Teribilism dus la extrem. Cum i-a sfidat un tânăr pe poliţiştii care îl urmăreau

Teribilism dus la extrem. Cum i-a sfidat un tânăr pe poliţiştii care îl urmăreau

Tânărul a avariat maşina poliţiştilor FOTO Arhivă

Teribilismul l-a costat scump pe un tânăr de 19 ani, care, pe lângă o amendă uriaşă, s-a ales şi cu dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Un şofer de 19 ani din Zalău a ajuns în vizorul poliţiştilor după ce miercuri, 18 septembrie, a făcut greşeala de a trece pe culoarea roşie a semaforului electric. Când oamenii legii i-au făcut semn să oprească, acesta şi-a continuat drumul, ignorându-i. Cu oamenii legii pe urmele lui, tânărul a mai făcut câteva boacăne: a frânat brusc şi a intrat în coliziune cu autospeciala Poliţiei.

După impact,a coborât din maşină şi a fugit, însă a fost prins rapid, pe strada 22 Decembrie 1989, în curtea unui imobil. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că fugarul avea permisul de conducere suspendat, ca urmare a unui eveniment rutier ce a avut loc în judeţul Harghita şi care a fost soldat cu pagube materiale.

Teribilistul a fost amendat cu 725 lei, pentru neoprire la semnalul regulamentar al poliţiştilor şi s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Citiţi şi:

Accident mortal pe DN 1F. Un adolescent a fost ucis de o şoferiţă obosită

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: