Sălăjean pus sub control judiciar în dosarul traficanţilor de migranţi. Bărbatul a contestat decizia instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma percheziţiilor desfăşurate în 26 ianuarie în mai multe judeţe ale ţării, instanţa a dispus măsuri preventive pentru cei 17 suspecţi reţinuţi de către procurorii DIICOT.

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, trei sunt în arest la domiciliu, pentru aceeaşi perioadă, iar 10 au fost plasate sub control judiciar. Decizia aparţine magistraţilor Tribunalului Arad, care a fost, însă contestată, atât de către procurorii DIICOT, cât şi de doi dintre suspecţi.

Printre cei plasaţi sub control judiciar se numără şi sălăjeanul Viorel B., pentru care procurorii DIICOT ceruseră instanţei arestul preventiv. Pe timpul cât se află sub control judiciar, acesta trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie Sălaj, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Judecătorii arădeni au mai decis că acesta nu are voie să părăsească ţara fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, să se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă şi să deţină, să folosească ori să poarte arme.

Încălcarea cu rea-credinţă a acestor obligaţii, poate atrage înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului la domiciliu ori cu arestul preventiv. Sălăjeanul a contestat decizia Tribunalului Arad.

Reamintim că în 26 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor DIICOT Arad au derulat 25 de percheziţii în judeţele Botoşani, Dolj, Giurgiu, Sălaj, Timiş şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada august – decembrie 2016, grupul infracţional organizat, specializat în traficul de migranţi, pe relaţia Turcia – România – Ungaria, ar fi introdus fraudulos în ţară, de mai multe ori, peste 100 de persoane, cetăţeni sirieni, irakieni, turci, afgani şi marocani, pe care, ulterior, ar fi încercat să îi treacă fraudulos peste frontiera româno-maghiară, destinaţia finală fiind Germania", arată Poliţia Română.
Pe parcursul activităţilor investigative, au fost interceptate cinci transporturi de migranţi, într-unul din cazuri fiind depistate ascunse într-o autocisternă 42 de persoane, dintre care 18 minori.

Vă mai recomandăm:

Sălăjean prins la volanul unei cisterne în care erau ascunşi 42 de migranţi

UPDATE 26 de migranţi, printre care şi şase minori, abandonaţi într-un camion în Nuşfalău. Călăuzele lor au dat bir cu fugiţii

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite