71 de ani de la al doilea val de deportări staliniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

71 de ani de la al doilea val de deportări staliniste se fac astăzi, 6 iulie. În iulie 1949, în doar câteva ore, peste 35 de mii de oameni au fost urcaţi în vagoane şi duşi în lagăre de muncă forţată. Au fost deportaţi femei, copii, bătrâni şi cei mai buni gospodari. Mulţi dintre ei eu revenit peste ani, alţii nu au mai apucat.

Evenimentul a fost comemorat astăzi de premierul Ion Chicu, dar şi de unele partide parlamentare şi extraparlamentare, care au depus flori la monumentul în memoria victimelor deportărilor staliniste „Trenul durerii”, transmite IPN.

„Cei care mai sunt astăzi printre noi, victimele şi urmaşii deportaţilor, sunt mărturia unei rezistenţe acerbe. Poate că nicio guvernare nu va fi în stare să le răscumpere pierderile materiale şi spirituale pe care le-au suportat atunci, dar să le evocăm amintirea şi să le mulţumim e de datoria noastră. Ce ne-a oferit această lecţie de istorie e că, indiferent de atrocităţile şi suferinţele prin care a trecut poporul nostru, demnitatea nu ne-a pângărit-o nimeni încă, iar dragostea de ţară nu moare într-un vagon, nici n-o îngheaţă gerurile Siberiei”, a menţionat premierul Ion Chicu.

Flori au depus şi membrii Partidului Acţiune şi Solidaritate, în frunte cu Maia Sandu. Potrivit PAS, motivul adevărat al acestor deportări a fost dezrădăcinarea şi deznaţionalizarea populaţiei băştinaşe, iar scopul a fost construirea omului nou, a omului sovietic. „Astăzi mentalitatea „omului sovietic” este în adâncul sufletului multor nostalgici şi politicieni de la Chişinău care, dacă ar întoarce timpul înapoi, nu ar ezita să repete acest calvar. Astăzi ca niciodată suntem obligaţi să fim uniţi şi să purtăm memoria celor care au stat în faţa tăvălugului sovietic şi au pierdut tot. Unitatea este arma cu care putem învinge şi construi o societate puternică bazată pe libertate, bunăstare şi respect reciproc. Suntem datori să păstrăm veşnică memoria celor care nu s-au mai întors acasă şi să nu mai admitem să se repete niciodată acest calvar”, se menţionează într-un comunicat de presă al PAS.

Preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase, consideră că „onorarea memoriei victimelor inocente ale unui regim criminal ne obligă să reiterăm condamnarea fermă a opresiunii, a totalitarismului în orice formă ideologică ar fi mascate”. Politicianul consideră că cea mai frumoasă pildă pentru semeni ar fi să nu se mai permită „amatorilor de autoritarism politic să ne întoarcă de pe drumul pe care am purces ireversibil – consolidarea identităţii şi a mândriei naţionale, ralierea la naţiunile europene, la spiritul democratic care domină într-un stat de drept şi, desigur, schimbarea urgentă a „guvernării –catastrofă” pentru Republica Moldova”.

Evenimentul a fost comemorat şi de mişcarea Politică Unirea. Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a menţionat că, din păcate, „Rusia revine la anexarea de teritorii, cum a făcut-o în Ucraina cu regiunea Crimeea şi ocuparea regiunii Donbas, şi ne spune deschis că mai devreme sau mai târziu ne va veni rândul să ne preia înapoi în cadrul Rusiei Mari”. „Ei nu se dezic de crimele pe care le-au comis în 29 şi 40. Deşi au fost condamnate aceste crime, în 89, de Uniunea Sovietică, astăzi ei revin la politica lui Stalin, ei revin la modul agresiv în care s-a comportat chiar şi Hitler şi cu care împreună au împărţit Europa, Polonia, Ţările Baltice. Este un pericol major care este în faţa noastră şi e grav că nimeni nu spune un cuvânt împotrivă”, a relatat acesta.

Deportările în masă au avut loc în trei valuri succesive. Cunoscute sub denumirea de „IUG”, deportările din 5-6 iulie 1949 reprezintă cel de-al doilea şi cel mai mare val de deportări. Victimele deportărilor staliniste sunt comemorate în fiecare an la data de 6 iulie.

https://www.ipn.md/ro/71-de-ani-de-la-al-doilea-val-de-7967_1074671.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite