În jur de 3.000 de poliţişti vor asigura ordinea publică de Paştile Blajinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de trei mii de poliţişti vor asigura ordinea publică pe întreg teritoriul ţării de Paştile Blajinilor. Echipele de patrulare sunt concentrate, azi şi mâine, la fluidizarea traficului în special la ieşirile din Chişinău. La fel se va întâmpla luni, 16 aprilie, în a doua parte a zilei, când toţi cei plecaţi vor reveni în capitală, transmite IPN.

Pavel Apostol, specialist principal al Centrului Unic de Monitorizare şi Control al Traficului Rutier, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că îndemnul către şoferi este să nu depăşească limita de viteză, să nu urce în stare de ebrietate la volan şi să se conformeze cerinţelor agenţilor de patrulare pentru a evita situaţiile neplăcute.

Daniela Buzatu, şefa Secţiei prevenire din cadrul Direcţiei generale securitatea publică a Inspectoratul General al Poliţiei, a atenţionat că în perioada sărbătorilorse înteţesc cazurile de furt din apartamente, dar şi pungăşiile. Răufăcătorii profită de neatenţia şi neglijenţa cetăţenilor.

Poliţia recomandă celor care pleacă de acasă să aibă grijă să încuie toate uşile şi să închidă geamurile, şi să nu comunice altor persoane despre faptul că părăsesc locuinţa. Atenţie se cere şi în locurile aglomerate. Bunurile de valoare nu vor fi lăsate la vedere în automobile.

Populaţia este îndemnată să evite persoanele cu comportament antisocial şi mediul în care se consumă băuturi alcoolice. Iar în cazul unor situaţii de conflict sau acte de violenţă, să sune la numărul: 112.

Părinţii sunt rugaţi să nu lase copiii nesupravegheaţi. Iar cei de vârstă mai mare, dacă rămân singuri acasă, să nu deschidă uşa persoanelor străine.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite