Academicianul Vasile Anestiade: „E timpul să schimbăm destinul Basarabiei“

Academicianul Vasile Anestiade: „E timpul să schimbăm destinul Basarabiei“

Academicianul Vasile Anestiade. FOTO: Arhivă personală

Vasile Anestiade susţine că Academia de Ştiinţe a Moldovei trebuie reformată din temelii. O altă idee fundamentală a ilustrului savant este că integrarea europeană nu se poate face prin promovarea unui idiom fictiv, stalinist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Academicianul Vasile Anestiade – descendent din elinii Bosforului şi ai Atenei – este un reputat specialist în morfologie, patologie, patobiologie, angiologie, biogerontologie. Dar mai presus de toate este un spirit umanist, o minte pătrunzătoare, un adevărat pilon de rezistenţă al comunităţii intelectuale din Basarabia. Născut la 4 mai 1928 la Sărătenii Vechi, judeţul Orhei, într-o familie care a mai dat medici renumiţi, între care chirurgul Nicolae Anestiade (autorul primei operaţii pe cord din Moldova postbelică). Timp de 23 de ani rector al Universităţii de Stat de Medicină din Chişinău, azi, decanul de vârstă al Academiei de Ştiinţe din Moldova (cu o vechime de 47 de ani), domnul profesor Vasile Anestiade pledează pentru reformarea din temelii a acestei instituţii, pentru transformarea ei în  „Academia Moldovei“, de inspiraţie neoclasică. Aniversarea a 85 de ani ai Domniei Sale ne-a prilejuit acest dialog, găzduit de ziarul "Adevărul“, căruia îi mulţumim pentru generozitate.

Stimate domnule profesor Vasile Anestiade, noi doi am realizat mai multe interviuri  în anii de când ne cunoaştem. Unele au apărut în revista „Contrafort“, au devenit adevărate texte programatice, atacând probleme de stringentă actualitate şi importanţă. De la înălţimea celor 85 de ani, pe care-i împliniţi, mai credeţi că demersurile unor intelectuali reuşesc să schimbe lucrurile în această periferie a Europei, care este Basarabia?
Cred că doar intervenţiile unor intelectuali, care şi-au construit faima şi recunoaşterea publică prin meritele muncii lor, mai au capacitatea azi să schimbe ceva. Dacă-i iei politicianului funcţia pe care o deţine îi vor rămâne banii, adică încă o şansă să corupă o anumită parte a societăţii. Dacă îl deposedezi şi de bani, nu mai înseamnă nimic. E doar un politician frustrat. Or, un intelectual onest are capitalul cel mai de preţ – credibilitatea, e ceva ce nu îşi pierde valoarea, credibilitatea nu poate fi cumpărată. Ea poate fi doar irosită. Şi în Moldova, din păcate, asemenea ispite sunt o sumedenie, pentru că sărăcia e prea mare şi posibilităţi de a-ţi face cu cinste meseria sunt foarte puţine. Dacă nu ar exista un sprijin din exterior, care să se acorde pe criterii de valoare şi integritate morală, intelectualii noştri, mai ales oamenii de creaţie, ar fi pierduţi. Acesta e bilanţul trist al celor două decenii de independenţă: cei care au militat cel mai mult pentru libertate – intelectualii – trăiesc la limita subzistenţei. Şi oricât ar părea de paradoxal, acum tot intelectualii sunt priviţi cu speranţă, pentru că politicienii, cei care au preluat sloganurile mişcării de eliberare naţională, ne-au tras pe sfoară.

Aveţi un nume cu rezonanţe eline, un nume ca o particulă de nobleţe. De unde provine acest nume, Anestiade, cine au fost bunicii şi părinţii dumneavoastră?
Bunicul meu Ioakimos Anestiadis a fost fiul lui Anestis – elen, preot la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, locuia în Büyükdere, pe malul Bosforului. Anestis înseamnă „înviatul“. Hristos anestis – Hristos a înviat! Am vizitat de mai multe ori Patriarhia Ecumenică, însoţit de nepoata mea, profesor dr. Eleonora Anestiade-Vatamanu, dorind să cercetez urmele strămoşilor mei. Anestis a avut un singur fiu, Ioakimos, stabilit la Atena. A fost invitat provizoriu de nobilii basarabeni spre a le instrui odraslele (un fel de liceu în familie). Le preda latina, elina şi slavona. Tot el mai era şi vechil la moşia boierului Mavromati în Sărătenii Vechi, a cărui casă s-a păstrat la Chişinău pe strada N. Iorga – azi servind reşedinţă pentru înalţii oaspeţi de stat. Boierii autohtoni l-au înduplecat pe Ioakimos (care avea 28 de ani), căsătorindu-l cu Ana (22 de ani), fiica preotului Nicolae Popovici, ctitor de biserică. În 1887 în familia lor s-a născut Christoforos, care pe 20 ianuarie 1882 s-a căsătorit cu Ana Croitoru-Braşoveanu, codreancă din Isacova-Orhei. Aceştia sunt părinţii mei.

În ce relaţii v-aţi aflat cu părinţii, cu fraţii? Aţi fost o familie „tradiţională“ din acest punct de vedere sau mai... voluntară, având în vedere provenienţa sa neobişnuită?
Era o familie tradiţională, cu un puternic iz conservator-ortodox şi relaţiile în familie erau severe, corecte, strict ierarhizate. Mama nu recunoştea nimic în afară de medicina ştiinţifică. Cheltuia totul pentru a-şi salva copiii. Numai pe Tamara de cinci ani nu a putut-o salva de meningită. Tata activa ca inginer, era un excelent specialist în morărit. Sovieticii l-au obligat să răspundă şi de alte câteva întreprinderi. Aflat într-o deplasare, a răcit şi a murit de pneumonie la 19 februarie 1945. Fraţii: Nicolae, Boris, Sozont, Gheorghe (singurul care mai e în viaţă dintre ei). Cel mai legat am fost de Nicolae, care a devenit un ilustru chirurg. Sora Eleonora are 94 de ani. Dânsa a luptat ca medic în Armata Sovietică, ajungând la Berlin. Numele îi este gravat pe zidurile Reichstagului. Nicolae, cu sovieticii, a ajuns la Praga. Boris a luptat în Armata Română, a salvat de la bombardamente portul Constanţa. La 23 august 1944, a întors armele, eliberând Ardealul. Pe Olimpia, evacuată din Basarabia, o „vânau“ sovieticii să o deporteze în Siberia. Numai o întâmplare fericită a făcut să rămână la Spitalul Regal din Bucureşti, unde lucra. Profesorii Nicolau şi Pavel au intervenit pe lângă conducerea de vârf a statului pentru a nu fi expulzată în URSS. Iată ce destin halucinant – un frate şi o soră au fost în Armata Sovietică, altul în Armata Română, şi o altă soră – prigonită. Tragedia Basarabiei. ;

„Să nu facem economii  pe seama ştiinţei şi culturii“

Aţi avut de-a lungul anilor mai multe demersuri publice legate de soarta Academiei de Ştiinţe din Moldova. Aceste intervenţii au avut ecouri, ba mai mult, au provocat schimbări, oprind, se pare, luarea unor decizii eronate. Credeţi că nişte luări de atitudine ferme îi pot impresiona pe guvernanţi?
Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut un destin tragic şi contradictoriu. Etichetată de autorităţile sovietice drept o „comunitate a visătorilor utopici“, această instituţie de prestigiu a fost nevoită să lupte din greu pentru supravieţuire şi continuitatea proiectelor sale de investigaţie, deşi savanţi celebri din Moldova au fondat şcoli de cercetare, au creat valori patrimoniale incluse deja în tezaurul autohton şi mondial. Destrămarea URSS s-a însoţit, din păcate, cu o ofensivă de ostracizare şi lichidare a AŞM. Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a reuşit să împiedice agresiunea forţelor distructive. Exodul profesioniştilor, distrugerea şi destrămarea infrastructurii (evaluată la un miliard de ruble sovietice către acel moment) şi defăimarea noţiunii divine de „AKAΔHMIA“, invazia nou-aleselor contingente de moldo-academicieni, lipsa suportului material pentru cercetare m-au obligat să public articolul „Academicianomania distruge Academia“, apărut în săptămânalul „Flux“, la 7 august 1998, şi articolul „Parastasul ştiinţei“ („Flux“, 17 decembrie 1999). Preşedintele de atunci, Petru Lucinschi, a descurajat, cât a putut, acel vandalism. Succesorul său, Vladimir Voronin, în ziarul „Nezavisimaia Moldova“, din februarie 2004, a numit Academia de Ştiinţe „reliktovîi oplot konservatisma“ (citadela relictă a conservatorismului). Voronin avea două proiecte. Primul ar fi transformat AŞM într-o fantomă instituţională, după modelul aplicat de autorităţile din Kazahstan. Al doilea proiect, cel care a fost pus în aplicare, a însemnat adoptarea Codului „Ştiinţă şi Inovaţie“, potrivit căruia AŞM a fost legalizată sub titulatura de Minister-Academie, statut valabil până în prezent. Guvernarea PCRM a respins iniţiativa creării unor centre de specialitate şi laboratoare de creaţie la AŞM (de felul celor existente în cadrul academiilor naţionale). Conflictul s-a extins, ajungându-se la un „război“ absurd între autorităţile statului şi comunitatea oamenilor de ştiinţă. Aceste tensiuni persistă şi azi.

Ce propuneri aţi avut pentru reformarea Academiei?
Acum doi ani am transmis Guvernului Legea de organizare şi funcţionare a Academiei Eline (AKAΔHMIA AΘHN’ΩN), care poate fi luată în considerare la elaborarea viitoarei legi. Premierul Filat a respectat moratoriul pe care îl propuneam, însă, din păcate, conducerea AŞM nu a venit cu propuneri concrete de reformare a instituţiei şi am ajuns în situaţia în care se judecă meschin, contabil: ce „produce“ Academia, iar unii parlamentari ai puterii au ajuns să afirme că ştiinţa se face oriunde în altă parte numai nu la Academie. E trist şi revoltător să auzi asta, dar vina trebuie să şi-o asume şi forul academic.

Imaginea instituţiei e foarte nebuloasă. I se reproşează lipsa de eficienţă, birocraţia excesivă, proasta gestiune a resurselor. Nu i se vede produsul muncii, iar ceea ce iese la rampă lasă de multe ori o impresie deplorabilă. Cum vedeţi dumneavoastră modelul noii Academii?
Dacă fostul premier Vlad Filat a avut toată înţelegerea faţă de propunerile mele din scrisoarea pe care i-am adresat-o, colegul său de alianţă Mihai Ghimpu a ignorat cu o aroganţă nepermisă acest apel. Mai mult, reprezentanţii Partidului Liberal au lansat o iniţiativă legislativă care desfiinţa, practic, Academia, dar şi încercau să aleagă, post-factum, membri noi în AŞM (Ion Hadârcă ş.a.). Prin tentativa nefericită de a manipula cu titlurile conferite viager de academii consacrate, deja au fost grav ofensaţi merituoşi savanţi şi celebrităţi. Avem nevoie de o Academie a Moldovei – Academie consacrată prin experienţa unor vechi naţiuni. Să nu împrumutăm, în mod necritic, experienţa Ţărilor Baltice şi Georgiei, care au falimentat şi pierdut academiile lor tot aşa, din prea multă dorinţă de a face economii pe seama ştiinţei fundamentale, ca după aceea să regretăm că ne-am apucat să „reformăm“ fără să gândim până la capăt toate consecinţele. Noua instituţie ar trebui să se întemeieze pe precepte clare: 1. AKAΔHMIA (mă refer la modelul Academiei Eline, de care s-au ghidat principalele Academii din lume); 2. Templul spiritual autohton; 3. Templul ştiinţei autentice; 4. Axa consolidării statului. Să avem o Academie consacrată de tip neoclasic, neo-atenian.

Cum calificaţi prestaţia Academiei în marile dezbateri care s-au purtat după 1991?
În pofida criticilor ce i s-au adus, Academia noastră a avut totuşi un comportament onorabil. S-a situat de partea adevărului istoric şi acest lucru este foarte important într-un teritoriu în care problema identităţii nu a fost rezolvată şi unde e mare nevoie de modele, de repere necoruptibile. Ceea ce mi-aş dori eu ca decan de vârsta al Academiei este să se instaureze ideea ca, în orice împrejurare şi oricine ar fi la putere, oamenii de ştiinţă sa-şi păstreze onestitatea şi demnitatea, să nu facă servicii care să-i dezonoreze, să se situeze deasupra politicului. Ei pot să consilieze, să facă o expertiză, când situaţia o cere, dar să nu se angajeze politic, pentru că aceasta este o lovitură grea pentru întreaga ştiinţă. Şi conducătorii se cuvine să le respecte „suveranitatea academică“. Integrarea europeană nu se poate realiza prin promovarea unui idiom fictiv, stalinist, care ne trage spre trecut. Chiar şi lingvistul Nicolae Corlăteanu, întrebat în Cuba, în 1969, sub veghea agenţilor sovietici, a spus că nu există diferenţe la nivel de limbă literară, există „dulcele grai moldovenesc“, cu particularităţile sale regionale. Limba română este una dintre cele 27 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, ce îi împiedică pe guvernanţii de azi să recunoască acest adevăr? Desigur, nişte meschine calcule electorale, care mizează pe ignoranţa unei părţi a populaţiei, pe ura de sine cultivată de propaganda şi educaţia de tip sovietic. Este umilitor să te bazezi pe asemenea surse de „legitimare“. ;

„Reforma în Medicină – pentru cetăţeni, nu pentru contabili“

Domnule profesor, Moldova deţine mai multe recorduri triste în materie de sănătate: suntem primii în Europa la hepatite, la bolile cardiovasculare, la cancer. Spitalele noastre suferă de o lipsă acută de echipament modern, deşi avem destui profesionişti, oameni bine pregătiţi, mulţi dintre ei discipoli ai dumneavoastră. De ce oare conducătorii Republicii Moldova nu au acordat mai multă atenţie acestui domeniu vital, deşi au beneficiat de numeroase granturi din Occident?
Medicii, foştii mei studenţi, azi se afirmă mai uşor peste mări şi oceane decât acasă, unde Medicina are statut de cenuşăreasă. Avem veritabili eroi, medici care se sacrifică: mor în cabinet, din cauza stresului şi a epuizării, după operaţie, după ce au salvat viaţa pacientului. Avem şi zbiri, elemente cinice şi criminale. Numai arta, opera ingenioasă a unor medici şi manageri devotaţi spiritului lui Hippocrates, mai menţine în stare de funcţionare acest domeniu. Oamenii devotaţi trebuie insistent căutaţi, descoperiţi şi susţinuţi de o guvernare înţeleaptă şi de o societate respectuoasă şi înţelegătoare. Or, la noi, dimpotrivă, medicina este eclipsată, batjocorită, ponegrită. Să reînviem stima divină faţă de profesionalism, să combinăm entuziasmul tinerilor cu experienţa seniorilor. Munca trebuie plătită după merit, alt-fel îi vom pierde pe ultimii specialişti, care vor lua calea exodului. Optimizarea instituţiilor medicale este necesară, dar nu pe seama populaţiei. Nu poţi lăsa localităţi întregi fără nici o soră medicală, care să facă măcar o injecţie sau să măsoare tensiunea arterială unor bătrâni. Trebuie să oferi soluţii alternative, nu să invoci, mecanic, considerente economice. La fel de haotică e şi distribuirea medicamentelor. Comuniştii şi-au adus şi ei contribuţia la această „operă“ malefică: au distrus Institutul Naţional de Farmacie. Au dezagregat complexul „Farmaco“. Din această cauză au murit academicianul Vasile Procopişin (fondatorul Serviciului Farmaceutic din Republica Moldova) şi profesorul Boris Parii, directorul Institutului Naţional de Farmacie. Reforma trebuie să fie în folosul cetăţenilor, nu spre a-i mulţumi pe contabili.

Basarabia ar fi putut fi un teritoriu al convieţuirii armonioase dintre naţionalităţi. Cum să-i convingem pe minoritari să devină loiali statului moldovean, să înveţe limba română, să fie respectuoşi faţă de cultura noastră naţională?
Aş zice mai rău: moldovenii înşişi, mai cu seamă tinerii, nu-şi perfecţionează limba maternă. Ruşii declară că numeroşi autohtoni vorbesc incorect limba română: „De ce-am învăţa-o noi?“ Chiar aşa, de ce?... Autorităţile noastre ar trebui să aibă grijă faţă de pericolul escaladării tensiunilor interetnice, fiindcă se poate ajunge la ciocniri sângeroase. În cei circa 20 de ani de „independenţă“ Basarabia a avut şansa de a-şi construi un destin mai demn. Chiar dacă datele de pe teren sunt în bună măsură diferite, nu ar fi deplasată o comparaţie cu Finlanda, de exemplu, care a ştiut să reziste Imperiului Rus printr-o politică inteligentă şi fermă. Reunificarea cu România a fost ratată, deşi a existat un moment propice la începutul anilor ’90. Tentaţia noilor conducători de a se aburca la putere a fost mai mare decât dorinţa de a făuri idealul naţional. Vorba ceea: „Să fii calif măcar pentru un ceas“. Guvernanţii post-sovietici au „gemut“ sub călcâiul imperiului sovietic, pe care, de fapt, l-au servit, cum să nu profite de ora lor „astrală“? Spunea memorabil ilustrul actor Gheorghe Urschi în ziarul „Timpul“ de la Chişinău, în ediţia din 26 ianuarie 2009: „Situaţia e de următoarea natură, constatată de mine şi de partenerul meu de scenă Gheorghe Pârlea: pe aici au trecut turcii, tătarii, leşii, nemţii şi iarăşi ruşii. S-au dus cu toţii (ruşii, de fapt, n-au plecat, dar asta e o altă problemă – V.A.). Acum o să ne fie mai greu pentru că au venit la putere cotropitorii noştri naţionali. Ăştia n-au unde se duce“. O fi spus aceste cuvinte într-un ceas rău, pentru că maestrul Urschi este azi într-o grea suferinţă. Misiunea autorităţilor statului este să creeze un stat de drept pentru toţi cetăţenii, să asigure condiţii de dezvoltare economică şi atunci vom convinge şi minorităţile etnice să ne înveţe limba şi să ne respecte valorile naţionale.

Într-o ţară ca Moldova, unde nu s-a realizat o adevărată despărţire de comunism, mai persistă diverse speculaţii şi procese de intenţie, se practică şantajul cu dosarele etc. Cum putem să „citim“ profilul unei persoane, dacă nu avem o lege a accesului la dosarele fostei Securităţi şi unde clasa politică nu a fost trecută prin purgatoriul Lustraţiei?
Un criteriu foarte clar este traseul acestor oameni de după 1990. Dacă arhiva KGB-ului a dispărut, undeva la Tiraspol sau la Moscova, dacă mitologia disidenţei antisovietice din Moldova este exagerată şi sunt „fabricaţi“ martiri-fetişuri, care au fost turnători la rândul lor, este important măcar să cercetăm biografie lor post-sovietice. Cum s-au manifestat aceşti oameni, pe cine au susţinut în anumite momente-cheie. Testul cel mai greu se dă în libertate, unde tu trebuie să decizi de partea cui te afli şi, mai ales, ce valori susţii. Dacă şi în condiţii de libertate ai ales o cauză antinaţională, dacă ai participat la diverse combinaţii imorale, atunci din două una: fie aşa ţi-e firea, ticăloasă, fie eşti şantajabil. Adică ai rămas prizonierul călăilor tăi.

Domnule profesor Vasile Anestiade, aţi trecut prin mai multe regimuri politice – România regală, URSS –, dar şi prin „hopurile“ Moldovei independente. Ce mesaj aţi dori să transmiteţi concetăţenilor noştri?
Eu fac apel la instruire, la cultură. Fac apel la conduita umană, la regula de aur milenară şi la cele şapte poveţe ale înţelepţilor antici: 1. Gândeşte-ţi sfârşitul vieţii; 2. Cunoaşte-te pe tine însuţi; 3. Totul cu măsură; 4. Nimic în plus; 5. Să nu te înfurii niciodată; 6. Garanţii – nimănui; 7. Cei răi sunt mai mulţi. Acum trei ani, publicaţia „The Economist“ făcea nişte predicţii foarte sumbre în legătură cu Republica Moldova, considerând-o un stat incapabil să se întreţină, măcinat de ură, invidie şi trădare. Nu-i poţi contrazice. Republica Moldova este subjugată relaţiilor de nepotism şi corupţie, iar asta boicotează promovarea adevăratelor valori, a profesioniştilor, a celor capabili de performanţă. Important mi se pare să încetăm cu ezitările acestea nesfârşite între Est şi Vest. Misiunea generaţiilor tinere este să desfiinţeze frontiera dintre Moldova şi lumea civilizată. Să întoarcem foaia destinului. Nu se poate ca atâtea vieţi să se irosească în van, la nesfârşit.

Vasile Anestiade: savant, profesor, personalitate publică, promotor al valorilor naţionale

Doctor în ştiinţe medicale (1963), profesor universitar (1964), membru corespondent (1965) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, expertizat şi recomandat de secţiile de profil ale AŞ a URSS în 1965 şi 1972.

REALIZĂRI ŞTIINŢIFICE
La recomandarea celebrului savant elino-american Paris Constantinides, Vasile Anestiade a fondat, în cadrul Academiei de Ştiinţe, Laboratorul de Patobiologie (1986), fiind director al Centrului Ştiinţific de Patobiologie şi Patologie din 02.04.1991 şi până în prezent. Vasile Anestiade a efectuat numeroase cercetări fundamentale. A elaborat teoria Aterosclerozei incipiente. A introdus noţiuni calitativ noi în geneza acestui fenomen: Injury, Preatherosclerosis, Pathomorphosis, Immunoinflammation, Synergism. O descoperire de impact internaţional constituie depistarea fazelor precoce ale Aterosclerozei, generând o reorientare ştiinţifică de perspectivă în domeniu.
A realizat proiectul strategic mondial „Ecopathomorphosis of Atherosclerosis, Pathobiology and Aging (1990-2015)“; la 28 martie 2007, Prezidiul Academiei de Ştiinţe Medicale din Federaţia Rusă a apreciat studiul „ca cea mai bună lucrare consacrată imunomorfologiei Aterosclerozei“.
La 31 octombrie 2008, volumul „Pathomorphosis of Atherosclerosis“ a fost înregistrat de AKAΔHMIA AΘHN’ΩN (Academia din Atena) ca piesă de patrimoniu Nr.1321174.
Ecobioremediul FP-EA, obţinut recent, inhibă Atherosclerosis, reduce riscul cardiovascular, încadrându-se la modul optim în imperativul mondial W-17 Novel Anti-Atherosclerosis treatment strategies. Metodologia demascării precoce non-invazive a Angiopatiilor (co-autor: V. A. Jr.) facilitează substanţial profilaxia, corecţia şi optimizarea tratamentului Diabetes şi Atherosclerosis.
Rezultatele investigaţiilor academicianului Vasile Anestiade şi-au găsit reflectarea în circa 700 de publicaţii: reviste de profil, surse de circuit internaţional, diverse monografii.
PREZENŢE INTERNAŢIONALE
Vasile Anestiade a reprezentat Republica Moldova la foruri ştiinţifice europene şi mondiale. Este „Exponent of International Academy of Pathology“ (Paris, 1980), membru de onoare al Asociaţiei de Gerontologie şi Geriatrie din România (1998), Senior Societas Pathologorum Europae (Berlin, 2001), membru al International Union of Angiology (Tokyo, 2001), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (2002), membru al Consiliului ştiinţific al Societăţii de Gerontologie şi Geriatrie din EuroAsia (Moscova, 2005), membru European Society of Pathology (Paris, 2005), membru al Editorial Board of Romanian Journal of Morphology and Embryology (2005) şi Aрхив Патологии (Moscova, 2012).

ACTIVITATEA DE RECTOR
În calitate de preşedinte al Consiliului Rectorilor al Universităţilor din Moldova (1977-1986), Vasile Anestiade a implementat metodologia didacticii universitare moderne, a argumentat organizarea şi construcţia sanatoriilor-profilactorii pentru studenţi, a centrelor-model de odihnă şi sport pentru studenţi şi lectori, a cluburilor de estetică etc. Ca deputat şi preşedinte al Comisiei pentru sănătate, educaţie şi cultură fizică a Sovietului Suprem al RSSM a obţinut înfiinţarea Institutului de Cardiologie, la 20 octombrie 1985. În funcţia de rector al Universităţii de Medicină a organizat instruirea a circa 20.000 de medici generalişti, pediatri, igienişti, stomatologi, farmacişti etc. Concomitent, a atins un record, educând o vastă pleiadă de doctori şi doctori habilitaţi în Biomedicină – savanţi, azi conducători de institute, catedre şi laboratoare de cercetare fundamentală.
Ca membru al Executivului Municipiului Chişinău, Vasile Anestiade a reuşit să obţină 105 hectare de teren, unde a fost construit Spitalul Republican şi instituţiile aferente.

SALVAREA MÂNĂSTIRII HÂNCU
Vasile Anestiade a reuşit să împiedice devastarea Bisericii „Sf. Nicolae“ din Chişinău şi a salvat de la o totală ruinare şi dispariţie legendara Mănăstire a lui Mihalcea Hâncu. Printr-o hotărâre a Sovietului Miniştrilor al RSSM, din 14.06.1978, la iniţiativa rectorului Vasile Anestiade, mănăstirea a fost trecută sub patronajul Institutului de Stat de Medicină. Timp de opt ani colectivul studenţesc a muncit pentru a reconstrui locaşul sfânt. Acest fapt a provocat mânia autorităţilor supreme ale regimului ateist. Rectorul Anestiade a fost forţat să scrie cerere şi să părăsească „benevol“ Alma Mater pe 2 mai 1986.
Academicianul Vasile Anestiade a convenit testamentar cu IPS Arhiepiscopul Vladâca Petru şi excelenţa sa Maica Stareţă Parascheva a Mănăstirii Hâncu să-i fie înhumate osemintele în peretele bisericii de iarnă – cea mai veche clădire din ansamblu zidită în stil elen-ortodox, pe care a salvat-o de la dispariţie în anii regimului sovietic şi unde a poposit de mai multe ori în 1954 şi în perioada 1978-1986.

PREMII ŞI DISTINCŢII
Premiul de Stat (1977), ordinele Insigna de Onoare (1971), Prietenia popoarelor (1981), Gloria Muncii (1996); două ordine Drapelul Roşu de Muncă (1961, 1971), Ordinul Republicii (2005), Golden Fortune of Intenational Academic Rating of Popularity, Георгиевская медаль Честь. Слава. Труд. IV степень Nr.420 (23.11.03, Kiev), Medalia 50 de ani de la Victorie (Ierusalim, 1999), Medalia S. I. Vavilov (1976), Medalia Dimitrie Cantemir (2003) şi 60 de ani ai AŞM (2006); Rector de Onoare la Alma Mater (2008), Cetăţean de Onoare al Baştinei (2011).

LIMBA OFICIALĂ ESTE LIMBA ROMÂNĂ
Pe 7 august 1994, membrii prezidiumului AŞM Vasile Anestiade şi Vsevolod Moscalenco, doctor în ştiinţe fizico-matematice, semnau o scrisoare publicată în „Literatura şi Arta“, ca răspuns la solicitarea Parlamentului, dominat de agrarieni, care dorea un fundament ştiinţific pentru teoria moldovenismului şi aştepta o aliniere docilă a savanţilor. „Există o singură limbă cu o singură denumire: Limba Română, declară cei doi semnatari. Realitatea ne obligă a ne redobândi limba cultă, literară, ştiinţifică… Schilodirea limbii este un sacrilegiu, ce nu este permis niciunui regim. De aceeaşi opinie e şi academicianul Eugeniu Coşeriu, băştinaşul nostru, cunoscutul specialist în lingvistică (Tübingen, Germania), care a spus următoarele: «Vehicularea termenului limba moldovenească este o fraudă sub aspect ştiinţific, o utopie sub aspect practic, iar sub aspect politic – un act de genocid cultural»“. Luarea de atitudine a celor doi academicieni, în „Literatura şi Arta“, a avut o mare rezonanţă. Însă guvernarea agrariană a ignorat opinia savanţilor. Articolul 13 din Constituţie a rămas neschimbat până azi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: