Studentele din Sălaj rănite în accidentul de la Sânpaul, ţinute în viaţă de aparate. Băiatul, operat ieri la coloană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a petrecut vineri, 15 martie FOTO stiridecluj.ro
Accidentul s-a petrecut vineri, 15 martie FOTO stiridecluj.ro

Starea celor două studente din Sălaj, una de 19 ani, alta de 20 de ani, rănite grav în accidentul petrecut vineri în localitatea clujeană Sânpaul, nu s-a îmbunătăţit deloc în ultimele patru zile, fapt ce lasă foarte puţin loc pentru optimism în privinţa şanselor lor de supravieţuire.

Potrivit directorului de îngrijiri medicale a Spitalului Clinic de Urgenţă Cluj Napoca, Monica Costin, cele două fete sunt în continuare menţinute în viaţă cu ajutorul aparatelor, cea de 19 fiind internată la Neurologie, secţia ATI, iar cea de 20 de ani, care se afla la volanul maşinii implicate în accident, este la Chirurgie I - ATI. "Chiar acum i se face cel de-al treilea CT, pentru un diagnostic diferenţial", ne-a declarat, în urmă cu câteva momente, directorul de îngrijiri medicale.

În privinţa celei de-a treia victime a accidentului aflată încă în spital, un băiat din Şimleu Silvaniei, reprezentantul spitalului clujean spune că acesta a fost operat, în cursul zilei de ieri, la coloana cervicală, cu o evoluţia post-operatorie bună, motiv pentru care medicii dau un prognostic favorabil.

Reamintim că în cumplitul accident de vineri un tânăr de 22 de ani şi-a pierdut viaţa, alţi patru, aflaţi în aceaşi maşină, fiind răniţi şi transportaţi la spitalele din Cluj. O tânără de 22 a fost externată în aceeaşi zi, ceilalţi trei aflându-se în continuare în spital - cele două fete în comă şi băiatul operat ieri.

 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite