În 2009 au băgat după gratii tinerii protestatari, în 2011 vor îmbrăca mantia de avocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergiu Crutco, fostul magistrat de la Judecătoria sectorului Centru care a emis mandate de arest în Comisariatul General de Poliţie în timpul evenimentelor din aprilie 2009, poate îmbrăca mantia de avocat. Instanţa a obligat Uniunea Avocaţilor să-i permită fostului judecător să profeseze avocatura. După ce a obţinut câştig, Crutco nu este sigur că mai vrea să apară în rol de apărător.

„Am câştigat, dar încă nu am hotărârea instanţei. Acum nu ştiu dacă voi profesa sau nu", a declarat el.
„Trebuie să-l facem avocat. A câştigat", a spus Gheorghe Amihălăchioaie, preşedintele Baroului de Avocaţi.
Şi Mihail Drosu, un alt fost magistrat care a judecat tinerii la Poliţie, ar putea deveni în curând avocat. Dosarul acestuia, care pare a fi tras la indigo cu cel al lui Sergiu Crutco, este încă la Curtea de Apel Chişinău.

„Mă judec, din principiu, până la sfârşit. Mă aştept la o decizie legală şi singura soluţie este să fiu acceptat să practic avocatura. Voi profesa sau nu, este o altă discuţie", a explicat Mihail Drosu.

În 2010, foştii magistraţi au fost destituiţi din funcţie pentru că ar fi judecat ilegal participanţi la protestele din aprilie 2009, membrii Consiliului Superior al Magistraturii refuzând să le prelungească mandatele. Ulterior, cei doi au decis să schimbe mantia de judecător pe cea de avocat, însă Uniunea Avocaţilor nu i-a acceptat pe motiv că nu ar avea o reputaţie ireproşabilă. Ambii s-au adresat în instanţa de judecată.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite