VIDEO Miracole de Crăciun: faptele bune devin molipsitoare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce grupul de colindători ”Urmaşii lui Iancu” reuşeşte, de şase ani încoace, să ajute, cu banii adunaţi la colindă, copiii bolnavi de leucemie, exemplul lor a fost urmat de anul acesta şi de alţii.

11.000 de lei. Atât au reuşit să strângă, anul acesta, ”Urmaşii lui Iancu”, grupul de colindători care colindă de Crăciun din casă în casă pentru a aduna banii atât de necesari copiilor bolnavi de leucemie. ”În noaptea de Crăciun am colindat de seara, de la 7.00, până la 6.00 dimineaţă, prin casele din Zalău. În prima zi de Crăciun ne-am dus prin Sîg, Fizeş, Plopiş, Iaz Drighiu şi Şimleu Silvaniei”, detaliază traseul de anul acesta unul dintre colindători, pe nume Cornel Ţîrlea.


Dincolo de satisfacţia faptului că, din cei 11.000 de lei adunaţi, vor reuşi să aducă puţină bucurie pentru trei copii bolnavi de leucemie, dar şi pentru Edit, o tânără care luptă cu aceeaşi boală şi care încearcă acum să strângă banii necesari pentru un transplant de celule stem, Cornel mai are acum încă o bucurie. De fapt, două. ”S-au mai înfiinţat, de anul acesta, încă două grupuri de colindători, care colindă, ca şi noi, în scop caritabil. Una este la Bobota (unde stareţul Mănăstirii Bobota a colindat cu copiii din sat pe la localnici, banii adunaţi ajungând la copiii instituţionalizaţi de la Cehu Silvaniei - n.a.) şi una este în Zalău. Din trupa din Zalău face parte şi unul dintre băieţii mei. S-au îmbrăcat frumos, în costume populare, şi au adunat în noaptea de Crăciun 900 de lei, pe care i-au dat deja unei fete din Zalău care are nevoie de o proteză”, spune Cornel.
 

Citeşte şi Colindătorii pentru cauze nobile. Un grup de oameni generoşi cântă de Crăciun pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de leucemie

FOTO Tânăra care îi ajută pe copiii lihniţi de foame, care muncesc, după şcoală, pentru a-şi întreţine familiile

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite