel, Vasile Oatul, P. Braga, Iustin Frăţiman etc. vor crea primele elemente ale unei mişcări naţionale democratice moldoveneşti, respectiv o serie de cercuri moldoveneşti.

Aceste cercuri vor sta la baza viitoarei existenţe a Partidului Naţional-Democrat Moldovenesc (PNDM), prima formaţiune politică care va ridica steagul naţionalităţii româneşti şi steagul dreptăţii sociale în Basarabia.

Cu sprijinul moral şi material al lui Constantin Stere şi Zamfir Arbore, basarabenii vor înfiinţa, în mai 1906, ziarul Basarabia, organ de presă al PNDM care apărea în limba română, cu litere chirilice.

Ziarul Basarabia va juca un rol extrem de important în afirmarea demnităţii şi conştiinţei naţionale a românilor basarabeni, a nevoii de educaţie în limba maternă (română/moldovenească).

În penultimul număr (nr. 78) din martie 1907, ziarul Basarabia va tipări poezia Deşteaptă-te, române! ca un semn al faptului că românii dintre Prut şi Nistru erau conştienţi de nevoia de redeşteptare naţională.

Autorităţile imperiale nu vor îngădui, totuşi, amplificarea Mişcării de Renaştere a românilor basarabeni, astfel încât vor fi aşteptate condiţii prielnice pentru afirmarea identităţii naţionale româneşti în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Condiţii care se vor realiza în tumultoasa perioadă 1917 – 1918!

Decizia din 27 martie 1918 rămâne o piatră de hotar în destinul istoric al românilor basarabeni, al neamului românesc, reprezintă rezultatul unor eforturi politice, într-o conjunctură istorică aparte, ceva firesc având în vedere nedreptatea făcută neamului românesc în 1812.

O reparaţie istorică, însă, din păcate, pentru un timp foarte scurt!

- Aţi fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova (1 iunie 2004 - 31 iulie 2007). Au trecut anii. S-au schimbat preşedinţi şi premieri la Chişinău. Liderii teritoriului dintre Prut şi Nistru pendulează între atenţionările Moscovei, prudenţa vizibilă la Bucureşti şi grija Berlinului ca să fie combătută corupţia, nimic mai mult. Totuşi aţi surprins pe cei care vă cunosc prin insistenţa cu care aţi propus introducerea în Constituţia României a unui articol aparte. Despre ce este vorba?

- În contextul manifestărilor dedicate aniversării a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, desfăşurate la Palatul Parlamentului în martie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu” am subliniat necesitatea unei strategii coerente a României faţă de românii din spaţiul ex-sovietic şi minorităţile etnice aflate în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi importanţa existenţei în preambulul noii Constituţii a României a unui text care să prevadă o obligaţie morală/juridică pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării, respectiv inserarea unui text asemănător celui aflat în preambulul Constituţiei RFG din 1949, respectiv:

„Întregul popor român rămâne mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare, precum şi în temeiul principiilor Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internaţional, reîntregirea României şi afirmarea acesteia, ca un membru egal în drepturi, într-o Europă unită”.

Un astfel de preambul ar putea rămâne ca o obligaţie morală, juridică, istorică, pentru generaţiile prezente şi viitoare, pentru elitele sale politice, faţă de o istorie naţională, faţă de adevărurile unui timp istoric care nu poate fi exclus din devenirea noastră ca popor şi naţiune, faţă de cei care s-au jertfit cu gândul la Unirea tuturor provinciilor istorice româneşti. 

În perioada anilor 2017 – 2018, reprezentanţii mişcării civice pro-unioniste au făcut un efort de strângere a unor semnături pentru a putea demara procesul tehnic de introducere a unei astfel de idei în Constituţia României. 

Îmi aduc aminte că au existat şi anumite nuanţări în ce priveşte acest principiu, această idee! 

Din păcate, nu mai ştiu care a fost rezultatul final al unui astfel de efort! Nu m-am ocupat eu personal de această iniţiativă de strângere de semnături, ci unii dintre actualii lideri ai Partidului AUR! Ideea a fost însuşită şi s-a încercat transpunerea ei în realitate! 

- Un recent sondaj de opinie semnala celor interesaţi că numărul unioniştilor a rămas la circa 30%, în timp ce a crescut numărul doritorilor integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi a scăzut vizibil efectivul celor ce sprijineau orientarea euro-asiatică anterioară. Cum comentaţi această stare de fapt?

-Din păcate, acest procent de 30% nu a condus la apariţia pe scena politică de la Chişinău a unui partid politic, cu reprezentare parlamentară, care să deţină majoritatea în Parlamentul de la Chişinău. 

Un astfel de partid, pro-unionist şi pro-european, ar fi fost o soluţie care să ducă la democratizarea Republicii Moldova, cel de-al doilea stat românesc constituit pe pământ românesc răpit în urma Pactului Molotov – Ribbentrop, la construirea unui stat de drept în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Orgoliile politice şi personale ale diferitelor personalităţi politice şi publice de la Chişinău, aflate în Parlament sau nu, împiedică constituirea acelei forţe politice care să garanteze un parcurs pro-european al Republicii Moldova şi să se opună unor forţe care vor să menţină şi să impună o anumită orientare geopolitică.

Valorile UE, prosperitatea şi statul de drept sunt reperele care determină opţiunea pro-europeană a unui procent important dintre cetăţenii Republicii Moldova.

Evoluţiile politice şi economice din lumea euro-asiatică, cu precădere cele din spaţiul Federaţiei Ruse, provoacă îngrijorare şi nu sunt un ideal pentru cei care s-au bucurat de valorile şi libertăţile UE.

Corupţia, politicianismul deşănţat şi lipsa statului de drept reprezintă ameninţările la adresa prezentului şi viitorului cetăţenilor din Republica Moldova, ceea ce impune cu stringentă necesitate o schimbare de destin istoric, geopolitic.

Totodată, există o teamă că această dorinţă de neutralitate a Republicii Moldova, pentru a cărei perpetuare militează unele forţe politice, va conduce la o stagnare a procesului de modernizare şi adaptare a societăţii moldoveneşti la realităţile lumii globale, ale secolului XXI, la valorile lumii euro-atlantice.

image

- Domnule Constantin Corneanu, Antony John Blinken, al 71-lea secretar de stat al SUA este adeptul soluţionării dosarelor geopolitice prin forţa diplomaţiei. Numai că, în zona Mării Negre, Rusia menţine controlul Republicii Moldova prin trupele prezente în Transnistria, a desprins Crimeea şi Donbasul de Ucraina şi menţine separatismul Abhaziei şi Osetiei de Sud faţă de Georgia. Turcia pare mai atentă la rivalitatea sa cu Grecia. Bulgaria a optat pentru politica struţului. Iar România este considerată cu un potenţial ce trebuie sporit în viitor, pentru a gestiona diplomatic relaţiile dintre ţările riverane la Marea Neagră. Cum anticipaţi viitoarele evoluţii geopolitice la est de litoralul românesc?

- Noile declaraţii de politică externă ale oficialilor Administraţiei Biden, precum şi sancţiunile impuse de SUA şi UE împotriva Federaţiei Ruse, actor major al scenei relaţiilor internaţionale, ne dau sentimentul că Războiul Rece a reizbucnit, după o perioadă de relativă linişte.

Întărirea şi modernizarea dispozitivului militar rusesc - pe diferite direcţii operativ-strategice - relevă faptul că Federaţia Rusă este decisă să-şi conserve un anumit statut geopolitic, fără prea multe concesii în ceea ce priveşte armonizarea valorilor sale cu cele ale lumii euro-atlantice.

Totodată, Turcia se afirmă ca un actor major al scenei geopolitice din zona Mării Negre şi Mării Mediterane, precum şi al zonei Caspica-Caucaz, având o alianţă sinuoasă cu Federaţie Rusă, astfel încât valorile şi interesele lumii euro-atlantice sunt subminate, mai mult sau mai puţin, în arealul Mării Negre.

Ucraina şi viitorul ei geopolitic reprezintă nodul gordian al relaţiilor dintre NATO / SUA / UE şi Federaţia Rusă. 

Analiştii şi comentatorii de politică internaţională pun în discuţie o anumită dualitate în ceea ce priveşte comportamentul unor elite politice europene care influenţează, mai mult sau mai puţin vizibil, relaţiile dintre UE şi spaţiul ex-sovietic. 

O astfel de dualitate generată de interese economice şi geopolitice îngrijorează având în vedere proiectele strategice ale NATO / SUA în zona Mării Negre şi a spaţiului ex-sovietic.

O anumită atitudine belicoasă a unor oficiali ai Departamentului de Stat, în ceea ce priveşte prezentul şi viitorul relaţiilor ruso-ucrainene, împreună cu o exacerbare a naţionalismului ucrainean, precum şi intransigenţa Kremlinului, pot complica situaţia de securitate din zonă, cu efecte în ceea ce priveşte sistemul de relaţii internaţionale, principiile dreptului internaţional şi interesele geopolitice şi strategice ale celor două lumi, care se intersectează, cea euro-atlantică şi cea euro-asiatică.

Din această perspectivă, întărirea dispozitivului militar strategic al NATO / SUA în zona Mării Negre, precum şi eforturile politico-diplomatice care se fac, pentru creionarea unui sistem de alianţe regionale, reprezintă factori pozitivi în ceea ce priveşte respectarea dreptului internaţional şi afirmarea valorilor lumii euro-atlantice.

Nu cred că Federaţia Rusă îşi doreşte amplificarea conflictelor regionale, îngheţate, însă cred că va fi extrem de hotărâtă în afirmarea şi conservarea intereselor sale geopolitice, strategice şi de securitate în arealul care coincide cu fostul glacis strategic al Uniunii Sovietice.

- Aţi trecut Prutul, nu cu mult timp în urmă, pentru a participa la o ceremonie de cinstire a memoriei militarilor români căzuţi la datorie pe pământul românesc de până la Nistru. Lupta lor, pentru hotarele României interbelice a fost în zadar?

- Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate naţională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv necesităţi militare imediate, precum şi eliminarea unei uriaşe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de-al III-lea Reich. 

O Ucraină Mare care urma să înglobeze Nordul Bucovinei răpit în 28 iunie 1940. 

Sorţii războiului nu ne-au fost favorabili şi, totodată, modul în care am gestionat realităţile politico-diplomatice şi militare din arena relaţiilor internaţionale din epoca celui de-Al Doilea Război Mondial au condus la realităţile de astăzi. 

O realitate în care pământuri româneşti răpite în urma Pactului Molotov – Ribbentrop au devenit părţi componente ale unor noi realităţi geopolitice născute după terminarea Războiului Rece şi-a destrămării Uniunii Sovietice. 

Din această perspectivă, putem spune că a fost în zadar! 

Însă, o astfel de interpretare nu se poate accepta, deoarece generaţiile acelui timp istoric au fost chemate să lupte pentru reîntregirea ţării, o ţară întregită de generaţiile anterioare şi ciuntită în teribila vară a pătimirii noastre din 1940! 

O naţiune care refuză să lupte pentru idealurile devenirii sale, pentru integritatea sa statală, pentru afirmarea intereselor sale naţionale, în cel mai frumos şi curat sens al cuvântului, nu poate să stea cu demnitate în faţa judecăţii Istoriei! 

Pentru noi, românii, încă nu s-a făcut dreptate! 

Nu este revizionism, ci un adevăr istoric! 

- Ca om de dialog aţi participat la reuniuni ale istoricilor români cu cei veniţi de la Moscova. Este această experienţă o cale de a depăşi divergenţele şi de a căuta elementele care confirmă dominanţa lucidităţii, de ambele părţi? 

- Reprezintă o formulă prin care putem comunica şi, totodată, încerca să înţelegem, totuşi, ce ne desparte şi ce ne poate apropia. 

Nu este foarte simplu, însă trebuie încercat!

Relaţiile româno-sovietice/ruse la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea au trecut prin momente de încordare şi relaxare, de speranţă şi optimism, de încrâncenare şi lipsă de dialog, de înţelegere, de respect.Viitorul acestor relaţii se bazează pe diplomaţie, chiar şi publică, pe o corectă valorificare a potenţialului economic al celor două state în relaţia bilaterală, pe asumarea greşelilor şi-a erorilor din trecutul istoric, de către ambele părţi, precum şi pe respectarea principiilor dreptului internaţional şi a opţiunilor politico-strategice asumate de fiecare parte.

- Dacă aţi fi invitat la un ceai, într-unul din birourile relevante în palatele puterii de azi, care ar fi primele trei iniţiative pe care le-aţi propune pentru a accelera revenirea Prutului la condiţia de râu intern?

 - Consider că modificarea legislaţiei privind acordarea cetăţeniei române - pentru cei din spaţiul pierdut în iunie 1940 - este un pas esenţial în a da un semnal politic, strategic, că România nu-şi uită Istoria şi pe cei pe care a fost nevoită să-i abandoneze într-o conjunctură istorică. 

O astfel de modificare, care să înlăture lungile aşteptări şi umilinţele la care sunt supuşi urmaşii celor abandonaţi, şi nu numai, ar putea încuraja un mai mare respect faţă de istoria noastră comună, faţă de o perspectivă euro-atlantică. 

Totodată, trebuie să construim o strategie privind realizarea unui spaţiu informaţional comun de limbă română în Republica Moldova, cu ale sale mecanisme de aplicare în deplină funcţionalitate, astfel încât şi noi...şi cei de dincolo de Prut să înţelegem că, totuşi, acolo...„Noi suntem acasă!”. 

Trebuie să începem o puternică ofensivă politico-diplomatică şi istoriografică prin care să explicăm opiniei publice interne şi internaţionale, cancelariilor diplomatice, precum şi mass-mediei internaţionale, adevărurile şi drepturile noastre istorice, faptul că nouă nu ni s-a făcut dreptate la încheierea Războiului Rece şi că noi dorim, fără a fi interpretaţi ca fiind revizionişti, să ni se respecte identitatea etnică şi culturală în spaţiul cedat în 28 iunie 1940, însă nu abandonat sufleteşte niciodată. 

În clipa în care elitele politice ale Republicii Moldova vor dori să repete actul din 27 martie 1918, România trebuie să fie pregătită să deschidă braţele pentru o frăţească îmbrăţişare, iar comunitatea internaţională nu trebuie să fie îngrijorată de viitorul acestui spaţiu geopolitic. 

- Pandemia de coronavirus a generat şi o revenire în ţară a multor români plecaţi la muncă, peste hotare. Această reîntoarcere acasă poate induce un plus de pragmatism în abordarea realităţii că, momentan, există două statalităţi mioritice?

- Fără o înţelegere corectă a Istoriei, a meandrelor sale, a rolului şi locului nostru în geopolitica spaţiului, fără o definire clară a interesului naţional nu putem vorbi despre pragmatism în abordarea realităţii existenţei celor două state româneşti.

Şi, totuşi...în urmă cu 31 de ani, puteau unii dintre politicienii de la Chişinău să forţeze jocul politic în relaţia cu Kremlinul şi să împingă lucrurile spre o votare a independenţei şi o reunire cu România, având în spate masele însufleţite de idealurile Mişcării de Renaştere Naţională?!...

În cursul zilei de 24 martie 1991, la Chişinău, ministrul de Externe al României, Adrian Năstase, după un expozeu referitor la faptul că pentru ţările membre ale CEE există interes doar în evoluţiile din Ţările Baltice, precum şi în menţinerea URSS, a dorit să afle care sunt intenţiile oficialilor moldoveni cu privire la viitorul suveranităţii RSSM şi, posibila sa independenţă.

Oficialii de la Bucureşti şi Chişinău vor stabili împreună, cu această ocazie, strategia de urmat în ce priveşte drumul spre independenţă deplină al RSS Moldova, stabilindu-se că autorităţile de la Chişinău vor transmite României, în situaţii excepţionale, împuterniciri privind apărarea intereselor Moldovei în arena relaţiilor internaţionale.

Acum trei decenii a fost un început, gândit şi coordonat, dintr-o anumită clipă, împreună!

Cred că putem încerca şi astăzi să ne coordonăm eforturile şi să mergem împreună în împlinirea visurilor de modernizare şi de reîntregire! Este nevoie de mult curaj politic, luciditate şi perseverenţă în împlinirea visului unor generaţii care au pătimit şi au făcut suprema jertfă pe câmpurile de luptă pentru întregirea unui neam!

- Votul unirii cu condiţii din 27 martie 1918 relevă o neîncredere în adevărurile noastre istorice, în dreptatea cauzei noastre, sau ţinea de o conjunctură istorică care i-a forţat pe cei de la Chişinău să se adapteze la realităţile clipei?!

- Votul cu condiţii a fost legat de perspectivele de dezvoltare social-economică ale populaţiei trăitoare în Basarabia, respectiv reforma agrară şi teama că anumite cuceriri democratice generate de Revoluţia Rusă din Februarie 1917 ar putea fi pierdute în faţa unei lumi care rămânea, totuşi, în pofida identităţii de limbă şi credinţă, o mare necunoscută, cu ierarhii şi valori care urmau a fi cunoscute, însuşite şi acceptate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite