Ala Nemerenco precizează când trebuie să se vaccineze cei care au avut COVID-19

Ala Nemerenco precizează când trebuie să se vaccineze cei care au avut COVID-19

Ala Nemerenco, ministra Sănătăţii FOTO IPN

Pentru persoanele care au trecut prin infecţia COVID-19, recomandarea generală, este să se vaccine atunci când scade concentraţia anticorpilor şi virusul devine din nou periculos pentru organism. Conform unor studii făcute pe eşantioane de pacienţi cărora li s-au măsurat anticorpii, acest lucru începe de la trei – şase luni după vindecare, când se şi recomandă vaccinarea, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Precizările au fost făcute, la o întâlnire cu presa, de către ministrul sănătăţii, Ala Nemerenco, care a spus că Republica Moldova se conduce de recomandările instituţiilor internaţionale, cum este Centrul de Supraveghere a Maladiilor Contagioase (CDC) din SUA.

Ala Nemerenco spune că este important ca aceste lucruri să nu fie standardizate. pentru că sunt individuale. Ţine de forma maladiei – dacă este uşoară, gravă sau medie. „Sunt două imunoglobuline care se formează şi care trebuie scoase la iveală: IGG şi IGM, când vorbim de testul la anticorpi. Medicii trebuie să interpreteze aceste rezultate, să spună care este capacitatea organismului de a păstra anticorpii, care sunt câştigaţi pe cale naturală, fără intervenţia artificială – mă refer la vaccin. Trebuie stabilită perioada pentru care organismul capătă anticorpi. Când pacientul trece printr-o formă gravă, lupta lui cu boala este mult mai grea. Pare neverosimil, dar în principiu imunitatea pe care o câştigă organismul în cazul unei forme grave este mai slabă decât în cazul unei forme mai uşoare, când organismul foarte calm, liniştit îşi formează armata de anticorpi”, a menţionat Ala Nemerenco.   

Ministerul Sănătăţii va lucra pentru a instrui medicii, ca să poată da răspuns la întrebarea legată de nivelul de anticorpi la care se recomandă vaccinarea pentru persoanele care au trecut prin boală, pentru a ajuta pacienţii să înţeleagă când pot să se vaccineze, care este momentul cel mai potrivit, astfel ca la imunitatea naturală pe care ei au câştigat-o să mai poată adăuga şi imunitatea pe care o obţin prin vaccin.  

Ministrul Sănătăţii a declarat că nu există bani în buget pentru a efectua testul la anticorpi în policlinicile sistemului public de sănătate. „Cele două analize (IGG şi IGM) sunt destul de scumpe. Şi dacă o să vă uitaţi atent, nu toate centrele private îşi permit acest lux. Dacă au demonstrat alţii la ce perioadă poate fi administrat vaccinul, noi, în Moldova, ne putem permite luxul ca fiecărei persoane care a trecut prin boală să-i efectuăm acest test? Ne interesează mai mult să realizăm alte teste şi alte diferite investigaţii, de exemplu – să construim laboratorul în care să efectuăm secvenţierea virusului, ca să nu mai trimitem mostre peste hotare, ca să aflăm despre tulpinile pe care le avem – proiect implementat în prezent de Agenţia Naţională de Sănătate Publică. Problema este să facem ceea ce este eficient, atunci când investim banii. Niciun pacient nu va fi nici mai sănătos, nici mai fericit, dacă vom aplica testele la anticorpi din contul statului. Vom satisface doar curiozitatea unora. Există studii care arată când trebuie să ne vaccinăm după ce am trecut prin boală. Şi noi nu descoperim aici, în Moldova, nimic nou. Am cheltui câteva zeci de milioane de lei”, a precizat Ala Nemerenco.

Surse de la Ministerul Sănătăţii au mai comunicat, că în prezent nu există în nicio ţară din lume vreun protocol în care să fie indicată efectuarea testului la anticorpi înainte de vaccinare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările