Andrian Candu propune ca Arena Chişinău să fie transformată în spital de campanie: „Totul este nou, neutilizat şi amenajat confortabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, le propune autorităţilor să analizeze ideea privind crearea unui spital de campanie pe teritoriul Arenei Chişinău, în locul teritoriului de la Moldexpo, acolo unde deja s-a decis că va fi amplasat un centru de triere, în contextul luptei împotriva COVID-19, care va avea 700 de paturi.

Andrian Candu a amintit că Arena Chişinău are un spaţiu de 8.000 m2, unde pot fi amenajate peste 1.000 de paturi, pentru plasarea bolnavilor suspectaţi de COVID-19.

„În plus la asta sunt: zeci de toalete şi duşuri, inclusiv accesibile pentru invalizi, lifturi, spaţii de lucru separate pentru medici, spaţii de cazare şi recreere pentru lucrătorii medicali, bucătării şi cafeterii, birouri. Totul este nou, neutilizat şi amenajat confortabil! Cu sistem de ventilare performant. Sunt peste 1.000 de locuri de parcare, este în afara oraşului, izolată. Clădirea şi locaţia este net superioară celei propusă de autorităţi”, a scris Andrian Candu pe Facebook.

Deputatul s-a întrebat retoric: „De ce să-i duci pe cei posibil infectaţi în mijlocul oraşului?”

„În alte ţări, aceste spitale de campanii au fost amenajate în afara oraşelor!”, a precizat Candu.

Amintim că bilanţul total în Republica Moldova a persoanelor contaminate cu coronavirus este de 298. În 65 de cazuri este vorba de importul de coronavirus, iar în 233 - transmitere locală.

De menţionat că până la ora actuală trei pacienţi au decedat, iar 18 au fost vindecaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite