ARHIVELE COMUNISMULUI Au luat ostatici piloţii şi au pornit cu avionul spre Turcia GALERIE FOTO

ARHIVELE COMUNISMULUI Au luat ostatici piloţii şi au pornit cu avionul spre Turcia GALERIE FOTO

Aeronava AN-2, după prăbuşire

Scenariu demn de Hollywood. În 1964 doi moldoveni au deturnat în orăşelul Ceadâr-Lunga din sudul Basarabiei un avion de pe ruta Chişinăul-Ismail. „Fuga în Turcia“ s-a încheiat cu pierderi umane şi materiale considerabile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Piloţii, în loc să zboare spre Turcia, au cotit spre Chişinău. Constatând că au fost înşelaţi, teroriştii au năvălit în cabină şi i-au ameninţat pe membrii echipajului cu focuri de armă. Avionul s-a prăbuşit nu departe de Chişinău, iar teroriştii au reuşit să fugă.

Ulterior, unul dintre ei a fost turnat de o verişoară miliţienilor, care i-au înconjurat apartamentul. Bărbatul a opus rezistenţă armată timp de câteva ore. Un miliţian a fost ucis, iar şeful miliţiei din Chişinău a murit peste o zi din cauza rănilor. Atacat cu grenade lacrimogene, teroristul s-ar fi sinucis, trăgându-şi un glonte în frunte. Complicele lui a fost capturat şi condamnat la pedeapsa capitală.

În ziua de marţi, 29 septembrie 1964, la ora 12.54, piloţii avionului AN-2 al Detaşamentului Moldovenesc al Aviaţiei Civile Anatoli Şeveliov şi Vladimir Baideţchi-Zatâca au decolat de pe Aeroportul din Chişinău pe ruta internă Chişinău–Ismail (cu escală la Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti şi Bolgrad). La bord aveau patru pasageri. Era o zi de toamnă frumoasă aşa că exact peste 34 de minute avionul a aterizat la Ceadâr-Lunga. Acolo, doi călători au coborât, iar alţi doi, cu bilete până la Ismail, au urcat. Nimic nu prevestea tragedia.

Teroriştii

Gheorghe Caragea s-a născut în 1932 în comuna Răciula, judeţul Lăpuşna. Termină în satul natal cinci clase. A fost încorporat în rândurile Armatei Sovietice între 1951 şi 1954. Era căsătorit şi avea un fiu.
Soarta l-a dus în mai multe regiuni ale URSS. A lucrat în Republica Daghestan din Caucaz, regiunile
Murmansk şi Smolensk din Rusia. Ultimul loc de lucru a fost pe un vas maritim din portul Ismail. Gheorghe Caragea avea două condamnări penale (în anul 1957 la şase ani de privaţiune de liberate (eliberat condiţionat) şi în 1962 la şase luni, pentru păstrarea ilegală a unui pistol).

Tatăl lui, Nicolae Caragea, a fost inclus în 1949 în listele pentru deportare (până la 1940 avea 15 desetine de pământ, şapte de vie, două de livadă, cai, boi, trei case). Pe 6 iulie 1949, când a demarat operaţiunea de deportare, nu a fost de găsit acasă şi astfel scapă de surghiun.

Nicolae Gudumac s-a născut în 1942 în comuna Iablona Veche, judeţul Bălţi. Aici termină opt clase. La Bălţi urmează cursurile de şofer, angajându-se la coloana auto nr. 2803. Devine membru al comsomolului leninist.

Pe 2 iulie 1962, la Bălţi, din neatenţie, Nicolae a mers cu maşina peste o fată de şapte ani, care a decedat. A fost condamnat la trei ani de detenţie, dar a fost eliberat cu un an mai devreme. Întors din închisoare, a lucrat mai puţin de o lună şofer la Bălţi, însă la 2 septembrie a fost concediat (fusese invitat la miliţie pentru două acte de huliganism).

Acasă anunţă că merge la Odesa pentru a învăţa şi încearcă să se angajeze matelot în port, la Direcţia transporturi maritime internaţionale. Este respins pe motiv ca are antecedente penale. Din aceeaşi cauză nu a fost angajat nici la marina internă. La 27 septembrie merge cu o maşină de ocazie la Bender.

Ziua atentatului

Foto

Întâlnirea celor doi a avut loc la 28 septembrie 1964, în parcul central din Bender. În acea dimineaţă Caragea l-a întrebat pe Gudumac unde este o cantină. Nicolae a rămas fascinat de uniforma de marinar a necunoscutului pe care şi-o dorea şi el atât de mult. La amiază l-a văzut din nou pe marinar în parc. Şi acesta l-a observat. Atunci au făcut cunoştinţă.

După o discuţie pe teme generale, şi-au arătat unul altuia actele de identitate (constatând că ambii au antecedente penale). Spre seara Caragea la tras într-o parte pe Gudumac (în veceul orăşenesc) pentru o discuţie între patru ochi. Acolo i-a declarat lui Gudumac că ei nu au niciun viitor în Uniunea Sovietică – ambii sunt condamnaţi. A mai adăugat că în URSS se trăieşte prost. Munceşti din greu şi, de exemplu, el primeşte doar 40 de ruble.

„Peste hotare se trăieşte bine. Eu am decis să fug în Turcia, vii cu mine? Acolo putem ajunge pe mare sau cu avionul. Mergem la ambasada americană, facem declaraţii antisovietice şi vom avea bani mulţi. Şi femei. Planul de evadare nu este dificil de realizat, doar trebuie să acţionăm cu dârzenie“, i-a spus Caragea lui Gudumac.

Pentru a fi convingător, i-a arătat armele din dotare: un pistol de fabricaţie germană Parabellum şi un cuţit. Năucit de propunere, Gudumac l-a rugat să-i dea un răgaz de o zi. Noaptea au petrecut-o împreună, la gară.
În dimineaţa zilei de 29 septembrie, Caragea şi Gudumac îşi cumpără bilete la autobuzul Bender-Cahul până la Ceadâr-Lunga. Au ajuns la destinaţie la ora 13.00. Reuşesc să se informeze câte curse face avionul pe zi, dacă îşi face plinul în acest oraş şi pentru ce distanţă ajunge benzina. Caragea şi-a spus numele adevărat când a procurat biletul, iar Gudumac, ghiontit de coleg, s-a numit cu alt nume.

„Avionul e capturat. Zburăm spre Turcia“

Odată ajunşi în avion, la înălţimea de circa o sută de metri, noii pasageri - Caragea înarmat cu un pistol, iar Gudumac cu un cuţit - au obligat cei doi pasageri (un căpitan al armatei şi un civil) să se culce cu faţa în jos în partea din spate a avionului. Caragea a tăbărât în cabină piloţilor.

„Fără împotriviri. Avionul e capturat. Zburăm spre Turcia. Înălţimea să nu fie mai mare de 50 de metri pentru a nu fi interceptaţi. Fără şmecherii, altfel vă împuşc“, a ordonat Caragea. Piloţii au rămas surprinşi de cele auzite, iar Şeveliov, primul pilot, oarecum stingherit, a întrebat: „Unde?“. „În Turcia“, a fost răspunsul. „Zburăm în Turcia dacă doriţi“ a zis Şeveliov.

Din priviri, piloţii s-au înţeles să facă cale întoarsă. Pentru a-i induce în eroare pe terorişti, au făcut un cerc mare şi au luat calea spre Chişinău. Au zburat mai mult pe de-asupra unor văgăuni şi imaşuri, evitând localităţile. „Combustibil este suficient? Cât timp trebuie să zburăm până la Istambul?“, au urmat întrebările. „Suficient, 500 de litri. Circa o oră“, a venit răspunsul.

„Am obosit de colhozuri şi colhoznici. De unde e acesta? Dacă e de la KGB îl împuşc?“, a spus Caragea, arătând spre militar. „Şi noi cum revenim din Turcia?“, a întrebat Baideţchi. „Voi aranja eu“, a fost răspunsul. „Zborul spre Turcia“ a durat, cu toate că, potrivit teroriştilor, demult trebuia să se vadă marea. Până la urmă, observând antenele Aeroportului Chişinău, Gudumac a strigat: „Ne-au păcălit!“ şi ambii s-au năpustit asupra piloţilor.

Şeveliov, care se afla la cârma avionului, a efectuat o manevră bruscă de ridicare a navei, încercând să-i smulgă pistolul din mâna lui Caragea. Gudumac a reuşit să se apuce de o bară, iar Caragea (pistolul era legat cu o aţă de mână) a tras patru focuri: trei în Şeveliov şi unul în Baideţchi, cel de-al doilea pilot. A urmat o scurtă încăierare şi la ora 15.15 avionul, la viteza de circa 200 km/oră, s-a prăbuşit pe plantaţiile Institutului de Cercetări Agricole din preajma Chişinăului (în regiunea orăşelului Costiujeni). Piloţii, pasagerii şi teroriştii au ieşit cu greu din avion făcut zob. Spre aeronavă s-au îndreptat lucrătorii de pe câmp. Teroriştii au reuşit însă să fugă.

Despărţindu-se, Caragea i-a spus lui Gudumac că nu se va da prins şi i-a dat întâlnire pe 15 octombrie, la Răciula. Piloţii şi cei doi călători au fost transportaţi la spital. Şeveliov, deşi grav rănit, a comunicat anchetatorilor semnalmentele teroriştilor. Unul era de circa 30-35 de ani, statură înaltă, păr blond, îmbrăcat în uniformă de matelot, celălalt avea vreo 20-25 de ani, purta haine civile.

În acea zi a fost intentat dosarul penal în baza articolelor 61 şi 88 din Codul Penal al RSS Moldoveneşti: „Trădare de patrie“ şi „Omor premeditat“.

Refugiul lui Caragea

Gheorghe Caragea nu a ajuns la Răciula, s-a dus la o cunoştinţă mai veche de-a lui din strada Gagarin din Chişinău, Nina Enachi, care lucra soră medicală. Anterior, Caragea îi promisese că se va căsători cu ea. Femeia, venind din turul doi, l-a găsit pe Gheorghe în casă, deprimat, el însă a spus că e obosit. La insistenţa ei, i-a povestit totul şi a rugat-o să-i facă rost de haine civile (sacou şi pantaloni) pentru a putea pleca din oraş, ba chiar i-a indicat o rudă la care să meargă după îmbrăcăminte. Ruda, căreia femeia i s-a adresat a doua zi, povestindu-i cele întâmplate cu Gheorghe, a motivat că nu are nici bani, nici haine.

Încă în prima seara, la întrebarea Ninei de ce a procedat astfel, Gheorghe i-a spus că familia Caragea a trăit bine până la 1940, iar când au venit ruşii le-au luat tot. Ba mai mult, o parte dintre rudele lui au fost judecate şi trimise în Siberia în anul 1959, pentru că s-au opus închiderii Mănăstirii Răciula.

Pe 1 octombrie, Nina a mers după ajutor la una din verişoarele lui Gheorghe. Nina i-a povestit şi acesteia despre cele întâmplate, numai că ea a refuzat să-l ajute. În aceeaşi zi, la insistenţa feciorului său şi împreună cu acesta (care, aşa cum afirma ea, lucra scriitor) verişoara a mers la securitate.

Echipa de intervenţie a fost constituită din opt persoane, în frunte cu şeful miliţiei orăşeneşti, locotenent colonelul Andrei Bajenov, plus suplimente. În incinta sectorului de miliţie al raionului Octombrie, din strada Frunze (azi Columna), tuturor le-au fost prezentate schema apartamentului şi obligaţiile: patru miliţieni urmau să intre în locuinţă, iar câte doi să păzească geamurile. Ajutoarele trebuiau să se afle în apropiere.

Împuşcături şi cadavre

La 2 octombrie 1964, la ora 10.40, miliţia a sunat la uşa apartamentului Ninei. Gheorghe a scos pistolul, iar ea l-a rugat: „Nu trage“. Femeia a reuşit să iasă din casă şi a fost înşfăcată de miliţie şi escortată pentru interogare.

Primele cinci împuşcături au răsunat la câteva zeci de secunde după sunetul de la uşă. Miliţienii s-au retras, cărându-l pe un coleg de-al lor rănit mortal (Iosif Spector). Locotenent-colonelul Bajenov, rănit grav, a mers singur până la maşină. O zi mai târziu, a decedat. Schimbul de focuri ba se înteţea, ba se rărea. Miliţia a supus unui adevărat tir uşa şi geamurile apartamentului. Între timp, Caragea a spart geamul de la bucătărie şi continua să împuşte strigând lozinci antisovietice: „Moarte comuniştilor sovietici care au jefuit poporul moldovenesc“. „Au luat tot grâul, iar acum vând pâinea cu opt ruble bucata“.

Deoarece nu reuşeau să-l anihileze, la ora 12.55 s-a recurs la o altă tactică: au fost aruncate în apartament câteva grenade lacrimogene. Împuşcăturile din casă au încetat. Peste un timp, unul dintre miliţieni a pătruns în apartament şi a anunţat că Gheorghe Caragea e mort. Glonţul fatal a fost tras în frunte. Expertiza medicală a constat că Gheorghe Caragea mai avea alte trei răni provocate de focuri de armă trase în corp (unul direct, altele prin ricoşeu), dar nu precizează din ce armă a fost tras glonţul din frunte. De la locul incidentului au fost ridicate 15 cartuşe trase din pistolul Parabellum şi 33 din pistolul de fabricaţie rusească Makarov.

Judecarea lui Gudumac

După prăbuşirea avionului, Nicolae Gudumac, cu o maşină de ocazie, a ajuns la Bender. A fost reţinut la 30 septembrie şi tot atunci a fost recunoscut de unul dintre piloţi. Ancheta preliminară a demarat fulgerător. Au fost interogaţi 48 de martori, executate expertize balistice, grafologice etc. La 19 ianuarie 1965, dosarul a fost finalizat, iar inculpaţilor Nicolae Gudumac şi Nina Enachi le-a fost înmânat rechizitoriul. Colegiul Penal al Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti, în şedinţa care a durat patru zile (9-12 februarie), o condamnă pe Nina Enachi, pentru complicitate şi nedenunţare, la patru ani de privaţiune de liberate, iar pe Nicolae Gudumac - la pedeapsa capitală, împuşcare. Sentinţa a fost definitivă şi nu putea fi supusă niciunei căi de atac. Nicolae Gudumac a fost executat la 5 aprilie 1965.

Plutonierul Spector şi locotenent-colonelul Bajenov au fost decoraţi (postmortem) cu Ordinul „Steaua Roşie“. Ziarele vremii le-au dedicat piloţilor Anatoli Şeveliov şi Vladimir Baideţchi-Zatâca ample reportaje.
Încă pe timpul Uniunii Sovietice dosarul a fost studiat de un colaborator al Direcţiei speciale a Comitetului Securităţii de Stat a URSS „în scop didactic“.

 

 

Aeronava AN-2, după prăbușire

Imagini din aceeasi galerie
  • Aeronava AN-2, după prăbușire
  • Aeronava AN-2 după prăbușire
  • De aici a tras Gheorghe Caragea în milițienii care încercau să-l scoată din ascunziș
  • Avionul s-a prăbușit pe plantația Institutului de Cercetări Agricole de lângă Chișinău
  • Gheorghe Caragea, unul dintre moldovenii care au deturnat avionul
  • Nicolae Gudumac, cel de-al doilea moldovean care a deturnat avionul de pe ruta Chișinău-Ismail
  • Pistolul Parabellum din care a tras Gheorghe Caragea
  • Piloții Anatoli Șevelion și Vladimir Baidețchi-Zatâca
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările