Şefi noi la Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Esaulenco, a fost confirmat de Parlament în funcţia de director al instituţiei, pentru un mandat de 5 ani. La propunerea noului director, Artur Gumeniuc, consilier prezidenţial în domeniul apărării şi securităţii naţionale, a fost numit director adjunct al instituţiei, transmite IPN.

Până să-i fie supusă votului candidatura, deputatul democrat Igor Vremea l-a întrebat pe Alexandru Esaulenco dacă a identificat în activitatea sa elemente de război hibrid pe teritoriul Republicii Moldova şi ce măsuri ar întreprinde pentru a contracara acest lucru. Alexandru Esaulenco i-a răspuns că „elemente ale unui război hibrid se cristalizează, dar SIS are ca scop gestionarea inteligentă a acestor riscuri care ar putea afecta securitatea naţională”.

La întrebarea deputatului Lilian Carp, din fracţiunea PAS, Blocul ACUM, privind rolul său în expulzarea celor şase cetăţeni turci, în septembrie anul trecut, noul şef de la SIS a remarcat că pe atunci coordona activitatea altei direcţii. El a mai spus că SIS a lansat o anchetă pe acest caz, iar rezultatele vor fi prezentate Parlamentului în termen de nouă zile.

În aceeaşi şedinţă a Parlamentului, deputaţii au votat în lectura a doua schimbarea modului de numire şi demitere a directorului SIS. Acesta va fi numit de şeful statului şi confirmat de Parlament.

Actualmente, directorul SIS este numit în funcţie de Parlament, la propunerea a cel puţin 10 deputaţi, cu avizul Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite