Activişti civici: Majoritatea gheretelor care vând ţigări în Chişinău încalcă legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheretele vor fi scoase la decizia Primăriei

În municipiul Chişinău, doar 4% din cele peste 330 de gherete sau magazine mici care comercializează produse din tutun sunt amplasate regulamentar la o distanţă nu mai mică de 200 de metri de spaţiul aferent al unei instituţii educaţionale sau medico-sanitare, aşa cum prevede Legea cu privire la controlul tutunului, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019. Constatările sunt prezentate de către un grup de activişti civici.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Ion Andronache, activist civic, a spus că în Chişinău limita legală de cel puţin 200 de metri poate fi respectată doar în cazul gheretelor amplasate în regiunile industriale, iar în celelalte zone ale oraşului produsele din tutun trebuie eliminate din toate gheretele, deoarece practic în preajma tuturor există cel puţin o instituţie educaţională sau medicală.

Rodion Gavriloi, activist civic, susţine că în Chişinău, în pofida noilor prevederi legale, în acest an au continuat să fie deshise gherete care comercializează tutun şi care sunt amplasate în locuri interzise de legislaţie. Gherete amplasate în preajma şcolilor, grădiniţelor sau instituţiilor medicale au fost identificate şi în oraşul Cahul (17 gherete), Hânceşti (10), Străşeni (4) şi Ialoveni (3).

Rodion Gavriloi a menţionat că neregulile depistate au fost raportate la mai multe instituţii responsabile. Doar la Agenţia Naţională de Sănătate Publică au fost depuse 56 de petiţii. Sesizări au fost depuse şi la Primăria capitalei şi către inspectoratele de poliţie.

Rodion Gavriloi susţine că această problemă poate fi rezolvată doar dacă instituţiile responsabile vor dori cu adevărat să conlucreze. Ministerul Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale este responsabil de punerea în aplicare a noilor prevederi. Activiştii civici spun că au solicitat, acum o lună, să fie primiţi în audienţă la minister, dar deocamdată nu au primit răspuns. Şi conducerea mai multor inspectorate de poliţia a refuzat să se întâlnească cu activiştii civici, invocând că această problemă ţine de competenţa autorităţilor locale.

Amenda la constatarea încălcării menţionate este de 450-600 de lei. Agentul economic trebuie să înlăture din vânzare produsele din tutun şi, dacă nu o face în 15 zile, i se aplică o amendă repetată, care poate fi de 6000-12000 de lei. Activiştii civici cred că problema va fi rezolvată atunci când agenţilor economici care încalcă legea li se vor aplica amenzi sistematic, deoarece sancţiunile financiare îi vor descuraja să mai vândă ţigări în locuri interzise.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite