Ala Nemerenco: Ne place sau nu, dar e necesar să intrăm într-un lockdown,  Trebuie să dăm o gură de aer medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ala Nemerenco, ex-ministru al Sănătăţii FOTO IPN
Ala Nemerenco, ex-ministru al Sănătăţii FOTO IPN

Consilierul prezidenţial în domeniul sănătăţii, Ala Nemerenco, e de părare că este necesar ca Republica Moldova să intre într-un „lockdown”, deoarece „trebuie să dăm o gură de aer spitalelor şi medicilor”, în contextul creşterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19.

„Ne place sau nu, dar fără măsuri restrictive vom ajunge şi mai rău. Ne place sau nu să intram într-un lockdown, dar e necesar. Trebuie să dăm o gură de aer spitalelor. Şi medicilor”, a scris Ala Nemerenco pe Facebook.

În opinia ei, „trebuie odată şi odată să se facă ce nu s-a făcut un an întreg - să se testeze imediat ce e necesar, să se asigure acces gratuit la medicamente care pot fi aduse în pacheţel chiar la uşa pacientului, dar şi acces uşor la investigaţii, în special radiografie, TC pentru a nu pierde formele grave; să se aprobe măsuri stricte de transfer a pacienţilor din spital în spital pentru ca să nu existe tergiversări, şi astfel să ne luptăm pentru fiecare viaţă”.

„Vom discuta despre toate acestea în şedinţa Consiliului Suprem de Securitate. Fiindcă securitatea ţării e întâi şi întâi securitatea oamenilor”, a mai spus Nemerenco.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite