Încă o remiză moldo-română. Zimbru Chișinău și Astra Ploiești și-au bătut câte două goluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formația Astra Ploiești de pe prima scenă a fotbalului românesc a fost "infectată" cu remize în disputele de verificare cu echipe din dreapta Prutului.

După ce a obținut o egalitate cu scorul de 1-1 în meciul cu debutanta Diviziei Naționale, Milsami Orhei, duminică echipa antrenată de Tibor Selymes a obținut tot un rezultat de egalitate, cu gruparea Zimbru Chișinău.

Citește aici cum a jucat Astra cu Milsami Orhei

Antrenorii cele două formații s-au străduit în disputa directă să rodeze toți jucătorii prezenți in cantonament, inclusiv fotbaliștii care se află în probe.

Meciul a început mai prost pentru chișinăuieni care s-au văzut conduși încă din minutul 5, când portughezul Paulinho a speculat o gafă a defensivei Zimbrului și a deschis tabela. Astfel el și-a făcut un cadou perfect cu ocazia vârstei de 26 de ani împlinită în aceeași zi.

Până la finalul primei părți a jocului, elevii lui Ivan Tabanov au alergat după egalare și au reușit să marcheze cu un minut înaintea pauzei. Marcator a fost un atacant african aflat în probe, numele căruia nu a fost anunțat.

Nu a început bine mitanul secund și "astralii" au marcat golul doi, prin Constantin Alexandru Stan, în vârstă de doar 21 de ani. Formația din Ploiești nu s-a aflat prea mult timp în avantaj. În minutul 62, nigerianul Henry Agoche a înscris al doilea gol pentru Zimbru și, totodată, al treilea său gol în cantonamentul din Turcia.

Până la finalul întâlnirii scorul nu a fost modificat și echipele s-au despărțit la egalitate, 2-2.

Este de remarcat că portarul ploieștean Cătălin Grigore , care în anii `90 a evoluat la Zimbru Chișinău a fost menajat de Tibor Selymeș și astfel nu a putut juca contra fostei sale echipe. Un alt ex-chișinăuian care se află în prezent la Astra, fundașul Gheorghe Rohat și-a "agățat ghetele în cui" la finele sezonului trecut și actualmente este doar un angajat în administrația clubului.

Următorul meci amical în cadrul cantonamentului din Turcia Zimbru îl va susține la 2 februarie cu Șahtior Soligorsk (Belarusi), iar Astra se va confrunta cu Zorya Lugansk din campionatul Ucrainei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite