Şeful poliţiei din Armenia: Prezentarea unui ultimatum către Preşedinte este inadmisibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitingurile de protest continuă în Erevan
Mitingurile de protest continuă în Erevan

Mitinguri de protest au loc în Erevan de mai multe zile. Vladimir Gasparian, şeful poliţiei din Armenia, le-a spus vineri protestatarilor că prezentarea unui ultimatum preşedintelui ţării este inadmisibilă, informează agenţia TASS.

Organizatorii protestului au precizat că ar fi de acord să se întâlnească cu preşedintele Armeniei Serzh Sargsian, dacă reuniunea va fi transmisă în direct. „Când preşedintele ţării îşi extinde mâna cetăţenilor timp de trei zile, acestia din urmă nu trebuie să respingă dialogul. Refuzul celor din stradă de a puarta un dialog denotă faptul că organizatorii protestelor au nici un program clar în minte, prin urmare nu au nimic de discutat”, a subliniat Gasparian.

Între timp, mitingurile de protest continuă în Erevan. Revoltele au izbucnit după ce Comisia de Reglementare a Serviciilor Publice a fost de acord să crească tarifele la energia electrică cu 16% pentru a satisface cererea primită de la compania de energie electrică CJSC.

Măsura care a intrat în vigoare pe 1 august a provocat un val de indignare în rândul armenilor. Mulţi oameni au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de acţiunile autorităţilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite