Sălăjeanul Flavius Lucăcel ar face un sat ca în „Stăpânul inelelor“

Scrie piese de teatru pe care, poate, puţini le digeră. Gheorghe Lucăcel – sau Flavius, cum e el cunoscut – spune că legătura sa cu teatrul se datorează harului de povestitor al tatălui său şi a poveştilor pline de miez ale acestuia.

Flavius Lucăcel mărturiseşte că a încercat să găsească o explicaţie privind legătura sa cu teatrul, ajungând la concluzia că aceasta provine de la tatăl său. Pietrar în satul său, tatăl acestuia lucra case şi monumente funerare şi, luând contact cu oamenii, avea parte de multe probleme – negocieri, ba chiar neînţelegeri la bani. „Ne povestea în fiecare seară tot ce făcea peste zi. Erau nişte lungi monoloage. Are un har de povestitor ieşit din comun. Inventa poveşti şi, de fiecare dată, erau altele”, îşi aminteşte Flavius Lucăcel.

Satul cu buni povestitori...

El spune că pe toată Valea Someşului, dar în special în satul Aluniş, oamenii erau foarte buni povestitori. Ca şi Borzocu, un persoanj pitoresc care îi era foarte drag: „Semăna cu celebrul actor american Anthony Quinn. Dansa şi povestea, iar eu eram copleşit de poveştile lui care, de regulă, erau compilaţii din cărţile pe care le citea, literatură cavalerească franceză”.

Alături de extraordinarele poveşti spuse de tatăl său, alte amintiri din copilăria sa la Aluniş se leagă de culorile din războiul mamei sale, pe care acum încearcă să le reproducă în picturi. „De la mama mi se trage pasiunea pentru culori. Ea ţesea la război, eu stăteam pe jos şi priveam cum bătea ea pânzele. Mă uitam la culori”, afirmă artistul. Soţia sa apreciază că 90 la sută din tot ceea ce face şi spune e legat de Aluniş şi de poveştile de acolo.

... şi cel al hobbiţilor de pe Someş

Dacă ar avea bani, Flavius spune că ar cumpăra un sat undeva peste Someş, deasupra Cheudului, care se numeşte Valea Rea. „L-aş transforma într-un sat de poveste, unde să fie numai bătrâni şi copii. Bătrânii le-ar spune copiilor poveşti. Iar cu copiii, mă refer la cei cu probleme, aş lucra până la 7-8 ani numai pe partea de abilităţi, lut şi culoare”, spune el.

Despre satul acesta, Valea Rea, crede că este unul fabulos, cu multe poveşti, ca şi cel al hobbiţilor din „Stăpânul inelelor”: case micuţe, tradiţionale, albastre şi învăluite de vegetaţie. Ultima oară când a fost acolo, în 2004, mai erau 80 de oameni, iar cel mai tânăr dintre ei mergea în armată. De Valea Rea se leagă o altă poveste  plină de miez de-a tatălui său. Pe vremea comuniştilor, pietrarul şi badea Simon, inima comunităţii locale, au încercat să toarne o statuie din metal a lui Iisus Hristos pe o „răstignire”; dar fiindcă nu se pricepeau, au apelat la un ţigan din Cheud. „Au încercat să toarne, în plin regim comunist, un Christ dintr-o aripă de avion rusesc, care se prăbuşise acolo, pe un deal. Şi au reuşit, cu ajutorul meşterului din Cheud. Cam aşa erau toate poveştile tatălui meu, foarte spumoase şi pline de miez”, explică Lucăcel.

Până acum, Flavius Lucăcel a scos trei cărţi. Cel de-al treilea volum publicat, „Ceai cu fluturi/Butterfly tea” (ediţie bilingvă), a obţinut premiul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie a anului 2009. Toate cărţile publicate până acum, precum şi a patra care e aproape de a ieşi de sub tipar, sunt texte dramaturgice şi au fost sponsorizate în principal de unul din prietenii lui, Ruben Chiş.

Ce-i place?

Îi place să pescuiască şi să culeagă ciuperci, să gătească şi să picteze. „Şi, uneori, să scriu“, adaugă el. Îi este tare drag să aibă prieteni şi îi plac oamenii frumoşi, oamenii buni.

Ce nu-i place?

Nu-i plac răutatea şi inconsecvenţa. Nu suportă să vadă oameni suferind. Şi îl îngrozeşte ideea de boală. Cel mai mult îl deranejază când oamenii nu au curajul să-şi recunoască greşelile, când îşi schimbă declaraţiile.

Întrebări şi răspunsuri

Ce poate face un artist pentru comunitatea locală?
Prin tot ce am făcut – expoziţii cu scop caritabil sau ateliere cu persoane cu dizabilităţi – am încercat să dezvolt un spirit comunitar şi de voluntariat. Modelul meu este, în acest sens, doamna Rodica Marian, o persoană foarte discretă, dar altruistă.

Ai câştigat un premiu la campionatul de gătit în aer liber. Ce înseamnă bucătăria pentru tine?
Gătitul este penultimul dintr-o serie lungă de hobby-uri. Îmi place să gătesc orice, repede şi pentru oricine.