300 de euro pentru a scăpa de un dosar penal. Un avocat şi un poliţist din Rezina sunt cercetaţi pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul a prins luânt 200 de euro FOTO: Shutterstock
Avocatul a prins luânt 200 de euro FOTO: Shutterstock

Acum câteva ore, un avocat din Rezina a fost prins în timp ce primea 200 de euro de la un denunţător. Bănuitul a fost reţinut în faţa Procuraturii raionului Rezina şi escortat la Centrul Naţional Anticorupţie pentru a fi audiat în cadrul unui dosar penal pentru corupere pasivă.

Potrivit denunţătorului, avocatul său i-ar fi cerut 300 de euro sub pretextul că-l poate ajuta să scape de un dosar penal.

Banii urmau să ajungă la un ofiţer de urmărire penală care ar fi acceptat rezolvarea cazului prin determinarea părţii vătămate, ce figura în cauza instrumentată, să se împace cu bănuitul.

În aceste clipe ofiţerii CNA efectuează percheziţii în biroul ofiţerului de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Rezina, unde deja a fost depistată o parte din banii transmişi de denunţător, zilele trecute.

Pe marginea cazului a fost iniţiată o urmărire penală de corupere pasivă. Poliţistul este cercetat pentru corupere, iar avocatul în calitate de complice.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă închisoare de la cinci la zece ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 de unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la doi la cinci ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite