S-au stabilit câştigătorii Olimpiadei Naţionale de Construcţii. Vezi rezultatele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câştigătorii premiilor I au primit câte 120 de lei din partea Ministerului Educaţiei
Câştigătorii premiilor I au primit câte 120 de lei din partea Ministerului Educaţiei

Grupul Şcolar "Mihai Viteazul" a găzduit săptămâna aceasta Olimpiada Naţională la disciplinele din aria curriculară "Tehnologii", domeniul Construcţii, instalaţii şi lucrări publice.

Cei mai buni elevi din ţară la specializarea construcţii s-au întâlnit săptămâna aceasta la Zalău, la Olimpiada Naţională în specialitate. După derularea probei practice şi teoretice din cadrul concursului, comisia de evaluare a anunţat, aseară, în cadrul unei festivităţi găzduite de Inspectoratul Şcolar, premianţii.

Este vorba, la clasa a XII-a, despre Sarca Raul Vasile, de la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" din Oradea, ocupantul locului I. Locul al II-lea a revenit reprezentantului judeţului Suceava, Sumănăriu Aurel Alexandru, de la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu” Suceava, iar locul al III-lea lui Ivan C. Ionel, de la Grup Şcolar “Al. I. Cuza” Slobozia. Menţiuni au primit Sabou I. Flaviu Catalin - Grupul Şcolar "Mihai Viteazul" - Zalău, Diţan Ana - Colegiul Tehnic "Gh. Asachi"  Iaşi şi Cătălin Victoraş Ciucă - C.T.”Ion Mincu” din Târgu Jiu.

La clasa a XII-a, premiul I a fost obţinut de Bejan Paul Marian, de la Colegiu Tehnic "Anghel Saligny" Bacău. Premiul al II-lea a mers în judeţul Timiş, la Sabadas Thomas, de la Colegiul Tehnic de Vest Timişoara, iar al III-lea la Cluj, la Chira Ştefan, elev la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny"  Cluj Napoca. Menţiunile de la clasa a XII-a au fost adjudecate de Ureche I. Adrian - Grupul Şcolar "Mihai Viteazul" - Zalău, Căpuş David - Colegiul Tehnic C-tin Brâncuşi Oradea şi Chirică Ştefan - Grup Şcolar de Construcţii şi Arhitectură  „CAROL I” Sibiu.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite