50 cei mai buni studenți din Moldova vor primi burse de 12.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul „Burse de merit 2011" a fost lansat astăzi, de Centrul de Informaţii Universitare (CIU) şi Consiliul Rectorilor din Moldova.

Angela Muşet, director al CIU, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că dosarele de participare la concurs pot fi depuse până la 3 noiembrie. 35 de burse vor fi oferite pentru studenţii de la ultimul an de studii, iar 15 burse vor primi studenţii masteranzi de la primul an de studii.

La concurs pot participa studenţii cu o vârstă de până la 30 de ani, de la orice universitate din țară, indiferent de specialitate. Candidaţii vor trebui să dea dovadă că au media notelor de cel puţin 9 pentru toţi anii de studii, în cazul în care îşi fac studiile în domeniul socio-umanist. Pentru ştiinţele exacte, tehnice sau medico-biologice, concurenții vor trebui să aibă o medie de cel puţin 8,5. Studenţii cu dizabilităţi sau orfani se vor putea înscrie la concurs dacă vor avea o medie a notelor de cel puţin 8.

Concursul se va efectua în două etape, dosarul și interviul într-o limbă străină, iar rezultatele vor fi anunțate pe data de 8 decembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite