În apele Nistrului nu a fost depistat vibrionul holeric

În apele Nistrului nu a fost depistat vibrionul holeric

În nicio probă de apă din râul Nistru nu a fost găsit vibrionul holeric, precizează Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) care monitorizează anual, în perioada lunilor mai – septembrie, evoluţia procesului epidemic la holeră şi alte boli diareice acute, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit ANSP, în primele trei săptămâni de monitorizare au fost prelevate 139 de probe de apă. În nouă dintre acestea a fost depistat un vibrion care nu cauzează holera, dar poate provoca boli diareice, care se pot manifesta şi prin izbucniri de toxiinfecţii alimentare. Vibrionul neholerigen este identificat în obiectivele de mediu, în fiecare an, pe parcursul sezonului estival, la efectuarea investigaţiilor în zonele de recreere. În baza rezultatelor de supraveghere, autorităţile întreprind măsuri profilactice şi antiepidemice pentru prevenirea riscurilor pentru sănătate. Printre măsurile luate este amenajarea corespunzătoare a zonelor de agrement şi asigurarea respectării regulilor de igienă de către populaţie, se precizează în comunicatul ANSP.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările