Sindicatele din învăţământ anunţă "falimentul" şcolilor. Doar 10 la sută din unităţi se pot încadra în buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eusebiu Lehene avertizează că nemulţumirile dascălilor au potenţial exploziv FOTO Arhivă
Eusebiu Lehene avertizează că nemulţumirile dascălilor au potenţial exploziv FOTO Arhivă

Sindicatele din învăţământ avertizează că aproximativ 90 la sută dintre unităţile de învăţământ nu se pot încadra, anul acesta, în prevederile bugetare şi că, prin urmare, dascălii ar urma să ajungă în situaţia de a nu-şi încasa salariile în ultimele luni din an.

Potrivit liderului sindical Eusebiu Lehene, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj, alocaţia bugetarră în 2013 a fost, la nivelul judeţului, de 102.553.000 de lei iniţial,  ajungând, după alocări suplimentare, la 115.353.000 de lei. În acest an, Sălajul primeşte dpar 98.232.000 de lei. „Analizând raportul între această alocare şi cifrele corespunzătoare anului trecut, constatăm că sumele pentru 2014 sunt mai mici cu 4,21 la sută decât alocaţia iniţială din 2013 şi mai mici cu 13,5 la sută decât cheltuielile efective aferente anului 2013”, explică sindicalistul.


Potrivit acestuia, dacă în 2013, doar 12 unităţi de învăţământ se putea încadra în bugetul alocat, după tăieri de ore, comasări de grupe, reduceri de indemnizaţii şi alte măsuri, numărul unităţilor care se pot încadra a ajuns la 20. Din 115 unităţi cu personalitate juridică existente în judeţ.


„Situaţia este, fără exagerare, de-a dreptul dramatică. Iar neliniştea şi nemulţumirile în rândul personalului sunt la un nivel cu potenţial exploziv”, avertizează Eusebiu Lehene. Liderul sindical spune că „se impune de urgenţă o analiză a standardelor de cost, modificarea mecanismelor de stabilire a acestora, revizuirea formulei de finanţare şi introducerea acelui factor de corecţie care are cel mai mare efect în diferenţele de finanţare la nivelul şcolilor, respectiv influenţa încadrării cu personal cu nivel ridicat de calificare, grade didactice şi sporuri şi respectiv ponderea acestei categorii de personal. Sau, dacă este fezabil, disponibilizarea acestora şi angajarea de personal necalificat sau debutanţi”.
 

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite