Tezarul antic vândut pentru echivalentul a nouă porci. Cum a fost desfiinţată minciuna din spatele afacerii
0O broşură dedicată unui tezaur ce datează din secolul X î. Hr. şi care a fost descoperit pe raza judeţului Sălaj oferă o incursiune în universul magic al artizanilor epocii bronzului.
În anul 1914, Muzeul de Pre- şi Protoistorie din Berlin cumpăra de la un anticar din Budapesta pe nume Lászlό Mauthner un tezaur compus din peste 60 de piese de bronz datând de la începutul mileniului I î.Chr. despre care spunea că ar fi fost descoperit la Moigrad. În literatura arheologică această descoperire este cunoscută până azi drept ”depozitul de piese de bronz de la Moigrad”.
Realitatea din spatele acestei descoperiri avea să iasă la iveală un secol mai târziu, spune arheologul Ioan Bejinariu (foto jos), cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Acesta a publicat, recent, într-o broşură, povestea aşa-zisului "Tezaur de la Moigrad".
Epoca bronzului, pe continentul european, se încadrează între 2.500 î. Hr şi 1.000 î. Hr, interval în care societatea umană, în speţă cea din zona Transilvaniei, se caracterizează prin stratificarea accentuată a societăţii, apar elitele, apare o aristocraţie care îşi impune, încetul cu încetul, dominaţia asupra membrilor comunităţilor, îşi afişează puterea prin intermediul fortificaţiilor, adesea dispuse în puncte strategice, de unde controlează comerţul şi obţin avantaje importante din traficul care se desfăşura pe aceste rute, explică Ioan Bejinariu.
Chiar şi în post-existenţă, îşi afişează poziţia înmormântându-se în morminte somptuoase, peste care se ridicau movile funerare, menite să stârnească interesul şi să păstreze în memoria urmaşilor poziţia înaltă a defuncţiolor.
Potrivit arheologului sălăjean, toate aceste restructurări ale societăţii ar fi fost de neconceput în lipsa metalului, cel care "pune lumea în mişcare în lumea bronzului".
Tezaur descoperit în 1913
Bronzul este un aliaj, un amestec între două metale, bazat în primul rând pe cupru, alături de arsen la început, apoi de staniu.
"Bronzul a dat o dinamică superioară evoluţiei societăţii omeneşti: a permis defrişarea unor suprafeţe întinse de păduri şi ocupare loc de suprafeţe cultivate, permite obţinerea unor arme cu calităţi superioare, permite confecţionarea de podoabe".
În 1913, pe raza judeţului Sălaj, au fost descoperite peste 60 de fragmente ce provin de la marginea unor vase de bronz, patru torţi de vase, o ceaşcă fragmentară şi fragmente de la alte trei ceşti, vârfuri de lance, brăţări de bronz, o daltă de bronz şi trei topoare plus două fragmente de topoare din bronz, un mâner de bronz probabil de la o spadă şi două fragmente de bronz brut. Toate aceste se află încă din 1914, în colecţia Muzeului de Pre- şi Protoistorie din Berlin.
La circa 100 de ani de la momentul în care tezaurul a fost cumpărat de către muzeul berlinez, arheologul maghiar Péter Prohászka descoperea o serie de informaţii noi, complet necunoscute despre acest tezaur.
Dacă până atunci, se ştia că piesele au fost descoperite în împrejurări necunoscute, în zona satului Moigrad, din Sălaj, cândva la începutul mileniului I î. Hr., documente identificate ulterior au stabilit că în spatele acestui tezaur se află o întreagă reţea de anticari, bijutieri, colecţionari, chiar amatori de antichităţi, întrucât, în lipsa unui sistem clar de achiziţii pentru puţinele muzee existente la acea vreme, piesele circulau şi într-un astfel de "mediu gri".
Deasupra tuturor acestora, menţionează Bejinariu, se află un negustor din Budapesta, cel care a născocit minciuna cu privire la locul în care a fost descoperit tezaurul.
Adevărul din spatele descoperirii
Noile informaţii vin să corecteze această eroare care s-a perpetuat de-a lungul timpului. Astfel, afirmă Ioan Bejinariu, se stabileşte că piesele nu au fost descoperite la Moigrad, ci în localitatea Cehei-Pustă, lângă Şimleu Silvaniei, în anul 1913, de către un agricultor localnic, în timp ce îşi lucra pământul. Pentru că şi-a dat seama că nu sunt din vreun metal preţios, le-a vândut unui bijutier din Şimleu, pe nume Händler Mihály, care a încercat să le vândă Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta, indicând locul real al descoperirii şi trimiţând câteva fotografii.
Directorul instituţiei i-a propus un preţ mic - între între una şi cinci coroane (echivalentul unui kilogram de cafea) - invocând că majoritatea pieselor sunt fragmentare şi că o expertiză realizată doar în baza unei fotografii este dificilă.
Tezaurul călător FOTO MJIA/P. Prohászka
Nemulţumit de preţul primit, bijutierul şimleuan îl contactează pe cunoscutul anticar Lászlό Mauthner căruia îi vinde obiectele şi pentru a spori valoarea pieselor indică drept loc al descoperirii satul Moigrad, deja cunoscut în lumea arheologică europeană încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea drept anticul Porolissum.
„Această minciună îi va servi de minune lui Mauthner care obţine în schimbul pieselor suma de 475 mărci germane. Cu aceşti bani la momentul respectiv în Germania se puteau cumpăra nouă porci de 100 kg fiecare. Lászlό Mauthner a fost unul dintre marii impostori care la începutul secolului XX a înşelat numeroase muzee, inclusiv cele din Cluj şi din Timişoara cărora le-a vândut obiecte arheologice, inclusiv falsuri moderne sau minţind în privinţa provenienţei pieselor", mai spune arheologul de la MJIA Zalău. Ulterior, Mauthner vine tezarului muzeului berlinez.
În baza analizelor efectuate de către arheologi se poate preciza că obiectele de metal ar fi fost îngropate în secolul al X-lea î. Hr.
De ce au fost îngropate piesele de bronz
Arheologul spune că în epoca bronzului, unul dintre fenomentele întâlnite pe scară europeană cel al depunerilor de piese de bronz, mai precis îngroparea deliberată ori abandonarea în albia unor râuri, mlaştini, peşteri ori locuri greu accesibile, a unor cantităţi de piese de metal, întregi sau fragmentate.
„În trecut oamenii erau convinşi că viaţa lor era rânduită de către zei. Aceste fiinţe supranaturale. care locuiau în ceruri, sub pământ sau în ape erau cele care rânduiau mersul vieţii muritorilor. Zeii erau nemiloşi, chiar cruzi dacă erau supăraţi, însă oamenii puteau să-şi atragă bunăvoinţa lor aducându-le daruri, şi mai ales jertfe, dintre cele mai scumpe. Darurile erau diverse şi probabil alese în funcţie de ceea ce se dorea de la divinităţi, iar oamenii, pentru a şi-i face binevoitori, au recurs adesea la jertfe dintre cele mai preţioase. Printre cele mai scumpe trebuie să fi fost ofrandele, ce au constat în unelte, arme, podoabe şi, adesea, chiar bucăţi de metal brut. Metalul era scump, era greu de procurat şi nu oricine ştia să-l transforme în obiecte folositoare omului. În epoca bronzului şi la începutul epocii fierului, obiceiul de a oferi zeilor ofrande constând din obiecte de metal, în cazul de faţă din bronz, atinge apogeul şi este documentat, graţie descoperirilor, pe întregul continent european", precizează Ioan Bejinariu.
În zona Sălajului se cunosc până acum în jur de o sută de asemenea depozite descoperite mai ales în ultimul secol şi jumătate şi, de regulă, întâmplător, de către oameni care nu au nicio legătură cu arheologia.
Se încarcă comentariile...
