Încă 150-200 de companii din Moldova vor putea exporta pe piaţa rusă

Încă 150-200 de companii din Moldova vor putea exporta pe piaţa rusă

Guvernul rus urmează să aprobe, în această săptămână, o hotărâre prin care va prelungi facilităţile pentru exporturile din Republica Moldova. Este vorba despre produse clasificate pe cinci poziţii tarifare, care vor putea fi exportate fără taxe vamale. Despre aceasta a anunţat preşedintele Igor Dodon luni dimineaţa, 23 decembrie, după şedinţa comună cu preşedintele Parlamentului şi premierul, transmite IPN.

Şeful statului a declarat că a discutat cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, despre posibilitatea de a introduce în regim preferenţial încă cinci poziţii tarifare. „De asemenea, în timpul apropiat, vor fi deschise posibilităţile de export pe piaţa rusă încă pentru 150-200 de companii din Republica Moldova”, a mai declarat Igor Dodon.

Preşedintele a menţionat că, de asemenea, a discutat şi subiectul aprovizionării cu gaze naturale. „Cunoaşteţi că a fost semnat acordul între Federaţia Rusă şi Ucraina, iar gazul în Republica Moldova va fi livrat pe conductele tradiţionale, tranzitat prin Ucraina. Vă amintesc că, începând cu 1 ianuarie, preţul va fi mai mic, cu mult mai mic comparativ cu preţul pe care l-am achitat pe parcursul anului 2019”, a mai spus şeful statului.

După 1 ianuarie, preţul la gazele livrate în Republica Moldova va fi diminuat cu 50 de dolari şi va constitui în jur de 172-173 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: