Sălaj: Băncile ţin cu dinţii de comisioanele abuzive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sălăjenii îşi cunosc bine drepturile, mai ales când e vorba de dat bani. Speranţa de a plăti comisioane mai mici după intrarea în vigoare a Ordonanţei privind contractele de credit pentru consumatori s-a năruit în momentul în care au dat nas în nas cu bancherii. Soluţia salvatoare: Protecţia Consumatorilor.

În doar o lună de la intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 50 din 2010, aproape 40 de sălăjeni au reclamat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj neîndeplinirea de către bănci a noilor norme.

Claudiu Silaghi, director coordonator adjunct al CJPC Sălaj, a declarat că, în doar o lună au fost depuse 35 de reclamaţii cu privire la comisioanele abuzive de rambursare anticipată la creditele ipotecare pe care le practică băncile.

Actul normativ care protejează consumatorii de comisioanele abuzive impuse de bănci a intrat în vigoare în data de 21 iunie 2010. Băncile aveau obligaţia de a actualiza toate contractele de credit ipotecar, inclusiv cele vechi, în termen de 90 de zile.

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor spun în că perioada respectivă bancherii nu sunt scutiţi de aplicarea noilor reglementări

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite