Vindecarea miraculoasă de la Strâmba. Începutul istoriei celei mai vechi mănăstiri din Sălaj
0
Povestea celui mai vechi aşezământ monahal din Sălaj, Mănăstirea Strâmba, îşi are începuturile în secolul al XV-lea. Atunci, o femeie ”strâmbă” din zonă ar fi apelat la ajutorul rugăciunilor unor călugări pentru vindecarea fiicei sala, iar drept răsplată şi-a donat întreaga avere pentru construirea mănăstirii.
Mănăstirea este amplasată într-o oază de linişte, înconjurată de păduri, la marginea judeţului Sălaj, în comuna Hida. Îşi aşteaptă, acolo, credincioşii, încă din jurul anului 1470 când - spune o legendă a locului o credincioasă „strâmbă” şi şchioapă ar fi apelat la ajutorul călugărilor stabiliţi în împrejurimi pentru însănătoşirea fiicei sale, grav bolnavă. Ea a promis călugărilor că-i va răsplăti dându-le toată averea sa şi-i va ajuta să construiască o mănăstire. Rugăciunile celor doi monahi au ajutat la vindecarea tinerei, iar pe moşia donată călugărilor s-a întemeiat sfânta mănăstire. De la femeia ”strâmbă” care a stat la baza construcţiei mănăstirii vine şi numele aşezământului, păstrat şi astăzi.
Mănăstirea a funcţionat vreme de mai bine de două secole, însă după anul 1700 ea a fost închisă. A fost redeschisă după 1993, iar evoluţia aşezământului de atunci până azi i se datorează, în mare parte, părintelui stareţ Grighentie Oţelea, primul călugăr dintre cei trimişi acolo care a rezistat tentaţiei de a fugi din pustietatea şi sărăcia care domnea la mănăstire.
”Am ajuns la Strâmba în toamna anului 1996. Eram cam tânăr - localnicii spuneau că sunt un copil şi că nu o să stau prea mult pe acolo şi că o să fug, la fel cum au făcut cei care au fost pe acolo înaintea mea”, îşi aminteşte monahul. În parte, sătenii care nu îi dădeau prea multe şanse la statornicie nu au greşit prea mult, întrucât el recunoaşte că în primele zile şi săptămâni de la sosirea la Strâmba a fost de multe ori tentat să plece.
”Chilia ne era un vagon de tablă, de la IFET. De încălzit, ne încălzeam cu rugăciuni. Şi era o zăpadă... cât statura de om!”, rememorează el.
În ciuda greutăţilor, călugărul a rămas, iar treptat, cu ajutorul credincioşilor, mănăstirea a renăscut. Locul arată astăzi minunat, iar acolo vin la slujbe miid e credincioşi din întreaga ţară.
Icoană făcătoare de minuni, soră cu cea de la Nicula
Unul din punctele de atracţie de la Strâmba este icoana făcătoare de minuni, pictată de vestitul Luca din Iclod, în jurul anului 1673, şi o înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Personaje au obrajii lipiţi într-o tandră îmbrăţişare, motiv pentru care icoana este numită ”Dulcele sărut”.
Potrivit părintelui stareţ, icoana a fost comandată de un mare grof dintr-un sat vecin, Chiachi-Gârbou, şi donată aşezământului monahal la sfârşitul secolului al XVII-lea. Cam în aceeaşi perioadău au fost pictate, de acelaşi autor, şi icoana Maicii Domnului de la Nicula (1681) şi icoana Maicii Domnului aflată, pentru o vreme, în biserica ortodoxă din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, mutată, între timp, în Muzeul Catedralei Arhiepiscopiei.
Stareţul spune că icoana de la Strâmba a fost cunoscută ca făcătoare de minuni mai cu seamă în perioada interbelică, atunci când pentru a se ruga la Maica Domnului, credincioşii veneau aici în adevărate pelerinaje. ”Minuni se întâmplă chiar şi în zilele noastre - în ceea ce priveşte naşterea de prunci, boli incurabile. Nu ne-am preocupat, până acum, să scriem mărturiile acestor minuni, dar ele se văd, pentru că oamenii se întorc cu mesaje de mulţumire. Oamenii vin cu credinţă la icoană şi primesc răspunsuri”, spune părintele Grighentie.
Vă mai recomandăm:
Misterele Sălajului. Locurile care îţi dau fiori sau îţi pun imaginaţia la încercare
Se încarcă comentariile...
