Şapte persoane, trimise în judecată pentru implicare în pregătirea omorului lui Vlad Plahotniuc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii au trimis în instanţa de judecată dosarul de învinuire a şapte persoane de implicare în pregătirea omorului liderului PDM Vlad Plahotniuc. Vitalie Busuioc, adjunctul procurorului-şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că cei şapte se află în stare de arest.

Mai sunt şi alte persoane care se află în arest în cauza vizată, dar în privinţa lor materialele nu au fost expediate încă în instanţă. Procurorul a prezentat şi schema tentativei de omor, în care au fost implicate 13 persoane, transmite IPN.

Vitalie Busuioc a spus că, începând cu octombrie 2016, au fost documentate acţiunile unui grup criminal organizat din Ucraina, care se pregătea să comită omorul liderului PDM, Vlad Plahotniuc. 

Autorităţile din Ucraina, care aveau în vizor grupul criminal, au transmis organelor de drept din Moldova informaţia că membrii grupării intenţionează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Moldova pentru a comite un omor la comandă. La momentul transmiterii informaţiei nu se cunoştea cine este ţinta şi nici comanditarul. În urma desfăşurării măsurilor speciale de investigaţie, s-a aflat cine este ţinta atacului, fiind efectuate mai multe percheziţii şi reţinute persoanele bănuite.

Potrivit procurorului, membrii grupului criminal au acţionat la indicaţia lui Grigore Caramalac, cunoscut în lumea criminală ca „Bulgaru”. La etapa iniţială, din grup făceau parte apropiaţi de-ai lui Caramalac şi vicepreşedintele Fondului Internaţional de Ajutorare a Veteranilor şi Invalizilor de Sport, Valeriu Zabolotnîi. Aceştia au atras pentru comiterea omorului un locuitor al regiunii transnistrene, anterior condamnat. Acesta şi-a dat seama că nu va reuşi să execute singur comanda şi a apelat la un locuitor al Ucrainei. Acesta a atras în cadrul grupului alte două persoane.

Pe perioada anului 2016, membrii grupului criminal au traversat ilegal frontiera de stat de trei ori, venind la Chişinău pentru a stabili obiectul ţintei atacului, itinerarul, căile de acces şi de retragere etc. În aprilie anul curent, au mai fost atrase alte două persoane pentru executarea nemijlocită a atacului.

Procurorul a mai comunicat că Valeriu Zabolotnîi a asigurat introducerea ilegală în ţară a patru unităţi de aruncătoare de grenadă, două pistoale cu amortizor, elemente de deghizare şi muniţii. Acestea se păstrau la subsolul casei în care locuia unul din membrii grupului. Tot la indicaţia acestuia, a fost închiriat un apartament în sectorul Botanica al capitalei unde erau cazaţi cei care urmau să comită omorul lui Plahotniuc. De asemenea, Zabolotnîi a organizat şi procurarea unei maşini, cu numere poloneze, cu care membrii grupării urmau să iasă din ţară după comiterea omorului.

Nouă persoane dintre cele reţinute au făcut declaraţii, o parte şi-au recunoscut faptele, altele – parţial. În urma audierilor, s-a aflat că executorii urmau să primească 200 de mii de dolari, dar nu se cunosc sumele deja primite.

Procurorii au cerut mandat de arest pe numele lui Grigore Caramalac, pe un termen de 30 de zile, acesta fiind dat în urmărire internaţională. PCCOCS va forma o comise rogatorie pentru extrădarea acestuia din Rusia, însă o asemenea solicitare înaintată anterior a fost refuzată, deoarece acesta deţine şi cetăţenia Federaţiei Ruse.

Amintim că procurorul Vitalie Busuioc a făcut publice joi, 27 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, noi detalii privind desfăşurarea anchetei pe dosarul tentativei de omor asupra liderului PDM, Vlad Plahotniuc. În urma audierii câtorva executori, aceştia ar fi declarat oamenilor legii că asasinatul trebuia să se producă la comanda lui Grigore Caramalac, alias Bulgaru.

Grigore Caramalac alias „Bulgaru” este un hoţ în lege din Republica Moldova. El este învinuit de procurori de comiterea infracţiunilor de banditism, complicitate la tentativă de omor premeditat cu circumstanţe agravante, şantaj şi sustragere în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului, fiind anunţat în urmărire internaţională, dar care se află pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Caramalac a fost dat în căutare prin Interpol încă în 1998, iar pe 16 septembrie 2010, el a fost arestat într-un bar din oraşul Moscova, unde, alături de alţi 23 hoţi în lege, urmau să discute despre împărţirea sferelor de influenţă şi să pună punct unor conflicte. Potrivit presei ruse, în ziua imediat următoare, Caramalac a fost eliberat de procurori, scrie timpul.md. Până în prezent acesta se află la Moscova.

Pe 21 iulie, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, Renato Usatîi declara: „Caramalac ar putea să revină în timpul apropiat în Republica Moldova, iar Plahotniuc va trebui să răspundă la nişte întrebări”.

Pe 7 aprilie 2017, ministrul de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, şi şeful Poliţiei Naţionale ucrainene, Sergey Kneazev, au declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că Procuratura, Poliţia Naţională şi Poliţia de Frontieră a Ucrainei au reuşit dejucarea tentativei de omor a preşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc.

Opt persoane au fost reţinute la Chişinău şi altele nouă la Kiev. Potrivit şefului Poliţiei Naţionale a Ucrainei, Serghey Kneazev, la Kiev au fost reţinuţi membrii grupării criminale care au planificat omorul lui Vlad Plahotniuc, iar la Chişinău cei care trebuiau să execute asasinarea politicianului.

Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, a menţionat că cei care au comandat omorul sunt nume foarte cunoscute în Moldova, iar curând opinia publică va afla despre cine este vorba. Jizdan a mai precizat că unul din cei care au comandat asasinatul s-ar afla la Moscova, iar altul pe teritoriul Republicii Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite