Apărarea lui Ilan Shor a cerut amânarea şedinţei pentru a se pregăti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima şedinţă în dosarul de învinuire a omului de afaceri Ilan Shor, primar de Orhei, a fost amânată la solicitarea apărării. Avocaţii au declarat că dosarul de învinuire este voluminos şi au nevoie de timp suplimentar pentru a-l studia. Inculpatul a fost chemat în instanţă pe 19 septembrie.

Avocaţii au solicitat şi anularea măsurii preventive de arest la domiciliu aplicată lui  Ilan Shor, dar demersul nu a apucat să fie examinat. Mandatul de arest la domiciliu expiră pe 20 septembrie, iar apărarea susţine că nu există nici un motiv pentru menţinerea acestuia, transmite IPN.

Ilan Shor este învinuit că, în noiembrie 2014, ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste cinci miliarde de lei de la Banca de Economii. Drept garanţie privind rambursarea mijloacelor financiare obţinute ar fi fost prezentate contracte fictive, încheiate cu un şir de entităţi bancare din Federaţia Rusă. Potrivit rechizitoriului, inculpatul, care la acel moment avea funcţia de preşedinte al Consiliului de administrare al Băncii de Economii,  i-ar fi convins pe membrii acestuia să voteze pentru creditarea companiilor respective, tăinuind că este proprietarul de facto al acestora.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite