Director ANSA: Cu toate că exporturile cresc, agricultorii din Moldova sunt în criză 0

Cineva mi-a reproşat că, scriind despre perspectivele actualei Republici Moldova, sunt prea pesimist. Trec peste etichetele („postac pro-rus“) sau lecţiile care-mi sunt servite, fără voia mea, de oameni care încă nu şi le-au luat pe ale lor. Sunt, ca vechi om de presă, imun la acest tip de comportament, pe care anonimatul zbuciumat îl încurajează.

În Republica Moldova se discută tot mai des despre unirea cu România în contextul în care mica ţară ex-sovietică, cândva parte a României, a ajuns o ruină economică, coruptă şi lipsită de orice garanţii de securitate.

Nu poţi să nu fii cu adevărat trist, să nu simţi că îţi pieri încrederea în umanitate, când vezi o fotografie ca cea care a devenit virală zilele acestea pe reţelele de socializare din Republica Moldova:

Republica Moldova s-a săturat să mimeze intenţiile unui viitor european, revenind, cu „ajutorul“ binomului Plahotniuc-Dodon, în zona suprarealismului geopolitic unde se afla acum 10 ani, în timpul guvernării comuniste.

Există, dincolo de chestiunea identitară, trei manipulări „de partid şi de stat”, adică oficiale, în Republica Moldova.

În timp ce la Chişinău hotărâri succesive ale justiţiei au consternat comunitatea internaţională, prin nevalidarea alegerilor locale, în aşteptarea hotărârii definitive şi irevocabile a Curţii Supreme, iată că, la Adunarea Generală a ONU, a fost votată vineri 22 iunie seara Rezoluţia privind retragerea trupelor străine (a se citi ruse) din Republica Moldova, respectiv din raioanele de Răsărit ale Republicii Moldova.

Varianta în limba română pentru Republica Moldova a agenţiei Sputnik încearcă să ne exemplifice printr-un articol, chiar înainte de mini-vacanţa de 1 mai, marea prietenie dintre Rusia şi cetăţenii republicii dintre Prut şi Nistru. Din păcate pentru autorii articolului, o prietenie ar trebui să se bazeze pe fapte reale şi nu pe titluri false care induc oameni în eroare.

Am făcut, la finele lunii aprilie, încă un drum prin Basarabia. Mai bine nu l-aş fi făcut... E un drum care ar pune la încercare, cred, sentimentele oricărui român, indiferent că e unionist sau nu (iar majoritatea românilor sunt).

Profesorul Dan Dungaciu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai situaţiei din Republica Moldova, a confirmat, sec, ceea ce observatorii lucizi au sesizat mai de mult. Şi anume, că nu există nici un program oficial, asumat de autorităţile din Republica Moldova, care să marcheze Centenarul Unirii Basarabiei.

Marţi, 27 martie, vom aniversa 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara. În amintirea evenimentului petrecut cu un secol în urmă, la Chişinău va avea loc duminică, 25 martie, o Mare Adunare Centenară, la care este de aşteptat să se manifeste forţele unioniste şi, de ce nu?, pro-europene din fosta provincie românească, devenită acum stat independent.

Se apropie, încet-încet, ziua de 27 Martie. Când, cu 100 de ani în urmă, Sfatul Ţării de la Chişinău vota Unirea cu Ţara, creând premisele reintegrării jumătăţii de est a Moldovei, răpită de Rusia la 1812.

Deşi Anul Marii Uniri a început la Chişinău, în 27 Martie 1918, aniversarea Centenarului peste Prut este, deocamdată, un eşec ruşinos. Un eşec, precizez, al guvernării de la Bucureşti. Cea de la Chişinău nici nu şi-a propus altceva decât festivisme formale, pe care, fără doar şi poate, le va şi organiza. La asta, şcoala sovietică a fost dintotdeauna meşteră.

La recenta reuniune europeană consacrată Balcanilor de Vest, comisarul pentru Extindere, austriacul Johannes Hahn, a ţinut să dea un semnal şi autorităţilor de la Chişinău, transmiţând că Bruxelles-ul îşi menţine susţinerea pentru traseul european al Republicii Moldova.

Marea problemă a mediului politic românesc când vine vorba despre practicile necinstite ale companiilor occidentale este lipsa sa de credibilitate. Pe un fond corupt, totul devine indistinct şi neverosimil.

Chiar dacă, deocamdată, vor rămâne fără consecinţe practice, deciziile de unire ale unor comune din Republica Moldova cu Ţara nu trebuie minimalizate.

Nu e momentul să discutăm aici despre cât de stupidă este ideea unei zile a „culturii naţionale“. O ţară serioasă face şi se bucură de cultură în fiecare zi şi, în fond, de la Londra la Praga şi de la Madrid la Roma şi Viena, Bătrânul Continent trăieşte în cultură la modul organic.

În pofida protestelor (cam impotente, între noi fie vorba) ale vecinilor din UE ai Ucrainei (Polonia, Slovacia, Ungaria, România), Kievul îşi continuă strategia de diminuare a prezenţei minorităţilor în viaţa publică. După noua Lege a învăţământului, care va închide toate şcolile cu predare în limbi minoritare, parlamentul ucrainean a emis o lege care vizează alocarea procentuală a spaţiilor audiovizuale pentru emisiunile în aceste limbi.

Odată încheiat baletul scuzelor simetrice (Candu prezintă scuze la Bucureşti pentru Dodon, Dodon prezintă scuze la Moscova pentru Candu), elita politică de la Chişinău s-a întors la ce ştie să facă mai bine. Şi anume, să distrugă orice urmă de administraţie a statului, pe care, altminteri, îl apără cu ghearele şi cu dinţii.

Mai mulţi cititori, care nu-mi cunosc defel activitatea de critic şi istoric literar, dar insistă să mă tragă de urechi, mi-au reproşat „duritatea” cu care am scris despre elita din Republica Moldova.

Aproape tot ce am făcut în anii ’90 pentru refacerea unităţii culturale româneşti a fost o eroare. Ziua Limbii Române, instituită în data de 31 august, nu face excepţie.

Săptămâna trecută am văzut cum statul român, deşi dispune de toate mijloacele pentru a filtra aplicaţiile de cetăţenie şi, respectiv, pentru a retrage această calitate celor care îi încalcă flagrant Constituţia şi legile, s-a pricopsit cu un număr impresionant de cetăţeni a căror traiectorie de viaţă este tocmai lupta împotriva statului român.

Mă înscriu în fals împotriva declaraţiei deputatului cu nume de pistol-mitralieră din Duma de Stat: Republica Moldova nu este nicidecum rusofobă.