14 persoane, arestate pentru trafic de droguri în Chişinău. Schema pusă la cale de către traficanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
d

Poliţiştii au destructurat un grup criminal format din 15 membri, cu vârstele cuprinse între 17 ani şi 35 ani, care au pus în aplicare o schemă de comercializare a drogurilor pe teritoriul Chişinăului, prin intermediul a şase „magazine” online amplasate pe platforma de comunicare Telegram.

Fiecare dintre membrii grupului criminal avea scopul şi rolul său bine determinat la realizarea drogurilor. 

Administratorii magazinelor online repartizau rolurile în importul şi distribuţia substanţelor narcotice. Trei membri se ocupau de administrarea magazinelor, trei administratori coordonatori, doi curieri care prin contrabandă importau drogurile din Ucraina şi ceilalţi nemijlocit ambalau şi distribueau stupefiantele pe teritoriul Capitalei.

Prin intermediul reţelelor online, potenţialul client solicita doza necesară de droguri, printr-un mesaj remis în aplicaţia Telegram, un chat închis. Administratorii primind dovada de plată (copia cecului din terminal pe portmoneul QIWI), expediau locaţia şi descrierea corespunzătoare pentru ca aceştea să poată ridica drogurile.

Drogurile erau ascunse în spaţii cu acces public, la rădăcina copacilor, sub bordure, pietre şi alte locaţii, încât vânzătorul şi cumpărătorii nu se vedeau.

În rezultatul a 25 de percheziţii efectuate de poliţişti şi procurori la domiciliile şi în automobilele figuranţilor au fost depistate şi ridicate circa 3 kg de substanţe narcotice de tip PVP, carduri bancare pe numele diferitor persoane, mijloace băneşti în sumă circa  de 70.000 lei, cântare electronice, instrumente şi obiecte pentru împachetarea drogurilor, tehnică de calcul.

Valoarea drogurilor ridicate de forţele de ordine constituie circa 3 milioane lei.

14 învinuiţi au fost arestaţi pentru un termen de 30 de zile, iar unul care sa dovedit a fi minor se cercetează în stare de libertate. Conform legislaţiei în vigoare aceştea riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite