Zi de sărbătoare la Buciumi. Istorie, folclor şi cultură împletite la castrul roman de pe valea Agrijului

Zi de sărbătoare la Buciumi. Istorie, folclor şi cultură împletite la castrul roman de pe valea Agrijului

Castrul de la Buciumi va fi inclus în circuitul castrelor romane

Sălăjenii  iubitori de folclor, tradiţie, şi istorie locală sunt aşteptaţi să participe la sărbătoarea de la castrul roman din comuna Buciumi, duminică 21 august. Evenimentul este apreciat atât de către localnici cât şi de cei care vin cu plăcere din întreg judeţul pentru a vizita ruinele castrului roman.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sărbătoare la castrul roman de la Buciumi duminică 21 august. Iubitorii de folclor şi istorie sunt aşteptaţi să petreacă o sărbătoare tipic ardelenească. Primăria şi Consiliul Local Buciumi organizează duminică a 10-a ediţie a sărbătorii „Castrul Roman – Buciumi”. Spectacol folcloric, lansare de carte, vizite la castrul roman, premierea cuplurilor de aur din comună, acestea vor fi principalele momente ale evenimentului, care va debuta duminică,  la ora 13.00, cu un Te Deum ce va fi oficiat de către preoţii din satele Buciumului, în centrul civic al comunei.
După slujba religioasă spectatorii vor avea parte de un regal folcloric ce va avea ca locaţie scena ce va fi amplasată în centrul civic. Organizatorii au invitat să încânte spectatorii în cadrul spectacolului folcloric, pe cei din ansamblul “Feciorii Bihorului ”, iar binecunoscuta Sava Negrean Brudaşcu,  fiica a satului a fost de asemenea invitată de către organizatori. Spectacolul de muzică popuplară va mai avea ca protagonişti ansambluri folclorice din judeţ dar şi interpreţi fii ai satului. Sunt aşteptaţi la eveniment aproximativ 200 de fii ai satului care sunt răspândiţi în întreaga lume.

Cuplurile cele mai longevive vor fi premiate


În cadrul sărbătorii Primăria Buciumi va premia cele 12 cupluri ale satului care aniversează în acest an 50 de ani de căsnicie. Manifestările prilejuite de sărbătoarea de la castrul din Buciumi este un eveniment dedicat locuitorilor comunei şi prilej anual pentru cei plecaţi pe alte meleaguri pentru a se întoarce acasă şi a petrece împreună cu familiile la serbarea câmpenească.
Împrejurimile comunei sunt  împânzite de ruinele unor turnuri romane de apărare, răspândite pe dealurile şi în pădurile din jurul ei, locaţii potrivite pentru excursii şi drumeţii pentru cei interesaţi de istoria locurilor. Comuna Buciumi este situată pe Valea Agrijului, la o distanţă de 26 de kilometri de municipiul Zalău, pe drumul spre Ciucea.


Istorie


Castrul de la Buciumi, a fost un puternic punct fortificat în sistemul defensiv al Daciei romane, asigurând apărarea zonei Porolissum. Ansamblul de piatra a fost construit în anul 114 şi a fost sediul cohortei a II-a Augusta Brittonum. „Satul Buciumi este atestat documentar în anul 1474 sub numele de Warmezev (în româneşte Câmpul Cetăţii), denumire care provine, fără îndoială, de la ruinele castrului roman de pe “Grădişte”. Există un proiect de finanţare al Consiliului Judeţean Sălaj prin care se doreşte crearea şi modernizarea infrastructurii pentru ca acest castru să fie introdus  într-un circuit al castrelor romane. prezente pe limesul din Sălaj.


Lansare de carte 


Evenimentul  sărbătoririi  Castrului Roman de la Buciumi va include şi lansarea cărţii scriitorului originar din comună, Viorel Ştirbu, “Paznici la drumul mare” prin editura Dacia.  Scriitorul Viorel Ştirbu s-a născut la Buciumi, în 2 octombrie 1940. Acolo a făcut şi şcoala primară, liceul l-a terminat la Zalău, în 1957, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie din Cluj. În 1965 a debutat cu proză originală. În 1967 i-a apărut volumul de debut „Un septembrie frumos”. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără „Oameni singuri”, „Însemnările agentului Adam”, „Marele Sigiliu”, „Ce departe e dimineaţa aceea”.
Între 1995-2007, a tipărit în două ediţii un ciclu de „mori”: „Moara de nisip”, „Moara de vânt”, „Moara de vorbe”. În 2009 acestea au fost reeditate, într-o ediţie finală, sub un singur titlu, în două volume: „Moara de nisip”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările