Şoferul care a intrat cu maşina pe trotuar şi a accidentat mortal o femeie în sectorul Râşcani, condamnat la patru ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craioveanul a câştigat în instanţă procesul

La contestaţia procurorilor, Curtea de Apel Chişinău a agravat pedeapsa pentru conducătorul auto, care acum trei ani, a provocat un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, aplicându-i o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare.

De asemenea, acesta a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 3 ani şi obligat să le achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral şi material de 131 mii de lei.

Tragedia s-a produs în seara zilei de 1 august 2017, la intersecţia străzii Miron Costin cu bulevardul Moscova din capitală. Deplasându-se la volanul unui BMW, acesta a forţat culoarea galbenă a semaforului, iar pentru a evita coeziunea cu un alt automobil, a intrat din plin pe trotuarul cu mai mulţi pietoni, tamponând-o violent pe o femeie. În rezultatul traumatismelor incompatibile cu viaţa, victima a decedat, peste o săptămână, la spital, fără a-şi mai reveni din comă.

Femeia avea 65 de ani şi după ce îşi încheiase ziua de muncă se îndrepta spre spital, pentru a-şi vizita soţul care suferea de o boală incurabilă, ea fiind unicul sprijin moral şi material al bărbatului.

La începutul acestui an, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani l-a recunoscut pe şoferul, în vârstă de 36 de ani, vinovat de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul unei persoane”, condamnându-l, însă, la o pedeapsă neprivativă de libertate.

Nefiind de acord cu această sentinţă, procurorii au contestat-o, insistând pe condamnarea inculpatului la o pedeapsă reală cu închisoare.

Decizia este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite