Încă 50 de mii de familii vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu anul 2019, încă 50 de mii de familii din ţară vor primi lunar un ajutor pentru perioada rece a anului, în valoare de 350 de lei. În prezent, de acest suport deja beneficiază aproximativ 200 de mii de familii. Pentru a majora numărul de beneficiari, Executivul a aprobat vineri, 18 ianuarie, modificări la Regulamentului privind modul de stabilire şi plată a ajutorului social, se arată într-un comunicat de presă emis de Guvern.

Documentul vine să sporească susţinerea socială a familiilor defavorizate, inclusiv a familiilor, care au în componenţa sa pensionari cu pensii mai mici de 2 mii de lei. Potrivit proiectului, la calcularea venitului acestora nu va mai fi luat în considerare suportul unic de 600 de lei, care se acordă în prezent pensionarilor şi beneficiarilor de alocaţii sociale de stat sub 2.000 de lei.

Totodată, de la 1,6 la 1,95 a fost majorat coeficientul de multiplicare, aplicat la stabilirea venitului lunar minim garantat care oferă dreptul de a beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului.

Mijloacele financiare pentru implementarea proiectului au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2019.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite