Alocaţiile sociale majorate din 1 aprilie vor fi achitate abia în luna mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 aprilie, alocaţiile sociale de stat au fost majorate în medie cu aproximativ 75 de lei, iar alocaţiile de îngrijire, însoţire şi supraveghere au crescut cu 98 de lei. Plata acestora va întârzia cu o lună, anunţă Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Beneficiarii vor primi şi suma majorărilor pentru luna aprilie. Ministerul Muncii a explicat această situaţie prin faptul că responsabilii de la Casa Naţională de Asigurări Sociale nu reuşesc să stabilească noile cuantumuri ale alocaţiilor din cauza volumului mare de lucru legat de aplicarea unui nou mecanism de calculare a acestora.

Alocaţiile sociale de stat au fost majorate după ce au fost aprobate modificări legislative care prevăd ancorarea/ajustarea cuantumului alocaţiilor sociale de stat şi alocaţiei pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere ca procent din mărimea pensiei minime pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate, medii sau din mărimea pensiei minime pentru limită de vîrstă.

Pentru majorările alocaţiilor respective, din bugetul de stat au fost alocate circa 60 milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite